• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Revelion ca în romanele lui Dumas, la Filarmonica Banatul

Publicat de Nicoleta Bodiu 31 Decembrie 2010

Timişorenii pasionaţi de muzică, dar şi cei care nu s-au decis pentru un alt program de Revelion, sunt aşteptaţi la un spectacol muzical organizat la cumpăna dintre ani, la Filarmonica Banatul. Startul sărbătorii va fi dat pe 31 decembrie, de la ora 18, de concertul simfonic extraordinar de Anul Nou pregătit de filarmonica timişoreană, care va cuprinde, şi în acest an, nu doar uverturi şi arii celebre, îndrăgite de public, dar şi numeroase surprize, printre care şi o tombolă cu premii semnificative.

Ultimul concert simfonic din acest an va fi coordonat de la pupitrul dirijoral de maestrul Petru Oschanitzky, alături de Orchestra Filarmonicii Banatul urmând a-i încânta pe spectatori soliştii Diana Pap (soprană) şi Mihai Sâmboteanu (bas).

Concertul va fi secondat de un Revelion muzical a cărui tematică este inspirată, de această dată, de romanele lui Alexandre Dumas. Aşa că, la Balul Mascat organizat de Filarmonica Banatul, a cărui gazdă va fi şi în acest an Ioan Coriolan Gârboni, directorul instituţiei muzicale timişorene, sunt aşteptaţi muşchetari aidoma lui D’Artagnan, Athos, Porthos şi Aramis, conţi şi marchize cu ai lor măscărici, dar şi alte personaje din romane de capă şi spadă.

„Timișoara. Capăt de linie” de Peca Ștefan – prima premieră a stagiunii 2018-2019, la TNTm

Spectacolul „Timișoara. Capăt de linie” cercetează istoria de ieri, de azi (și de mâine) a Timișoarei și o repovestește cu umor.

Spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun alături de Ansamblul Profesionist Banatul

Nume importante ale muzicii populare vor aduce spiritul curat al Crăciunului de altădată prin cântece și dansuri, la Casa Studenților.

Din Banat în toată țara, spectacol dedicat Centenarului

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, din inima Ardealului, este invitatul special al evenimentului.

Patru generaţii Mattis-Teutsch, în expoziţie la Muzeul de Artă

Expoziţia aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii aparţinând familiei artistului Mattis-Teutsch.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015