• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Alee cu stele de aur pentru marii muzicieni, la Timişoara

Publicat de Nicoleta Bodiu 2 Decembrie 2010

Peste aleea din faţa Sălii Capitol azi a plouat cu stele de aur. Celebrii compozitori George Enescu şi Béla Bartók au deschis un nou capitol în istoria muzicală a Timişoarei, numele lor fiind înscrise pe cele dintâi stele amplasate pe noua Alee a Muzicienilor din centrul urbei. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Pro Philarmonia, care şi-a propus astfel să facă cunoscut numele marilor muzicieni care au susţinut concerte, de-a lungul vremii, pe scena timişoreană.

«Este o reverenţă în faţa memoriei unor personalităţi care au scris istorie culturală şi totodată un gest de recuperare şi de relansare în spaţiul public şi în cel al conştiinţei contemporane a unor prezenţe extraordinare pe scena muzicală clasică a oraşului, a unui spirit care defineşte în profunzime Timişoara şi o plasează, de secole, pe axa oraşelor cu vocaţie culturală autentică», a declarat Emil Cristescu, preşedintele-fondator al Asociaţiei Pro Philarmonia.

La inaugurarea celor două plăcuţe memoriale a fost prezent şi fostul director al Operei din Viena, Ioan Holender, în prezent consilier al Metropolitan Opera din New York, care şi-a exprimat speranţa că aleea din Timişoara nu va fi motiv de scandal ca la Viena, unde există numeroase dispute în ceea ce priveşte numele artiştilor de pe stele, unii încă în viaţă.

Pe Aleea Muzicienilor vor străluci

24 de stele-emblemă

Inspirate după modelul celebrului «Walk on Fame» de la Hollywood, dar şi de aleea similară de la Viena, cele două plăcuţe memoriale inserate în pavajul din faţa Filarmonicii Banatul au fost realizate din marmură neagră şi bronz, sigla filarmonicii timişorene fiind suflată cu aur. Conceptul îi aparţine artistului plastic Ugron Lajos, iar stelele au fost donate de preşedintele Asociaţiei Pro Philarmonia.

George Enescu şi Béla Bartók sunt doar primele două nume dintr-o serie de 24 de stele-emblemă ce le va cuprinde Aleea Muzicienilor. Potrivit lui Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, iniţiatorii admirabilului demers şi-au propus să inaugureze în fiecare an câte cel puţin două astfel de plăcuţe memoriale. Următoarele personalităţi vor fi selectate de viitorul preşedinte al Asociaţiei Pro Philarmonia, tot din lista marilor artişti care şi-au înscris numele în Cartea de Onoare a Filarmonicii Banatul.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015