• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

De Dragobete, iubeşte studenţeşte

Publicat de Nicoleta Bodiu 23 Februarie 2011 Comments Off

Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara nu se dezminte nici în acest an, sărbătorind tradiţional şi nonconformist ziua românească a dragostei. Sub genericul “De Dragobete, iubeşte studenţeşte”, tinerii îi invită pe timişoreni să-şi exprime dragostea în artă şi prin artă, punând la punct o mega petrecere din care nu vor lipsi folclorul, teatrul şi literatura.

Suita de manifestări va debuta în seara de joi, 24 februarie, de la ora 18.30, cu un moment de lectură. Pentru a contura o atmosferă romantică mai puţin zgomotoasă, însă la fel de festivă, Cenaclul Pavel va serba Dragobetele printr-o întâlnire cu prozatoarea Daniela Raţiu, găzduită de sala bibliotecii CCS.

De la ora 19, sărbătoarea se va muta în sala de spectacole a Casei Studenţilor, unde membrii Ansamblului folcloric “Doina Timişului” vor încânta spectatorii cu jocurile lor. Anul trecut, tinerii au câştigat Marele Premiu din cadrul celui mai mare festival-concurs de folclor din Europa, concurând cu 16 ţări de pe 4 continente.

O oră mai târziu, petrecerea de Dragobete va continua cu o porţie sănătoasă de teatru. Trupa de actori a Teatrului Studenţesc Thespis prezintă spectacolul-lectură “De drag” din texte lirice şi dramatice româneşti, în obişnuita sală studio 202 “Lelu Bihoi”. Alături le va fi cu o chitară trubadurul Bogdan Racz (Sonatic).

În plus, pe tot parcursul petrecerii, timişorenii vor fi întîmpinaţi, în holul mare al Casei Studenţilor, cu o expoziţie de fotografie în ton cu sărbătoarea dragostei, oferită de Clubul foto Iris. Intrarea la toate manifestările este liberă.

Turneu “George Enescu în Italia”, la 130 ani de la naşterea muzicianului

Publicat de Pagini de Cultura 23 Februarie 2011 Comments Off

Cei 130 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu vor fi marcaţi şi în Italia, printr-un turneu organizat în perioada 24 februarie – 1 decembrie 2011 de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Beneficiind de sprijinul Institutului Cultural Român şi bucurându-se de înaltul patronaj al ASR Principesa Margareta a României şi al Ministerului pentru Bunuri şi Activităţi Culturale al Republicii Italiene, turneul “George Enescu în Italia” se va desfăşura pe parcursul anului 2011 în patru oraşe din Italia: Veneţia – 26 februarie, Sala Mare a Teatrului La Fenice, Verona – 25 martie 2011, Sala Maffeiana a Teatrului Filarmonic, Torino – 7 mai, Auditorium RAI şi Roma – 1 Decembrie, Sala Petrassi a Academiei Naţionale Santa Cecilia, în colaborare cu Accademia di Romania.

Fiecare etapă a turneului va cuprinde un complex de manifestări, al căror punct de vârf va fi constituit de un concert având în program piese din repertoriul compus sau interpretat de George Enescu. Concertul de deschidere a turneului “George Enescu în Italia” va avea loc la Veneţia în data de 26 februarie şi va reuni pe scena prestigiosului teatru La Fenice pe violoniştii Remus Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu) şi pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim – 2005) şi Karim Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music).

De asemenea, pe parcursul turneului vor fi organizate lecţii deschise pentru studenţii instituţiilor de învăţământ muzical din cele patru oraşe italiene, cu scopul promovării personalităţii şi creaţiei celui mai mare muzician român, precum şi a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional “George Enescu”. În plus, în foaierele teatrelor din Veneţia şi Verona va fi inaugurată expoziţia “Omagiu lui George Enescu – 130”, organizată de Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti.

“Grăsani în fustă” pe scena Teatrului German

Publicat de Raul Bastean 23 Februarie 2011 Comments Off

Teatrul German de Stat din Timişoara îşi reia vineri, 25 februarie, piesa “Grăsani în fustă” de Nicky Silver, în regia Simonei Vintilă. Spectacolul, care s-a născut ca şi proiect în cadrul programului “Rândul întâi” pentru promovarea tinerilor creatori, va avea loc în sala TGST, începând cu ora 19. Decorul şi costumele spectacolului sunt concepute de George Petre, iar light design-ul poartă semnătura lui Florian Putere; proiecţiile video fiind create de Cosmin Ţiglar.

Spectacolul prezintă povestea lui Phyllis şi fiul ei Bishop, care au supravieţuit după ce avionul cu care zburau spre Italia la soţul şi respectiv tatăl lor, Howard de profesie regizor, s-a prăbuşit. În cei cinci ani pe care îi petrec pe o plajă, mama şi fiul, care ajunge canibal, devin foarte apropiaţi. Reîntorşi acasă, relaţia tată-fiu, respectiv soţie-iubită suferă schimbări dramatice. O poveste excentrică despre fragilitatea fiinţei umane în situaţii limită, o comedie neagră cu accente oedipiene.

