Pagini de Cultura

“Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe; înseamnă să cunoşti mult.” (Fernando Pessoa)

Fernando António Nogueira Pessoa (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia – d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist şi scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.

Este considerat unul din cei mai importanţi poeţi portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cea a lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa “The Western Canon (Canoanele vestului)”, afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.

Aşa cum spune şi Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză şi vine de la persona, masca poeţilor romani.

Povestea sa s-ar putea reduce la irealitatea vieţii lui cotidiene şi realitatea ficţiunilor lui. Aceste ficţiuni sunt poeţii Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, Ricardo Reis şi, mai ales, Fernando Pessoa însuşi.

Biografie

Pessoa rămâne de mic orfan de tată. Mama lui se recăsătoreşte; în 1896 se mută, cu copiii ei, la Durban, în Africa de Sud, unde al doilea ei soţ este numit consul al Portugaliei. Primeşte educaţie engleză, iar influenţa saxonă va fi constantă în gândirea şi opera lui. În 1905 se întoarce la Lisabona, în 1907 părăseşte Facultatea de Litere din Lisabona şi deschide o tipografie, Empreza Ibis. Aceasta se dovedeşte în 1910 a fi un eşec, cuvânt ce se va repeta frecvent în viaţa lui. Lucrează apoi în calitate de corespondent străin, o slujbă modestă ce-i va asigura cele necesare traiului aproape întreaga viaţă. Respinge, cu orgoliul timizilor, propunerea de a intra pe porţile unei cariere universitare. În 1932 aspiră la postul de arhivist într-o bibliotecă şi este respins. Dar în viaţa lui nu există revoltă, ci d oar o modestie asemănătoare cu dispreţul.

Nu mai părăseşte niciodată Lisabona. Moare, la Lisabona, în 1935, în urma unei ciroze hepatice.

A lăsat două plaquettes de poeme în engleză, o carte subţire de versuri portugheze şi un cufăr plin cu manuscrise. Cartea neliniştirii, scrisă aproximativ în 1931, este unul dintre cele mai valoroase manuscrise ale sale.

Poeziile lui Pessoa au fost traduse, din portugheză, în româneşte de Dinu Flămând.

Opera literară

În faimosul cufăr descoperit după moartea scriitorului au fost găsite nu mai puţin de 27.453 de texte, în afara celor publicate de el însuşi şi anume: plachetele de poezii şi sonete scrise în limba engleză, precum şi a volumului Mesaj, volum ce a fost încununat cu un scandalos premiu al doilea la un concurs pe teme patriotice.

Opţiunile literare ale lui Pessoa se cimentează încă de la începuturi: Shakespeare şi poezia metafizică engleză, Edgar Allan Poe, clasicii latini, literatura ezoterică, dar şi gnosticii alexandrini, decadentismul sfârşitului de veac trecut, dar şi cel al Romei antice.

Pessoa dă, adesea, impresia că se lasă acaparat de futurism, deşi el este mult mai puţin curios decât prietenul său Mário de Sá-Carneiro, exilatul benevol în cosmopolitismul parizian. Pessoa preferă să inventeze şi să abandoneze curente, şcoli, doctrine şi chiar sisteme filozofice.

Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziţii literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reuşit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucişate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moştenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie şi conspectele de lectură.

Personajul real este unul şters, resemnat într-o existenţă exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 şi 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonându-şi scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie şi să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, Poemas Ingleses, din Obras Completas de Fernando Pessoa, Editura Atica, Lisabona, 1974.

Multiplii săi, heteronimele cărora Pessoa le-a inventat întreg statutul social-literar, vor locui fie la ţară, fie în Marea Britanie sau Brazilia, par să se bucure de o oarecare mobilitate în plus faţă de însuşi creatorul lor şi reprezintă un obiectiv separat în analiza operei lui Fernando Pessoa. Cu Bernardo Soares, ales drept autor pentru “Cartea neliniştirii”, Fernando Pessoa reuşeşte cea mai spectaculoasă deprivatizare de sine.

În notele pe care Pessoa le-a scris “Despre heteronimie în concepţia ei generală”, în ultimul paragraf face următoarea precizare: “Niciodată nu sunt mai portughez ca atunci când mă simt diferit de mine – Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Álvaro de Campos, Fernando Pessoa, şi toţi câţi au fost sau câţi vor mai fi. Fii infinit precum universal”.

Sursa: www.wikipedia.org