• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

O săptămână de teatru, în amintirea martirilor Revoluţiei

Publicat de Nicoleta Bodiu 15 Decembrie 2010

Iniţiat încă din anul 1994 de către regretatul Diogene V. (Lelu) Bihoi, sub numele de „Săptămâna teatrului politic 16-22 Decembrie”, Teatrul Thespis continuă şi în acest an tradiţionalul eveniment teatral, redenumit în memoria maestrului.

Ajunsă la a XVII-a ediţie, Săptămâna de teatru „Diogene V. Bihoi” din acest an încurajează libertatea de expresie, propunând un tablou al creaţiei teatrale studenţeşti la puţin peste două decenii de la revoluţia timişoreană. „Cu atât mai mult acum, la 21 de ani de la Revoluţia din 1989, am fi sperat ca oamenii să nu fi uitat pentru ce au dispărut acei tineri în decembrie 1989… Spectacolele din această săptămână de teatru reprezintă un omagiu adus acelor martiri care ne-au dat posibilitatea să ne exprimăm liber, în viaţă şi pe scenă”, declară Adrian Korek, coordonatorul Teatrului Thespis.

Unsprezece spectacole au fost pregătite iubitorilor de teatru din Timişoara cu această ocazie. Astfel, săptămâna de teatru “politic” va fi inaugurată joi, 16 decembrie, de la ora 20, cu premiera spectacolului “21” de Salahhé. Vineri, timişorenii sunt aşteptaţi cu o nouă reprezentaţie a spectacolului “Romeo şi Julieta” după W. Shakespeare în regia lui Andrei Covaliu (ora 20), iar sâmbătă scena le va aparţine trupei Teatrului Liber “Imago” din Cluj, care va pune în scenă spectacolul “Lumânăratecul” de Victor Drăgan (ora 18), şi tinerilor actori ai Teatrului Thespis, cu spectacolul aniversar “Ursul” de A. P. Cehov, în regia lui Moni Karman.

În acest an, pe lângă spectacolele de teatru care se vor juca, până marţi, 22 decembrie, în sala “Lelu Bihoi”, din cadrul Casei Studenţilor (Bv. Regele Carol I, nr. 9), programul evenimentului mai include un concert “Sonatic” (marţi, 21 decembrie, de la ora 21:30) şi un atelier de teatru susţinut de regizorul Bogdan Ulmu (20-22 decembrie).

Intrarea la toate evenimentele este liberă. Întregul program al spectacolelor îl aveţi ataşat.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015