Distribuţia spectacolului include actorii: Horia Săvescu (Bishop Hogan), Isolde Cobeţ (Phyllis Hogan), Dirk Linke (Howard Hogan/Dr. Neston), Anne-Marie Waldeck (Pam/Popo Martin). Biletele se pot achiziţiona de la Casieria de Bilete din cadrul TGST, având tariful maximal de 12 lei.

Susan Graham şi Plácido Domingo în direct laTimişoara

Publicat de Pagini de Cultura 22 Februarie 2011 Comments Off

Premieră absolută pentru scena lirică timişoreană. În acest sfârşit de săptămână, iubitorii de operă din urbea de pe Bega au ocazia să-i asculte live pe mezzosoprana Susan Graham şi pe tenorul Plácido Domingo, vedetele operei “Iphigénie en Tauride / Iphigenia în Tauris”, pusă în scenă la Metropolitan Opera din New York.

Spectacolul va fi transmis la Timişoara direct prin satelit sâmbătă, 26 februarie, de la ora 20.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran (BCUT).

O coproducţie Metropolitan Opera şi Seattle Opera, spectacolul “Iphigénie en Tauride” a compozitorului bavarez Christoph Willibald Gluck, poartă semnătura regizorală a lui Stephen Wadsworth, regizor celebru al cărui nume este legat de Teatro alla Scala, The Royal Opera House Covent Garden, Vienna Staatsoper, Nederlandse Opera, San Francisco Opera, Los Angeles Opera, etc.

Distribuţia este şi ea una de renume, rolurile principale fiind atribuite unor nume sonore precum Susan Graham (Iphigenia), Plácido Domingo (Oreste) şi Paul Groves (Pylade), cărora li se alătură Gordon Hawkins (Thoas) şi Julie Boulianne (Diana), ambii în roluri de debut la Met. “Iphigénie en Tauride, o adaptare a lui Gluck după tragedia antică greacă a lui Euripide, se constituie ca punct de referinţă în activitatea profesională a mezzo-sopranei Susan Graham, aceasta interpretând rolul Iphigeniei cu un succes răsunător la Salzburg Festival, Royal Opera House, Lyric Opera of Chicago, San Francisco Opera, cât şi la Teatro Real de Madrid. Tenorul Plácido Domingo la rândul său, îşi adaugă bogatului său repertoriu, rolul lui Oreste, fratele pierdut al Iphigeniei, rol pentru care a primit comentarii excelente, în ciuda faptului că, în mod tradiţional rolul este considerat a fi menit unui bariton. Paul Groves reia rolul lui Pylade, prietenul de-o viaţă al lui Oreste, rol interpretat la case de operă renumite din Madrid, Paris, Londra, Chicago sau San Francisco”, spune amfitrionul evenimentului de la Timişoara, Sorin Arădean, manager D’STARS.

Bagheta dirijorală îi aparţine lui Patrick Summers, director muzical al Houston Grand Opera, binecunoscut publicului de la Met pentru larga sa paletă de opere dirijate, printre care Salome sau Rodelina.

Biletele pentru noul spectacol The Met: Live in HD la Timişoara, la tariful de 60 lei şi 50 lei pentru studenţi, s-au pus în vânzare la casieria Cinema Timiş, deschisă zilnic între orele 14.00 – 20.00, cu excepţia zilei de joi.

Doi ani de călătorii muzicale în “Locomotiva Jazz”

Publicat de Nicoleta Bodiu 22 Februarie 2011 Comments Off

“Locomotiva Jazz”, program de succes al ICR Budapesta, sărbătoreşte în luna februarie doi ani. Aniversarea va fi celebrată la sfârşitul acestei săptămâni prin două seri a chitarelor, care vor aduce pe aceeaşi scenă, într-un dialog inedit, patru chitarişti desăvârşiţi din România şi Ungaria: Sorin Romanescu şi Alexandru Man, cărora li se alătură István Gyárfás şi Gabor Juhasz.

Serile muzicale vor avea loc vineri, 25 februarie, de la ora 20.00 la Kultea Klub din Budapesta, respectiv sâmbătă, 26 februarie, de ora 19.00 la Grand Cafe Cinema din Seghedin.

Dacă anul trecut, publicul a sărbătorit aniversarea de un an a “Locomotivei Jazz” cu un concert al Teodorei Enache şi o expoziţie de afişe jazz, în 2011 aniversarea va prilejui o surpriză pentru iubitorii genului din Ungaria. Organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna, Marius Giura, va fi prezent cu un scurt-metraj montat special pentru acest eveniment, pentru a promova prestigiosul festival în ţara vecină.

Pe parcursul celor doi ani de când e pe şine, “Locomotiva Jazz” a reunit în călătoriile sale muzicale 54 jazzmani din România, Ungaria, Estonia, Marea Britanie, SUA, Danemarca, Slovacia şi Olanda.

