• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Orarul slujbelor de Anul Nou la Catedrala Mitropolitană

Publicat de Pagini de Cultura 31 Decembrie 2010 Comments Off

În data de 1 ianuarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Tăierea împrejur a Mântuitorului, Sfântul Vasile cel Mare şi Anul Nou civil. Cu acest prilej la Catedrala Mitropolitană din Timişoara slujbele se vor oficia după următorul program: în noaptea dinspre vineri şi sâmbătă (31 decembrie 2010 – 1 ianuarie 2011), de la ora 24:00 se va celebra Sfânta Liturghie; de la ora 7:00, Utrenia; ora 9:30, Sfânta Liturghie arhierească; iar de la ora 17:00, credincioşii sunt aşteptaţi la Vecernie.

La ora 13:00, la reşedinţa mitropolitană va avea loc tradiţionala recepţie de Anul Nou, la care vor participa oficialităţi locale, reprezentanţii cultelor, clerici şi credincioşi, gazde fiind ierarhii eparhiei: Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae şi Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul.

Orarul slujbelor de Anul Nou, la Catedrala Romano-Catolică

Publicat de Pagini de Cultura 31 Decembrie 2010 Comments Off

Pentru perioada Sărbătorilor de Anul Nou 2011, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara are prevăzute următoarele programe:

Vineri, 31 decembrie 2010 este ultima zi a anului civil. Seara, la ora 18:00, în Catedrala Romano-Catolică din Piaţa Unirii va avea loc o devoţiune de mulţumire şi un Te Deum, celebrate de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.

Sâmbătă, 1 ianuarie 2011 – Anul Nou, în Catedrala Romano-Catolică din Piaţa Unirii liturghiile se celebrează după programul duminical.

În perioada 27 decembrie 2010 – 10 ianuarie 2011, la birourile Ordinariatului Episcopal din Timişoara nu este program cu publicul.

Revelion ca în romanele lui Dumas, la Filarmonica Banatul

Publicat de Nicoleta Bodiu 31 Decembrie 2010 Comments Off

Timişorenii pasionaţi de muzică, dar şi cei care nu s-au decis pentru un alt program de Revelion, sunt aşteptaţi la un spectacol muzical organizat la cumpăna dintre ani, la Filarmonica Banatul. Startul sărbătorii va fi dat pe 31 decembrie, de la ora 18, de concertul simfonic extraordinar de Anul Nou pregătit de filarmonica timişoreană, care va cuprinde, şi în acest an, nu doar uverturi şi arii celebre, îndrăgite de public, dar şi numeroase surprize, printre care şi o tombolă cu premii semnificative.

Ultimul concert simfonic din acest an va fi coordonat de la pupitrul dirijoral de maestrul Petru Oschanitzky, alături de Orchestra Filarmonicii Banatul urmând a-i încânta pe spectatori soliştii Diana Pap (soprană) şi Mihai Sâmboteanu (bas).

Concertul va fi secondat de un Revelion muzical a cărui tematică este inspirată, de această dată, de romanele lui Alexandre Dumas. Aşa că, la Balul Mascat organizat de Filarmonica Banatul, a cărui gazdă va fi şi în acest an Ioan Coriolan Gârboni, directorul instituţiei muzicale timişorene, sunt aşteptaţi muşchetari aidoma lui D’Artagnan, Athos, Porthos şi Aramis, conţi şi marchize cu ai lor măscărici, dar şi alte personaje din romane de capă şi spadă.

Liliacul lui Strauss – spectacol tradiţional, la cumpăna dintre ani

Publicat de Nicoleta Bodiu 30 Decembrie 2010 Comments Off

Atmosfera vibrantă de sfârşit de an 1870 a micului orăşel austriac Weinberg va fi readusă în actualitate de Opera Naţională din Timişoara. Iubitorii muzicii lirice din oraşul de pe Bega vor asista la repunerea în scenă a fascinantei operete în trei acte “Liliacul”, lucrare care l-a făcut celebru pe Johann Strauss-fiul, în Viena anului 1874 (premieră la “Theater an der Wien”, pe data de 5 aprilie). Libretul operetei este creaţia lui Karl Haffner şi Richard Genee, după nuvela “Le Reveillon” de Henri Melhac şi Ludovic Halevy.

