• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Dincolo de oglindă cu Răzvan Mazilu, la Teatrul Naţional

Publicat de Pagini de Cultura 27 Noiembrie 2010 Comments Off

Şapte spectacole, cinci fotografi, un artist complet: Răzvan Mazilu – toate se oglindesc în primul album de fotografie de dans contemporan din România.

Intitulat „Răzvan Mazilu. Oglinzi/Mirrors”, albumul va fi lansat duminică, 28 noiembrie, de la ora 20, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, imediat după spectacolul „Remember”, un proiect în care celebrul artist interpretează unul din cele două roluri principale, alături de actorul Ion Rizea, fiind şi autorul dramatizării, coregrafiei, regiei şi costumelor.

Reflectând în fotografii impresionante şapte dintre cele mai recente spectacole în interpretarea lui Răzvan Mazilu, albumul „Răzvan Mazilu. Oglinzi/Mirrors” captează arta mişcării unui „aristocrat al dansului”, cum a fost numit Răzvan în presa de specialitate. Artiştii Mihaela Marin, Egyed Ufó Zoltán, Iulian Ignat, Dinu Lazăr şi Cornel Lazia semnează fotografiile de pe scena şi din culisele spectacolelor incluse în album, în timp ce Alex. Leo Şerban, Maia Morgenstern, Gigi Căciuleanu, Alexandru Dabija, Ioan Tugearu, Philippe Tréhet şi Adriana Babeţi povestesc în paginile cărţii despre întâlnirea lor cu Răzvan.

Fondurile obţinute în urma vânzării noului album vor fi donate în cadrul campaniei de susţinere a liceelor de coregrafie pe care Răzvan o derulează, încă din anul 2007, prin Fundaţia PerfoRM.

Accesul la evenimentul de lansare este liber şi se va efectua începând cu ora 20.

November Jazz – un succes remarcabil pe scena Teatrului Maghiar

Publicat de Pagini de Cultura 27 Noiembrie 2010 Comments Off

Scena Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara a aparţinut vineri seara muzicii de calitate. Chitariştii István Gyárfás şi Alexandru Man, două tinere talente ale jazz-ului contemporan, au oferit melomanilor urbei o întâlnire muzicală de excepţie, concertul fiind o întâmplare distinctă şi îndrăzneaţă în lumea jazz-ului, dar şi pentru Teatrul Maghiar din Timişoara.

Numele celor doi protagonişti ai concertului de jazz nu sunt o noutate publicului timişorean. În ultimii zece ani, Gyárfás István a avut nenumărate concerte în oraşul de pe Bega, primul dintre ele fiind susţinut tot pe scena Teatrului Maghiar. Colegul său de scenă, Alex Man, are şi el legături strânse cu Timişoara: este absolvent al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, unde a studiat chitară jazz, şi a câştigat de curând premiul „Revelaţia anului”, acordat de Fundaţia Muzza.

„În seara de 26 noiembrie, cei doi artişti au oferit publicului timişorean un dialog muzical, jucăuş, incitant, pe măsura aşteptărilor. Încurajat de succesul concertului, Teatrul Maghiar doreşte ca această întâlnire muzicală de excepţie să constituie premisele pentru evenimente viitoare de acelaşi calibru”, spune Mihály Katona, secretar PR în cadrul Teatrului Maghiar.

Literatură şi vin, în festival la Timişoara

Publicat de Nicoleta Bodiu 27 Noiembrie 2010 Comments Off

Premieră pentru lumea culturală din vestul ţării. Timp de trei zile, timişorenii sunt invitaţi la prima sărbătoare a literaturii din oraş, pus la cale de buletinul cultural „24 Fun”, la iniţiativa lui Robert Şerban şi a Mihaelei Purec.

Festivalul “Literatură şi vin”, căci despre el este vorba, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, între 2 şi 4 decembrie, propunând iubitorilor de cultură din oraş o întreagă suită de evenimente. La loc de cinste vor sta serile de lectură la un pahar de vin bun, dar nu vor lipsi nici expoziţiile, teatrul sau proiecţiile de film.

Deschiderea festivalului va avea loc joi, 2 decembrie, de la ora 19, la Cerculul Militar Timişoara, cu proiecţia filmului documentar „Despre banal” de Nicolae Zambori, dedicat regretatului Petre Stoica. Seara va continua cu lansarea volumului de poeme „Paloarea”, semnat de Ioan Morar – poet care publică rar, dar când o face este antologic – şi două vernisaje: o expoziţie aniversară Petre Stoica organizată în colaborare cu Muzeul Presei Jimbolia şi expoziţia de tablouri „Despre vin, în culori”.

