• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Expoziţie de artă contemporană la Teatrul Maghiar

Publicat de Nicoleta Bodiu 14 Decembrie 2010 Comments Off

Continuând tradiţia începută în stagiunea trecută, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara continuă seria expoziţiilor de artă contemporană, gândite ca punţi de legătură către spectacolele teatrului. Astfel că, cea mai nouă şi în acelaşi timp ultima premieră din acest an a Teatrului Maghiar, spectacolul „Cum vă place” de William Shakespeare în regia lui Koltai M. Gábor, va fi precedată de un nou vernisaj, ce preia titlul celebrei comedii ce va vedea pentru prima dată luminile rampei miercuri, 15 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a TMST.

Tema noii expoziţii – ORAŞ sau PĂDURE, ÎNĂUNTRU sau AFARĂ, A IEŞI sau A RĂMÂNE sau CUM VĂ PLACE – a trezit interesul a numeroşi artişti timişoreni. „La apelul Teatrului au răspuns 95 de artişti, care au trimis un număr total de 400 de lucrări, din care 320 vor fi expuse. Lucrările, realizate în tehnici dintre cele mai variate: fotografie, pictură, desen, grafică digitală, gravură (linogravură, serigrafie, aqua forte), pot fi vizualizate pe pagina web a teatrului: www.tm-t.ro”, spune Mihaly Katona, secretar PR la Teatrul Maghiar.

Vernisajul expoziţiei „Cum vă place” va avea loc miercuri, 15 decembrie de la ora 18, în foaierul Teatrului, iar lucrările vor fi prezentate publicului într-un mod cu totul inedit – pe podea, în format tipărit, în mărimea 25×25 cm.

Concert de Colinde la Universitatea de Vest

Publicat de Pagini de Cultura 14 Decembrie 2010 Comments Off

E vremea colindelor ce aduc cu ele mireasma de Isus născut în iesle, e vremea bucuriei, când minunea Naşterii Mântuitorului cuprinde sufletele şi le înnobilează… În prag de Crăciun, Studenţii Secţiei de Asistenţă Socială a Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara le transmit un gând frumos tuturor celor dragi, printr-o sărbătoare a muzicii… Concertul de Colinde pregătit de studenţi va avea loc în seara zilei de marţi, 14 decembrie, de la ora 19, în Amfiteatrul A33 al Universităţii de Vest, unde sunt aşteptaţi toţi cei ce îşi doresc să se bucure de emoţia Crăciunului.

Concert de muzică barocă, la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 14 Decembrie 2010 Comments Off

Biserica Evanghelică Luterană de la Punctele Cardinale din Timişoara va găzdui marţi, 14 decembrie, cu începere de la ora 19, un inedit concert de muzică veche. Protagoniştii evenimentului muzical vor fi membrii Ansamblului Harmoniis, care au pregătit cu această ocazie „Harmonia Caelestis”, de Pál Esterházy şi muzică instrumentală de J. J. Fux, concertul fiind dedicat Sărbătorii Crăciunului.

“Muzica cuprinsă în Harmonia Caelestis este compusă într-un stil foarte armonios şi, în acelaşi timp, complex, fiind foarte reprezentativ pentru muzica cvasi-polifonică a acestei perioade a istoriei muzicii (secolele XVII-XVIII)”, precizează organizatorii.

Vor da viaţă instrumentelor vechi, tinerii Dorel Iuga şi Vlad Colar – flaute traversier, Caius Hera va însufleţi teorba, Csata Istvan – viola da gamba, iar Valentina Peetz – clavecin. Celor patru muzicieni li se vor alătura două celebre soprane, Diana Pap şi Judit Andrejszki, din Budapesta, care va performa şi la orgă.

Concertul are loc cu sprijinul Fundaţiei Academice Culturale Timişoara şi al Asociaţei Pro Philarmonia. Intrarea la concert este liberă.

Premii de excelenţă pentru literatura timişoreană

Publicat de Nicoleta Bodiu 13 Decembrie 2010 Comments Off

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara va găzdui marţi, 14 decembrie, de la ora 11, festivitatea de decernare a premiilor de excelenţă pentru literatură din acest an, acordate de Consiliul Local şi instituţia gazdă. Decise de un juriu al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, premiile pentru 2010 recompensează activitatea a şapte membri distinşi ai comunităţii literare timişene.