La Timişoara, spectacolul va fi pus în scenă, în mod tradiţional, chiar în ultima seară a acestui an, vineri, 31 decembrie, începând cu ora 18. Regia artistică a spectacolului poartă semnătura lui Mario de Carlo, care este şi autorul costumelor şi a decorurilor, conducerea muzicală aparţine Mihaelei Silvia Roşca, iar coregrafia spectacolului este creaţia lui Carmen Cojocaru. Concert maeştri sunt Ovidiu Rusu şi Corina Murgu.

Din distribuţia “Liliacului” timişorean fac parte Cristian Rudic (Eisenstein), Mihaela Marcu (Rosalinda), Octavian Vlaicu (Frank), Gabriella Varvari (Orlovski), Cristian Bălăşescu (Alfred), Dan Pataca (Dr. Falke), Mircea Dan Petcu (Dr. Blind), Nicoleta Colceiar (Adela), Suzana Vrânceanu (Ida), Dan Spanache (Frosch) şi Cătălin Vinars (Ivan). Participă corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara. Soliştii baletului sunt artiştii Mirabela Zonai, Manuela Ardelean, Alina Mihai, Andreea Farkas, Olga Sfetcu, Irina Constantin, Radu Romulus, Darius Agrima, Claudiu Dan, Cornel Bercea şi Alexandru Pintea.

Chiar dacă preţul unui bilet la reprezentaţia de Revelion a operetei “Liliacul” este de 70 de lei, spectacolul se va juca cu casa închisă. Sfidând criza, câteva sute de melomani au ales să-şi înceapă Revelionul, şi în acest an, alături de artiştii Operei timişorene.

Expoziţie dedicată sărbătorilor de iarnă, la galeria Helios

Publicat de Pagini de Cultura 29 Decembrie 2010 Comments Off

Breasla creatorilor de frumos din urbea de pe Bega le-a pregătit timişorenilor un cadou de sărbători. Până în data de 12 ianuarie 2011, la galeria Helios este deschisă o expoziţie de grup dedicată sărbătorilor de iarnă. Intitulată “Darul cerului”, expoziţia este curatorată de Vlad Corban şi cuprinde lucrările artiştilor plastici profesionişti, membri ai Filialei din Timişoara a UAP. Sunt expuse pe simeze lucrări ale artiştilor: Silviu Oravitzan, Constantin Flondor, Onisim Colta, Doina Mihăilescu, Suzana Fântântânariu, Bela Szakats, Constantin Răducanu, Flora Răducanu, Dan Palade, Andreea Flondor Palade, Ştefan Luigi Varga, Ştefan Călărăşanu, Ştefan Kelemen, Filip Petcu, Andreea Foanene, Delia şi Vlad Corban.

Expoziţia este cu vânzare, oferind iubitorilor de artă din Timişoara posibilitatea să ofere celor dragi cadouri inedite.

Revelion cu trupa Sistem în centrul Timişoarei

Publicat de Ana Brunner 29 Decembrie 2010 Comments Off

Şi în acest an, timişorenii sunt aşteptaţi să îşi petreacă Revelionul în centrul oraşului. Pentru noaptea trecerii dintre ani, Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului au pregătit un spectacol în Piaţa Victoriei, al cărui cap de afiş este binecunoscuta trupă Sistem.

În deschiderea spectacolului de Revelion, în 31 decembrie, de la ora 21:40, pe scena din Piaţa Victoriei vor urca Allyona, Alexandra şi DJ Viollet, iar de la 22:40 va cânta Celia. Trecerea dintre ani va fi sărbătorită cu un recital al trupei Sistem, în componenţa căreia se află şi doi timişoreni:  Zoli Toth şi Robert Magheţi. Aceştia au pregătit pentru locuitorii oraşului de pe Bega un show de zile mari, o demonstraţie live a ceea ce înseamnă virtuozitate în arta percuţiei. La miezul nopţii, conform tradiţiei, timişorenii vor avea parte şi de un spectaculos foc de artificii.

