• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Spectacole de poveste la Naţionalul timişorean

Publicat de Nicoleta Bodiu 4 Decembrie 2010

Prinţese frumoase la trup şi suflet, prinţi salvatori, vrăjitoare sau zâne, pitici, animăluţe vorbitoare, muzică plină de veselie şi foarte multă magie… cam cât încape în inima unui copil. De Sărbători, Teatrul Naţional din Timişoara deschide o nouă poartă către lumea basmelor şi îi invită pe micii spectatori să i se alăture într-o călătorie plină de aventuri, în care binele învinge de fiecare dată.

Două dintre cele mai îndrăgite basme ale copilăriei vor prinde viaţă, în zilele ce urmează, pe scena Naţionalului timişorean. E cadoul special de Moş Nicolae pe care actorii l-au pregătit micuţilor din Timişoara. Săptămâna de poveste începe sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 19, cu premiera spectacolului „Cenuşăreasa”, după celebrul basm al lui Charles Perrault, pus în scenă după conceptul regizoral al Mirelei Puia, căreia i s-au alăturat Krisztina Nagy (scenografia), Cari Tibor (muzica), Sorin Batică (coregrafia) şi Marius Mateşan (concept video). Următoarele reprezentaţii ale noului spectacol vor avea loc luni, 6 decembrie, şi miercuri, 8 decembrie, de la ora 12, în Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara.

O altă întâlnire plină de bucurie, culoare, muzică şi dans pregătită micilor spectatori este şi cea cu frumoasa Albă ca Zăpada şi credincioşii săi pitici, şapte la număr. Feerica adaptare a basmului cu acelaşi nume a Fraţilor Grimm este coordonată regizoral tot de actriţa Mirela Puia, bucurându-se de sprijinul celebrului dansator şi coregraf Răzvan Mazilu. Atmosfera de basm este întregită de decorurile create de Geta Medinschi, costumele Krisztinei Nagy, dar şi muzica compozitorului Dan Simion, light designul lui Lucian Moga şi proiecţiile video realizate de Marius Mateşan. Spectacolul “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” va fi pus în scenă joi, 9 decembrie, ora 12, în Sala Mare a TNT, încheind săptămâna de poveste dedicată copiilor.

Saxofonistul norvegian Jan Garbarek deschide line-up-ul Garana Jazz Festival 2019

Comunitatea tot mai numeroasă a iubitorilor de jazz open-air se pregătește pentru patru zile pline de muzică, libertate și descoperire.

Şase filme de succes, în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Şase filme apreciate, realizate de tineri regizori, au fost selectate în competiţia internaţională a Festivalului Ceau, Cinema!

IMPULS: Timișoara în (Re)Construcție. Spectacole de teatru și dans în aer liber

Dansuri și jonglerii surprinzătoare, teatru experimental vor provoca timișorenii să urmărească spectacole ieșite din comun.

Festivalul Inimilor: 30 de ani de folclor mondial la Timişoara

Sărbătoarea folclorului mondial, Festivalul Inimilor din Timişoara ajunge în aceast an la cea de-a XXX-a ediție.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015