A doua zi, evenimentul va avea trei gazde. Începând cu ora 16, la Cafeneaua D’Arc va avea loc masa rotundă Dilema Veche „Cum stăm cu exportul literar”, al cărei invitat este scriitorul Marius Chivu, urmată de lansarea volumelor „Un om din Est” de Ioan Groşan, „Intrarea Soarelui” de Cecilia Ştefănescu şi „Aer cu diamante” de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan. În paralel, la Scârţ Loc lejer, sediul Teatrului Auăleu, între orele 15 şi 17:30, se va desfăşura dezbaterea „Reviste şi… revistele literare studenţeşti”, iar de la ora 19, festivalul revine la Cercul Militar, unde va avea loc proiecţia documentarului artistic „Boema din Timişoara” şi o nouă lectură publică.

Sâmbătă, 4 decembrie, programul manifestărilor include şi o serie de activităţi pentru copii. Între orele 11 şi 14, cei mici sunt aşteptaţi la Cercul Militar din Timişoara cu “Literatură şi ceai”: poezii şi poveşti pentru copii, concurs de desene cu tema „Amintiri din copilărie”, ateliere de creaţie şi facepainting. În aceeaşi zi, adulţii urbei vor avea parte de teatru, noi prezentări de carte şi proiecţii de film.

Personaje de poveste prind viaţă duminica, la Iulius Mall

Publicat de Pagini de Cultura 26 Noiembrie 2010 Comments Off

În fiecare duminică, până de Crăciun, micuţii din Timişoara sunt aşteptaţi la complexul comercial Iulius Mall să descopere lumea fantastică a poveştilor. Personajele magice din poveşti precum „Muzicanţii din Bremen”, „Scufiţa Roşie”, „Capra cu Trei Iezi” şi „Vistiernicul cel avar” vor prinde viaţă, pe rând, începând din această duminică, 28 noiembrie, de la ora 12, la food court-ul Almondo. Următoarele reprezentaţii de teatru de păpuşi vor avea loc în zilele de 5, 12 şi 19 decembrie.

Dar asta nu e tot. Pentru ca aşteptarea Moşului să fie cât mai scurtă şi plăcută, pe parcursul lunii cadourilor, Iulius Mall a mai pregătit pentru cei mici şi o serie de ateliere de creaţie foarte atractive. Acestea vor începe în acest weekend şi vor avea loc între orele 17:30-19:00, lângă spaţiul de joacă „Play Zone” din mall-ul timişorean. Acuarelele, vopselele, culorile, lipiciul şi plastilina sunt doar câteva din materialele care nu vor lipsi din trusa micilor artişti. Temele, precum “oraşul fantastic” şi “atelierul Picasso”, vor fi deosebit de antrenante pentru pitici, care îşi vor demonstra îndemânarea şi imaginaţia confecţionând, printre altele, ornamente de sărbători şi păpuşi din hârtie.

Atelierele de creaţie îi aşteaptă pe juniorii urbei, alături de părinţi sau bunici, în fiecare sâmbătă şi duminică, până în data de 19 decembrie.

ShortsUP aduce şapte „Păcate Capitale” la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 26 Noiembrie 2010 Comments Off

Festivalul neconvenţional dedicat celor mai valoroase scurtmetraje din lume revine sâmbătă, 27 noiembrie, la Timişoara. Începând cu ora 20, la Mansarda Facultăţii de Arte, vor fi proiectate cele mai „păcătoase” şi mai premiate filme scurte. De această dată, vedetele ShortsUP vor fi cele şapte păcate capitale: Desfrâu, Lăcomie, Avariţie, Invidie, Manie, Lene şi Trufie.

„Timp de două ore, filmele scurte de la ShortsUP se vor întrece în perspective proaspete asupra temei “clasice” a celor 7 păcate capitale. Programul de scurtmetraje include filme premiate, controversate şi pline de eroi avari, leneşi sau desfrânaţi, care le vor provoca spectatorilor Mânie, Invidie şi multe hohote de râs”, spun organizatorii.
Unul dintre scurtmetrajele proiectate în cadrul proiectului ShortsUP de la Timişoara este „Cashback” (în regia lui Sean Ellis), o ficţiune despre LENE ce a obţinut 14 premii în cadrul mai multor festivaluri internaţionale (Chicago International Film Festival, Tribeca Film Festival, etc.) şi a fost nominalizat la Oscar în 2006. Tot sâmbătă, va mai putea fi văzută şi producţia franceză „Brainstorming” din 2009 (r. David Freymond), un „Matrix” al scurtmetrajelor, precum şi „Na Wewe” (r. Ivan Goldschmidt), producţie belgiană din 2010, bazată în întregime pe fapte reale.
Mansarda Facultăţii de Arte va fi împărţită pe zone şi decorată pentru a reprezenta patru dintre păcatele prezente în scurtmetraje. Decorul locaţiei va vorbi pe limba leneşilor, trufaşilor, lacomilor şi mânioşilor. Biletele pentru evenimentul ShortsUP de sâmbătă, la preţul de 15 lei, pot fi cumpărate la intrare şi oferă acces la întregul program.

