Unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de folk din România, Vasile Mardare, fost membru al Cenaclului Flacăra, va susţine un nou concert la Covaci, pitoresc sat timişean care găzduieşte, de doi ani, Festivalul “Dacii Liberi”.
Concertul, care va fi unul special, în ton cu spiritul sărbătorilor de iarnă, va avea loc vineri, 17 decembrie, de la ora 20, fiind găzduit de Pensiunea Anette. Intrarea la concert este liberă pentru toţi iubitorii de folk şi… colinde.
* * *
Solist vocal folk, instrumentist (chitară) şi compozitor, Vasile Mardare a început să cânte de pe la 5 ani, când “sustrăgea” chitara fratelui său din camera, unde acesta o ţinea ascunsă de el. Astfel a câştigat o serie de premii la concursurile şcolare, din Botoşani. În perioada liceului a fost mult în apropierea lui Dinu Olăraşu şi a lui Cristian Buica, la Reşiţa, apoi a înfiinţat o trupă la Sibiu, numită “Pro Folk”.
A făcut parte din Cenaclul “Totuşi iubire”, unde a debutat în 1991, la vârsta de 20 de ani.
Pentru tânărul Mardare, “înregimentat” de Adrian Păunescu, a urmat o serie de concerte în toată ţara, alături de Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis sau Mircea Vintilă, nume sonore ale genului.
Interpretul folk a avut un debut discografic mai târziu, preocupat fiind de calitatea muzicii pe care o oferea celor care ascultă acest gen muzical. Astfel, primul album care poartă marca Vasile Mardare – “A mai trecut o zi” – a fost lansat în anul 2002, conţinând piese scrise de Adrian Păunescu şi cantautor. Peste numai un an, în 2003, Vasile Mardare scoate cel de-al doilea album, intitulat “Din doi în doi”.