Astfel, scriitorul Paul Eugen Banciu, fostul director al Bibliotecii Judeţene Timiş, va fi distins cu Premiul “Opera Omnia” pentru întreaga sa carieră literară. Premiul pentru poezie din acest an îi revine scriitorului Eugen Dorcescu, iar cel pentru proză Danei Gheorghiu. Cu Premiul pentru critică şi istorie literară va fi distins Constantin Buiciuc, Premiul pentru dramaturgie va merge la Ion Jurca Rovina, iar cel pentru traducere va fi împărţin între scriitorii Lucian Alexiu şi Slavomir Gvozdenovici. De altfel, şi tradiţionala întâlnire de vineri, de la ora 12, din sala de cenaclu a filialei locale a USR, va sta în această săptămână tot sub semnul sărbătoririi laureaţilor din 2010, cărora li se vor înmâna cu această ocazie şi diplomele Filialei.

În cadrul Galei de excelenţă de marţi, alături de cei mai buni scriitori ai urbei, vor fi premiaţi şi studenţii eminenţi, elevii olimpici care au câştigat premii la olimpiadele internaţionale (Ţîrc Sorin şi Dobrişan Andrei) şi profesorii care îi pregătesc (Georgescu George şi Lipovan Gheorghe), precum şi cei mai buni sportivi ai anului 2010. De asemenea, anul acesta vor fi premiaţi şi elevii care s-au implicat în cadrul proiectului “Tinerii decid!”.

Valoarea totală a premiilor acordate pentru anul 2010 se ridică la suma de 100.000 lei.

Seară Chopin cu pianista Elisabeth Leonskaja, la Filarmonica Banatul

Publicat de Nicoleta Bodiu 13 Decembrie 2010 Comments Off

Filarmonica Banatul pregăteşte melomanilor urbei un nou eveniment muzical de excepţiei. Unul dintre cei mai buni pianişti din lume, Elisabeth Leonskaja – considerată a fi ultima descendentă a marii şcoli solistice ruse – revine la Timişoara, fiind solista recitalului extraordinar de pian de miercuri seara de la Sala Capitol, dedicat aniversării a 200 de ani de la naşterea celebrului compozitor Frederic Chopin.

“Seara Frederic Chopin” va fi una specială, romantică chiar, talentata pianistă urmând a interpreta cele şase lucrări incluse în program – Polonaisen op. 26, Nocturne Des Dur op. 27, Sonate op. 35, Ballade nr. 3, Nocturne op. 48 şi Polonaise fantasie op. 61 – la lumina lumânărilor, în acelaşi timp, pe un ecran din spatele scenei fiind proiectate o serie de imagini.

“Elisabeth Leonskaja revine la Timişoara într-un gest de mare curtoazie faţă de publicul meloman timişorean. Menţionăm că preţul de intrare a rămas neschimbat şi că legitimaţiile pensionarilor au rămas valabile şi la această manifestare. Acest recital se află sub egida asociaţiei ProPhilharmonia şi este un pas înainte făcut de Consorţiul de sprijin Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, pentru promovarea unor evenimente deosebite! Profiturile realizate din vânzare vor fi donate pentru sprijinirea şi afirmarea artistică a unor tineri pianişti timişoreni”, a precizat Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonici Banatul.

Copil minune ajuns o pianistă cu renume mondial

Născută în Tbilisi, Georgia, într-o familie de origine rusă, Elisabeth Leonskaja a fost un copil minune, susţinând primul concert la vârsta de 11 ani. A studiat la Conservatorul din Moscova, câştigând prestigioase premii la concursurile internaţionale de pian George Enescu, Marguerite Long şi Regina Elisabeta. Ca muziciană, s-a format sub îndrumarea lui Sviatoslav Richter. Din anul 1978, Leonskaja s-a stabilit în capitala Austriei, unde predă pianul la Conservatorul din Viena. Pianista a cântat cu toate orchestrele importante din lume, sub bagheta unor dirijori precum: Sir Colin Davis, Christoph Eschenbach, Kurt Masur, Christoph von Dohnanyi, Maris Janson, Yuri Temirkanov, Kurt Sanderling şi Horia Andreescu.

Şi în patria adoptiva, Austria, minunatele sale realizări au fost recunoscute. A fost numită Membru de Onoare al Konzerthaus din Viena, iar în anul 2006 i s-a decernat Austrian Cross of Honor, First Class (Crucea de Onoare a Austriei, Clasa I), cea mai înaltă distincţie austriacă, pentru merite deosebite aduse vieţii culturale a ţării.

