• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Contează ceea ce cunoşti!

Publicat de Nicoleta Bodiu 28 Noiembrie 2010

„Teatrul” ieftin al politicienilor, bârfe din fotbal, accidente, violenţă, mizerie şi mitocănie… Zi de zi, suntem sufocaţi de astfel de ştiri, slăbiciunea pentru senzaţional făcându-ne de multe ori să uităm de lucrurile importante din viaţa de zi cu zi. Uităm să-i ascultăm pe cei care chiar au ceva de spus, uităm să ne (re)descoperim valorile, uităm să ne bucurăm de lucrurile frumoase.

Ca o alternativă la „circul” cotidian, Revista „Pagini de cultură” propune cele mai importante ştiri şi evenimente ale zilei, fiind dedicată în exclusivitate fenomenului cultural. „Răsfoind-i” filele virtuale, ai ocazia să afli cele mai noi informaţii despre spectacole de teatru, operă sau muzică clasică, concerte, lansări de carte, expoziţii de artă plastică, dar şi evenimente din lumea filmului. În plus, prin intermediul reportajelor realizate la faţa locului şi a interviurilor, vei putea pătrunde cu uşurinţă alături de noi în culisele actului artistic, în atelierele de creaţie ale unor artişti de prestigiu, dar şi în ale tinerilor mai puţin cunoscuţi, dar la fel de valoroşi.

În cadrul rubricilor sale, vei mai regăsi opinii pe teme de actualitate, precum statutul artiştilor în societatea de astăzi, starea culturii româneşti în general, dar şi problemele cu care se confruntă instituţiile culturale. Nu am uitat nici de tinerele talente, fie ele şi de-o şchioapă. Fiind conştienţi de faptul că juniorii talentaţi de astăzi, pot deveni valorile de mâine, Revista „Pagini de cultură” a dedicat micilor artişti o rubrică aparte, unde vor fi promovate activităţile de încurajare şi stimulare a exprimării cultural-artistice în rândul copiilor, precum şi descoperirea de noi talente.

Tot aici te aşteaptă povestea unor locuri pline de istorie, care merită vizitate, dar şi o inedită incursiune în fascinaţia culturilor gastronomice din întreaga lume.

„Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe; înseamnă să cunoşti mult”, spunea celebrul poet portughez Fernando Pessoa. Noi credem că, la fel de important este şi ceea ce cunoşti!

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015