Plai îl readuce pe Al Di Meola la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 22 Februarie 2011 Comments Off

Celebrul chitarist Al Di Meola, unul dintre cei mai proeminenţi reprezentanţi ai jazzului din lume, revine în oraşul de pe Bega. Fanii din Timişoara au ocazia să-l revadă în data de 13 mai, la Filarmonica Banatul, pe scena căreia Al Di Meola va cânta alături de trupa sa, New World Sinfonia. Cu această ocazie, muzicienii îşi vor prezenta ultimul lor album, Pursuit of Radical Rhapsody.

Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare online, pe www.eventim.ro, putând fi achiziţionate şi de la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Pentru a-şi revedea idolul, fanii lui Al Di Meola vor trebui să scoată din buzunare între 220 şi 100 de lei, în funcţie de categoria de bilet aleasă (categoria I – 220 lei, categoria II – 170 lei, categoria III – 140 lei şi categoria IV – 100 lei).

Celebrul chitarist a cântat pentru prima dată în Timişoara în toamna anului 2006, Al Di Meola fiind primul invitat al Festivalului PLAI. După întâlnirea cu publicul timişorean şi echipa de voluntari PLAI, jazzmanul a dorit să revină în Timişoara încă de atunci. „Am avut parte de o primire frumoasă, publicul a fost foarte cald, spectacolul foarte bine planificat. Vibraţiile au fost extrordinare. Organizatorii PLAI sunt oameni pe care îi considerăm prieteni în acest moment”, mărturiseşte chitaristul.

* * *

Puţini chitarişti au revoluţionat atât de mult stilul interpretativ ca Al Di Meola. Îndrăgostit de jazzul fusion experimental, Al Di Meola este astăzi unul dintre cei mai proeminenţi reprezentanţi ai genului. Tehnica sa inegalabilă i-a pavat drumul către o carieră fabuloasă, iar pasiunea şi profunzimea spiritului său creativ i-au câştigat nenumăraţi fani în întreaga lume. A colaborat cu artişti valoroşi precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizările sale de marcă se numără albumele înregistrate cu Return to Forever, trupa lui Chick Corea, proiectul Super Guitar Trio, care l-a adus alături de alţi doi chitarişti celebri, Paco De Lucia şi John McLaughlin sau trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l-a clasat de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitarişti de jazz ai tuturor timpurilor.

Graficianul Iovan Elicondiu expune la Papillon

Publicat de Pagini de Cultura 22 Februarie 2011 Comments Off

Joi, 24 februarie, începând cu ora 18.00, la Cafenea Papillon are loc vernisajul expoziţiei de grafică a artisului timişorean Iovan Elicondiu. Expoziţia va fi vernisată de către pictorul Sorin Nicodim. Creaţia lui Iovan Elicondiu este cel mai bine caracterizată de János Szekernyés, preşedintele filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici, în “Corpul Uman – Oglinda Spiritului” (Revista de cultură Ulysse, nr. 1 /2010): “În viziunea lui Elicondiu Iovan nudul apare nu numai ca simbolul arhetipal al frumuseţii şi a perfecţiuni, ci şi ca simbolul verticalităţii, al creşterii, al vitalităţii şi al eternităţii. Nudul rămâne pentru Elicondiu Iovan o formă sintetică, o temă de reflexii plastice asupra unităţii feminine ca matrice de frumuseţe, eleganţă, vitalitate şi energie, şi în antiteză, ca întruchiparea falsităţii, indiferenţei, făţărniciei, infidelităţii şi minciunii. Nudul reprezintă nu numai un motiv, ci şi o esenţă densă în opera lui Elicondiu Iovan”.

Expoziţia va rămâne pe simezele Cafenelei Papillon până pe data de 24 martie.

Alături de Cafenea Papillon, în organizarea evenimentului se regăseşte şi Fundaţia Rubin.

“Tăcerea luminii” vorbeşte în fotografie, la Cărtureşti

Publicat de Pagini de Cultura 21 Februarie 2011 Comments Off

În sălile şi tunelurile de labirint ale peşterilor, timpul nu se grăbeşte nicăieri. Picătură cu picătură, clădeşte stalactite şi stalagmite, cu o răbdare fără egal. În peşteri e tăcere perfectă şi e răbdare. Fotografiile de peşteră sunt rodul amândurora.

Prin împletirea celor două pasiuni, cea pentru speologie şi fotografie, s-a născut expoziţia “Tăcerea luminii”, pusă la cale de Asociaţia speologică SpeleoTeam din Timişoara. Expoziţia ce conţine fotografii de peşteră va fi vernisată joi, 24 februarie, de la ora 19, în ceainăria librăriei Cărtureşti, str. Mercy, nr. 7.

Reunind fotografii realizate de Cosmin Nistor, Cosmin Ivan şi Cristian Tzecu în peşteri din Banat, Apuseni şi Podişul Mehedinţi, expoziţia marchează sărbătorirea a 10 ani de la înfiinţarea SpeleoTeam. Vernisajul va cuprinde, alături de întâlnirea cu autorii, o proiecţie de fotografii de peşteră neincluse în expoziţie, însoţită de un recital de chitară clasică susţinut de Iulian Neag.

Imaginile din lumea minunată a peşterilor vor rămâne pe simezele librăriei Cărtureşti până în data de 22 martie.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015