• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Mihai Eminescu, sărbătorit la Biblioteca Judeţeană

Publicat de Ana Brunner 12 Ianuarie 2011

Începând din acest an, 15 ianuarie, ziua în care românii aniversează naşterea poetului Mihai Eminescu, devine Ziua Naţională a Culturii. La Timişoara, acest moment special va fi marcat încă de miercuri, 12 ianuarie, cu o serie de manifestări organizate la Biblioteca Judeţeană Timiş. Timişorenii sunt aşteptaţi, de la ora 11, în Sala de lectură a BJT, unde va fi deschisă o expoziţie dedicată lui Mihai Eminescu, acţiune la care vor participa elevii din două clase a VIII-a a Liceului Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara. Evenimentul va fi completat de prelegerea scriitoarei Aquilina Birăescu despre “Eminescu în Banat”.

Tot în rândul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Culturii, se înscrie şi evenimentul de vineri, 14 ianuarie, găzduit de această dată de sala American Corner a BJT. De la ora 13, aici va fi lansat volumul “Monumente istorice şi obiective turistice din Timişoara şi Timiş” a ing. Nicu Vlad Nicolae, preşedintele Asociaţiei Seniorilor din Municipiul Timişoara. Cartea va fi prezentată de istoricul Radu Paiuşan, care afirmă despre volum că “se prezintă ca o adevărată carte de vizită a oraşului nostru şi a întregului Banat”.

Evenimentul va fi precedat de expoziţia “Ilustraţie la poezia eminesciană“, realizată de elevii de la Liceul de Artă din Timişoara, coordonaţi de profesoarele Veronica Adorian, Nicoleta Spătar şi Corina Mutu. Evenimentul plastic va fi vernisat de la ora 12, la Secţia de Artă a BJT (Intrarea Doinei nr.19), celor prezenţi fiindu-le propusă, cu această ocazie, o audiţie poetică pe suport magnetic: “Din lirica lui Mihai Eminescu“, în interpretarea actorului Ion Caramitru.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015