• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Iubeşti lectura? Vino la Schimb de cărţi!

Publicat de Pagini de Cultura 8 Ianuarie 2011

Un spaţiu de lectură neconvenţional, volume de tot soiul împrăştiate peste tot şi mulţi cititori entuziaşti, totul asezonat cu discuţii prietenoase despre cărţi şi autori: sunt ingredientele unei noi întâlniri din Timişoara sub semnul “Schimb de cărţi”.

Cei care vor să îşi împărtăşească experienţele trăite în timpul ultimelor lecturi sau care vor, pur şi simplu, doar să stea şi să-i asculte pe ceilalţi, savurând un ceai, sunt aşteptaţi duminică, 9 ianuarie, de la ora 15, la cafeneaua Sevastia’s Book, noul spaţiu de desfăşurare a întâlnirilor “Schimb de cărţi” din Timişoara.

În oraşul de pe Bega, proiectul “Schimb de cărţi” – o iniţiativă a Bookblog.ro, care a pornit la Bucureşti şi s-a extins uşor în foarte multe oraşe din ţară şi chiar străinătate – se desfăşoară de mai bine de trei ani şi are loc lunar, în prima duminică din lună, sub forma unor simple “întâlniri între prieteni”.

“Schimb de carte este un fel de bibliotecă “mobilă”, spune Andra Jebelean, organizatorul duminicilor de lectură de la Timişoara. Ne întâlnim şi vorbim despre cărţile ce le-am citit în ultima vreme şi schimbăm cărţi între noi. Ideea Schimbului se învârte mai degrabă în jurul celei de împrumut. Eu împrumut cartea X, o citeşte un număr de oameni, iar când nu mai vrea nimeni s-o citească, o iau înapoi acasă.”

Circuitul cărţilor este gestionat de organizatori, astfel că posesorii acestora ştiu exact unde se află volumele pe care le-au împrumutat altor pasionaţi de lectură. În plus, la întâlnirile lunare de lectură poate participa oricine, fiind bineveniţi şi cei care nu aduc cărţi la schimb. “Puteţi veni şi fără cărţi, doar ca să ne cunoaştem şi să bem un suc împreună. De asemenea, puteţi veni şi pleca oricând şi puteţi lua cărţi chiar dacă n-aţi adus nimic în schimb. Trebuie doar să vă treceţi numele şi “achiziţiile” pe o foaie de hărtie. Atât e de simplu!”, explică organizatorii.

2 Comentarii la “Iubeşti lectura? Vino la Schimb de cărţi!”

  1. invatat o multime

În 20 martie, Timișoara se îmbracă din nou în culorile Francofoniei!

Sărbătorim limba și cultura franceză, pe tot parcursul zilei de miercuri, 20 martie, prin poezie, lectură, dans și muzică.

Din martie începe Festivalul – Concurs “Lada cu Zestre” 2019

Tradiţiile bănăţene prind glas şi în acest an în judeţul Timiş, cu ocazia celei de-a XIII-a ediții a Festivalului-Concurs “Lada cu Zestre”.

Un nou eveniment folcloric la Timișoara: Festivalul – Concurs “Gelu Stan”

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada 20-21 martie 2019, prima ediție a Festivalului “Gelu Stan”.

Festivalul Ceau, Cinema! deschide înscrierile pentru competiţia internaţională

Cea de-a şasea ediţie a festivalului de film “Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 18-21 iulie 2019, la Timişoara şi Gottlob.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015