Primul eveniment din 2011 al Centrului Cultural Francez îi aduce în faţa publicului pe micii artişti de la Palatul Copiilor din Timişoara. La începutul acestui an şcolar, aceştia au hotărât să pună la păstrare, pentru cât va ţine iarna, toate sentimentele şi impresiile prilejuite de toamnă. Rodul muncii lor va fi prezentat în cadrul expoziţiei “Provizii pentru cămările sufletului”, vernisată marţi, 18 ianuarie, de la ora 18, la sediul CCF.
Coordonaţi de prof. Raluca Lungu şi Marieta Barbu, de la Palatul Copiilor, şi învăţătoarea Elena Capotescu, prichindeii din cadrul cercului de creaţie literară de la Palatul Copiilor din Timişoara, elevi ai clasei a III-a de la Şcoala generală nr. 19 „Avram Iancu”, şi-au imaginat Toamna ca pe un adevărat tărâm. I-au scris basme (cu Regina Ploaie şi Regele Vânt), legende (a merelor roşii, a nucilor sau a ploii), i-au compus versuri şi şi-au exprimat admiraţia în esenţa concentrată a haiku-ului. Iar tot ceea ce nu s-a putut cuprinde în cuvinte, au exprimat în limbaj plastic şi astfel au creat lucrări colective, au „construit” fructe uriaşe din carton, s-au jucat cu formele şi culorile în alternanţe de gol-plin şi au combinat desenul cu caligrama.
Ineditele lucrări vor rămâne expuse la Cultural Francez din Timişoara (Bd. C. D. Loga nr. 46) până în data de 8 februarie, aşteptând a fi admirate de toţi cei care “simt că sufletul are nevoie de “bucurii, sentimente frumoase şi iubire” ca să îşi umple cămările”. Intrarea este liberă.