Festivalul Filmului Francez, din nou la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 26 Noiembrie 2010 Comments Off

Sfârşitul acestei săptămâni va sta sub semnul filmului francez de înaltă clasă. Timp de trei zile, Centrul Cultural Francez din Timişoara le dă întâlnire prietenilor cinefili la cinematografele Timiş şi Studio, pentru o nouă ediţie a Festivalului Filmului Francez. În acest an, evenimentul se va desfăşura în perioada 2-4 decembrie, propunând publicului cinci filme surprinzătoare, adresate uni public cât mai variat.

Deschiderea festivalului va avea loc joi seara, de la ora 19, la Cinema Timiş, cu proiecţia dramei “Cenuşă şi sânge”, primul lungmetraj realizat de actriţa Fanny Ardant (2009). A doua zi, Festivalul Filmului Francez îşi mută “sediul” la Cinema Studio, unde cinefililor urbei le sunt propuse alte două drame: de la ora 19, va fi proiectat filmul “Tatăl copiilor mei” de Mia Hansen-Love, iar două ore mai târziu “Ierburi sălbatice” de Alain Resnais.

Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 17, tot la Cinema Studio sunt aşteptaţi iubitorii de comedie, cu “Louise-Michel” de Gustave Kervern şi Benoît Delépine, producţie distinsă cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (2008). Ultima proiecţie din cadrul Festivalului Filmului Francez de la Timişoara va începe de la ora 19, publicul având ocazia să urmărească un thriller în adevăratul sens al cuvântului – “Un profet”, de Jacques Audiard, dramă distinsă cu Marele premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes 2010.

Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Preţul unui bilet este de doar 5 lei.

Liceenii se întrec în teatru, la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 26 Noiembrie 2010 Comments Off

Sfârşit de săptămână plin pentru micii actori din toată ţara. Între zilele de 26 şi 28 noiembrie, la Timişoara, se desfăşoară Olimpiada Naţională „Arta Actorului”, competiţie ce va reuni zece trupe de teatru din tot atâtea judeţe ale ţării.

Peste 130 de elevi de la liceele de artă din oraşe precum Bucureşti, Sibiu, Cluj, Târgu-Jiu sau Arad, vin la Timişoara să demonstreze că pentru ei teatrul nu este o simplă joacă de copii. Timp de trei zile, liceenii se vor întrece pentru titlul de cea mai bună trupă de teatru.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc vineri 26 noiembrie, de la ora 17, la Casa de Cultură a Studenţiilor, urmând ca cele zece spectacole înscrise în concurs să se desfăşoare sâmbătă, începând cu ora 9, în două locaţii: CCS Timişoara şi Teatrul pentru Copii şi Tineri „ Merlin”. „Juriul se va plimba de la o sală la alta. Am observat încă de anul trecut că aşa se face economie de timp, deoarece fiecare piesă are un decor care necesită până la câteva ore de montare”, explică prof. dr. Elena Mihăieş, iniţiatorul concursului.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, de la ora 10, la Casa Studenţilor, etapa naţională a Olimpiadei „Arta Actorului” încheindu-se cu un spectacol de gală – cel câştigător.

Ioan Szekernyes rămâne preşedintele UAP din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 25 Noiembrie 2010 Comments Off

Filiala din Timişoara a Artiştilor Plastici din România şi-a ales o nouă conducere pentru următorii patru ani. În urma voturilor exprimate de către membrii prezenţi la Adunarea Generală de alegeri din 19 noiembrie, s-a decis ca criticul şi istoricul de artă Ioan Szekernyes să rămână preşedintele filialei timişorene a UAP, funcţie pe care o deţine cu succes încă din anul 2002.

Cu această ocazie, au fost aleşi şi ceilalţi membri din cadrul Consiliului de administraţie a Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, echipă care se va ocupa în următorii patru ani de organizarea şi dirijarea activităţii curente a filialei. Noii vicepreşedinţi ai breslei creatorilor de frumos din capitala Banatului sunt graficianul Ciprian Chirileanu, pictorii Vlad Corban şi Andreea Foanene, precum şi Prof. univ. dr. Ioan Iovan – critic şi istoric de artă.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015