• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

O nou Sară bănăţană, la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 3 Ianuarie 2011

Seria de manifestări purtând genericul de „Sară bănăţană”, iniţiată de Cristian Colojoară, continuă la Timişoara. Cea de-a treia întâlnire pe teme bănăţene va avea loc în seara de miercuri, 5 ianuarie, începând cu ora 19, fiind găzduită de berăria “Bierhaus” de pe str. E. Ungureanu nr. 15 din capitala Banatului. De această dată, invitatul serii este dr. ing. Jancsó Árpád, care le va vorbi celor prezenţi despre „Reprezentările grafice vechi ale Timişoarei”. Prezentarea va fi susţinută de o proiecţie video.

Prima manifestare din seria de „Seri bănăţene” a avut loc la începutul lunii noiembrie a anului trecut, prilejuind prezentarea Proiectului Banaterra – Enciclopedia Banatului, iniţiat de scriitorul Duşan Baiski.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015