Interviu cu regizorul Radu Alexandru Nica
Pentru finalul lunii ianuarie, Teatrul German de Stat din Timişoara le-a pregătit iubitorilor artei dramatice o premieră absolută la nivel naţional. Este vorba despre spectacolul “Mountainbikerii” de Volker Schmidt. Producţia teatrală va intra pentru prima dată în lumina rampei sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 19, în sala TGST. Regia spectacolului o semnează tânărul regizor sibian Radu Alexandru Nica.
Absolvent al Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, catedra regie, Radu Alexandru Nica semnează regia multor spectacole din cadrul câtorva instituţii teatrale importante, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Este considerat unul dintre cei mai “în vogă” regizori de teatru ai momentului. Obţine premii importante, printre care Premiul UNITER pentru Debut sau Premiul pentru cea mai bună regie (2005).
Sunteţi la a patra colaborare cu Teatrul German de Stat din Timişoara. Cum este colaborarea cu echipa TGST?
Avem, cel puţin din perspectiva mea, o colaborare foarte frumoasă, cu un management extrem de încrezător în ceea ce fac şi o trupă excelentă de actori. Vin la acest teatru pentru că mă pot simţi foarte liber în contextul unui climat relaxat, dar extrem de concentrat şi responsabil în ceea ce priveşte căutarea artistică. E, aşadar, o atmosferă foarte caldă, dar, lucru esenţial din punctul meu de vedere, deloc autosuficientă.
Ce înseamnă pt dvs. colaborarea, deja de o bună perioadă de timp, cu scenograful Dragoş Buhagiar, unul dintre cei mai talentaţi şi renumiţi scenografi români?
E o colaborare pentru care nu pot fi decât extrem de recunoscător. Pe lângă faptul că este un artist desăvârşit, perfecţionist, mobil şi deschis în propriile căutări, valoarea sa umană este cea care îl defineşte pentru mine cel mai mult şi acest lucru se reflectă în tot ceea ce face. Este omul care are poate cel mai mare merit în coagularea echipei de creatori care suntem astăzi; alături şi de Florin Fieroiu – coregraf şi Vlaicu Golcea – compozitor. Toate acestea au fost posibile în mare măsură datorită entuziasmului său şi, aspect deloc neglijabil, funciarei sale lipse de egoism profesional şi uman.
De ce simţiti nevoia să puneţi accentul, în spectacolele dvs., pe muzică, mişcare, dar şi pe scenografii complexe?
Mă încăpăţânez să cred că pun accentul în primul rând pe ideile pe care vreau să le transmit şi pe lucrul cu actorul. Muzica, mişcarea, scenografia sunt doar modalităţi prin care ideile, spectacolul, omul – în ultimă instanţă – sunt puse în valoare.
Ştiu că deţineţi în palmares montări pe texte contemporane, dar şi clasice. Care dintre cele două vi se par că abordează teme pe care dvs. simţiţi nevoia să le exploataţi?
În mod evident, atât textele contemporane, cât şi cele clasice, abordează teme care mă interesează, altminteri nu le-aş fi montat. Nu pot face o diferenţă de natura celei pe care mi-o propuneţi: este ca şi cum aş răspunde la întrebarea dacă îmi place mai mult apa sau laptele. Ambele îmi plac, în principiu. Pentru mine nu există decât texte de teatru pe care le simt ca având afinitate cu structura mea interioară, cu interesele mele şi temele care mă obsedează şi altele care nu. Despărţirea asta în clasic şi contemporan are o relevanţă tot mai mică pentru mine.
PDF 