Concert de Crăciun, pentru vârstnici

Publicat de Pagini de Cultura 13 Decembrie 2010 Comments Off

Cuplurile cu peste 50 ani de căsătorie vor fi aniversate miercuri, 15 decembrie, cu un Concert de Crăciun organizat de Serviciul pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Primăriei Municipiului Timişoara. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 10, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, alături de cuplurile aniversate fiind aşteptate să se bucure de concert şi persoanele vârstnice din comunitate.

Concertul de Crăciun va fi susţinut de artiştii Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. La eveniment, cuplurile aniversate trebuie să se prezinte cu certificatul de căsătorie şi buletinele de identitate. Pentru mai multe informaţii, cuplurile cu peste 50 de ani de căsătorie sunt rugate să se adreseze la sediul Serviciului pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice, str. Sever Bocu, nr. 44A sau la numărul de telefon 0256-490.286.

Feng Shui cu Silvia Staia, la Cărtureşti

Publicat de Pagini de Cultura 13 Decembrie 2010 Comments Off

De ce ne simţim confortabil în anumite spaţii, iar din altele nu ştim cum să fugim mai repede? De ce simţim un val de putere şi confort când stăm pe un scaun mare, cu spătar înalt şi braţe late? De ce oare o anumită casă pare că se potriveşte perfect unei familii şi să fie totuşi dezastruoasă pentru alta?

Dacă vă macină astfel de întrebări nu ezitaţi să veniţi luni, 13 decembrie, de la ora 19, la librăria Cărtureşti din Iulius Mall, unde jurnalista Silvia Staia îi aşteaptă pe timişoreni cu o „Introducere în lumea Feng Shui”.

Principiile acestei vechi practici chineze se bazează pe energia noastră emoţională care interacţionează permanent cu energia casei în care locuim. Astfel, la nivel subtil, amenajarea spaţiului după regulile Feng-Shui creează o armonie care poate echilibra orice domeniu al vieţii noastre. În funcţie de energia noastră şi felul de a fi, putem crea un spaţiu care ne poate ajuta să ne îmbunătăţim aspectele vieţii, cum ar fi sănătatea, relaţiile, cariera, situaţia finaciară sau starea sufletească.

Vineri, 17 decembrie, de la aceeaşi oră, tot la librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Silvia Staia le va vorbi celor interesaţi despre „Feng Shui pentru bunăstare şi iubire”.

Facultatea de Arte din Timişoara, la 20 de ani de la reînfiinţare

Publicat de Pagini de Cultura 13 Decembrie 2010 Comments Off

Facultatea de Arte şi Design din Timişoara aniversează, în acest an, două decenii de la reînfiinţare. Momentul va fi marcat marţi, 14 decembrie, printr-o serie de evenimente organizate la sediul instituţiei de pe strada Oituz nr. 4, dar şi la câteva galerii din oraş.

Deschiderea festivă a evenimentului aniversar va avea loc de la ora 11, la sediul Facultăţii de Arte şi Design, în prezenţa prof. univ. dr. Ioan Talpoş, Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Adriana Lucaciu, Decanul Facultăţii de Arte şi Design, prof. univ. dr. Dumitru Şerban, Decan al Facultăţii de Arte şi Design între anii 2000-2008 ş.a. Cu această ocazie, despre istoria facultăţii va vorbi prof. univ. dr. Ileana Pintilie.

De la ora 12, vor fi decernate distincţiile pentru personalităţile care au făcut cinste, de-a lungul vremii, Facultăţii de Arte din Timişoara, eveniment urmat o oră mai târziu de un moment muzical susţinut de Incanto Quartetto (Ovidiu Rusu – vioară, Marius Bernecker – violoncel, Nada Petrov – vioară şi Viaceslav Mânzat – violă).

Seria de manifestări va continua cu vernisarea a trei expoziţii ale absolvenţilor facultăţii, găzduite de Halele Timco (Galeria Calina), str. Circumvalaţiunii nr. 8-12 (ora 17), Galeria Pygmalion, str. Episcop Augustin Pacha nr. 8 (ora 18) şi Galeria Mansardă, str. Oituz nr. 4 (ora 19), unde va avea loc şi o prezentare de modă.

Expoziţiile vor fi deschise până în data de 10 ianuarie 2011.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015