• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

În prag de sărbători, Opera Naţională Română din Timişoara pregăteşte o nouă premieră pentru iubitorii muzicii lirice. Este vorba despre opereta în două acte „Voievodul ţiganilor” pe muzica semnată de Johann Strauss şi libretul lui Ignaz Schnitze.

Spectacolul, în regia Marianei Emandi Tiron, va vedea lumina rampei în premieră, miercuri, 8 decembrie, de la ora 19, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Viziunea regizorală a fost completată de decorul creat de Geta Medinschi, artiştii evoluând pe coregrafiile ce poartă semnătura lui Carmen Cojocaru. În concert, vor evolua artiştii Ovidiu Rusu şi Corina Murgu. Distribuţia cuprinde o bună parte din artiştii ORT binecunoscuţi deja de publicul meloman, precum: Bogdan Zaharia, Cristian Bălăşescu, Cristian Rudic, Nicoleta Colceiar şi mulţi alţii.

Povestea ne plasează într-un ţinut din sudul monarhiei austro-ungare, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. După un lung şi nedrept exil, reîntors la castelul strămoşilor săi, baronul Sandor Barinkay are neplăcuta surpriză să-şi găsească proprietatea complet ruinată. Provocată de timp, ploi şi vânturi, ruina a fost desăvârşită şi prin „binevoitoarea” contribuţie a bogatului porcar Zsupan, a cărui proprietate se învecinează cu cea a baronului. Ca dreaptă şi eficientă despăgubire pentru tot ceea ce a „împrumutat”, Zsupan îi oferă lui Barinkay mâna frumoasei sale fiice, Arsena. Numai curiozitatea îl va face pe Barinkay să accepte tradiţionala „vedere”. Refuzat de capricioasa Arsena înainte ca măcar să o fi cerut în căsătorie, Barinkay se retrage supărat să-şi petreacă noaptea între zidurile ruinate ale castelului său. Destinul, poate ca recompensă pentru tot ce a pătimit, i-o scoate în cale pe tânăra ţigancă Saffi. Fermecat de frumuseţea ei, Barinkay se îndrăgosteşte pe loc şi o cere de nevastă. Căsătoria se va face cu acordul întregului sălaş al ţiganilor care-l va aclama pe Barinkay ca voievod al lor. Însă războiul vine să tulbure vieţile tuturor. Eroii noştri, răspândiţi pe câmpul de luptă, se vor revedea într-un fericit final în care fiecare îşi va găsi perechea dorită.

În spectacol vor fi prezenţi corul, orchestra şi ansamblul de balet al Operei timişorene. Biletele se pot achiziţiona de la Casieria de bilete din cadrul ORT.

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul FEST-FDR2019

Secțiunea FDR din cadrul FEST-FDR2019 propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc.

Atmosfera Evului Mediu reînvie la Castelul Huniade, timp de trei zile

Timișoara va fi pusă în acest an pe harta orașelor ce găzduiesc festivaluri medievale de anvergură.

TIMIȘOARA LA CENTENAR: Patru zile de sărbătoare pentru a marca data de 3 August

În perioada 1-4 august 2019, aniversăm 100 de ani de la instalarea administrației românești în Timișoara.

ZIUA JUDEȚULUI TIMIȘ – SPECTACOLE, RECONSTITUIRI ISTORICE, CONCERT LOREDANA

În acest an, CJ Timiș a pregătit o serie întreagă de evenimente cultural-educative, desfășurate pe parcursul a patru zile.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015