• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Teatrul Naţional Timişoara este alături de colegii din Minsk

Publicat de Pagini de Cultura 23 Decembrie 2010

Secretariatul ETC – EUROPEAN THEATRE CONVENTION a transmis tuturor membrilor săi un apel al Belarus Free Theatre din Minsk privind situaţia disperată a colegilor din Belarus. În mesaj se arată că în 20 decembrie 2010, la ora 8 şi 12 minute, forţele speciale au pătruns în apartamentul lui Nikolai Khalezin, director artistic al Belarus Free Theatre. Acesta a fost arestat şi transportat într-o locaţie necunoscută. Nikolai Khalezin este al treilea membru al Belarus Free Theatre, după Natalia Koliada şi Artsiom Zheleznyak, arestat în urma mişcărilor de protest care au însoţit alegerile prezidenţiale de duminică din Belarus, denunţând fraudarea acestora de către actuala putere, în fruntea căreia se află Aleksandr Lukasenko, considerat „ultimul dictator al Europei”. În ultimele zile au fost arestaţi 7 din cei 9 candidaţi la preşedinţia statului Belarus, precum şi alte aproximativ 600 de persoane.

Teatrul Naţional Timişoara se alătură colegilor din Convenţia Teatrală Europeană, considerând “inacceptabil felul în care sunt încălcate drepturile elementare ale omului, precum şi regulile de bază ale democraţiei”. “Teatrul Naţional Timişoara protestează ferm împotriva acestui gest incalificabil din punct de vedere social şi politic şi atrage atenţia asupra precedentului periculos pe care îl reprezintă pentru democraţiile recente ale Europei centrale şi de Est”, a declarat Codruţa Popov, Secretar literar la Teatrului Naţional Timişoara.

Cei ce îşi doresc să sprijine Belarus Free Theatre şi pe cei arestaţi, pot să contacteze Ambasada Belarusului la Bucureşti (http://www.romania.belembassy.org/ro) şi să solicite eliberarea imediată a membrilor Belarus Free Theatre şi a tuturor celorlalţi opozanţi arestaţi. În plus, sunt aşteptaţi să semneze petiţia online la adresa: http://zoneofsilence.org/sign-the-petition/.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015