Deşi pentru organizarea spectacolului de Revelion din bugetul local a fost alocată suma de 200.000 de lei, municipalitatea a decis să facă economii cheltuind mai puţin de jumătate din bani. „Costul organizării Revelionului 2010/2011 este de circa 40% din suma alocată pentru această acţiune de către Consiliul Local Timişoara. Menţionăm că suma economisită, de circa 120.000 lei va rămâne în bugetul local şi va fi redistribuită pentru alte domenii”, au declarat reprezentanţii Primăriei Timişoara.

„Comedie pe întuneric” la Teatrul German

Publicat de Raul Bastean 28 Decembrie 2010 Comments Off

Cunoscuta piesă a lui Peter Shaffer, „Comedie pe întuneric”, va fi repusă pe scena Teatrului German de Stat miercuri, 29 decembrie, de la ora 19.

Regia artistică a spectacolului aparţine lui Zeno Stanek, decorul şi costumele au fost create de Traian Zamfirescu, iar dramaturgia textului a fost concepută de Cornelia Winker. Din distribuţie fac parte actorii: Peter Papakostidis, Olga Torok, Dana Borteanu, Dirk Linke, Horia Săvescu, Daniela Torok, Radu Vulpe şi Viorel Suciu.

Textul contemporan al piesei prezintă povestea ambiţiosului Brindsley Miller, un sculptor tânăr, şi logodnica sa Carol, care sunt în aşteptarea unui milionar colecţionar de artă. Pentru a înviora puţin locuinţa sărăcăcioasă, dar şi pentru a-l impresiona pe tatăl lui Carol, Colonel Melkett, aceştia „împrumută” antichităţile vecinului lor Harold, plecat pentru o perioadă scurtă de timp. Un scurtcircuit neaşteptat nu doar că o aduce pe colocatara Miss Furnival, speriată şi în căutare de ajutor, dar în acelaşi timp provoacă tânărului cuplu complicaţii cu urmări grave. Spre ghinionul tuturor, după apariţia colonelui vine şi Harold, întors mai repede acasă. În timp ce Brindsley încearcă să ducă neobservat toată mobila şi lucrurile înapoi în locuinţa lui Harold, se mai amestecă şi fosta sa iubită printre cei prezenţi, despre care Brindsley credea că este în Finlanda. Până la repararea instalaţiei de către centrala electrică se produce un haos total.

Spectacolul jucat în limba germană va fi tradus la cască în limba română, iar biletele se pot achiziţiona de la Casieria de bilete a TGST la preţul maximal de 12 lei. Durata spectacolului este de cca. 1 oră şi 30 de minute.

Concert simfonic dedicat compozitorului Eugen Cuteanu

Publicat de Pagini de Cultura 28 Decembrie 2010 Comments Off

Înaintea Concertului Special de Revelion, Filarmonica Banatul organizează un concert simfonic dedicat unui mare animator al vieţii muzicale din Banat, în special din Timişoara – Eugen Cuteanu, de la naşterea căruia se împlinesc 110 ani. Concertul omagial va avea loc marţi, 28 decembrie, de la ora 19, în Sala Capitol.

“Influenţa sa asupra mediului cultural din această zonă a ţării s-a datorat puternicei sale personalităţi, dar mai ales triplei calităţi de pedagog, interpret şi compozitor. Profesorul Eugen Cuteanu a fost recunoscut în întreaga ţară drept unul dintre cei mai buni profesori de vioară, reuşind, din anii 1930 până în 1968, când s-a stins din viaţă, să instruiască cu mult succes o întreagă pleiadă de violonişti. Dacă ştiinţa unui pedagog trăieşte mai departe prin discipolii săi, creaţia muzicală a unui compozitor dăinuieşte doar prin interpretarea lucrărilor sale. Astfel, concertul simfonic din 28 decembrie, dirijat de maestrul Radu Popa, are menirea de a ne reaminti de arta lui Eugen Cuteanu, iar pentru cei tineri, de a o face cunoscută”, scrie concertmaestrul Mircea Tătaru în avancronica concertului comemorativ.

Supuse audiţiei vor fi trei dintre lucrările compozitorului Eugen Cuteanu: “Suita I (Românească)”, “Concertul pentru violă şi orchestră” şi Final la Simfonia nr. 8 în si minor „Neterminata” de Franz Schubert. Solista concertului pentru violă va fi violista Eva Bloch, membră a filarmonicii timişorene.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015