• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Despre identitate şi schimbare în… Româniile din România

Publicat de Pagini de Cultura 23 Martie 2011

Joi, 24 martie, începând cu ora 17.00, Aula Bibliotecii Centrale Universitare Timişoara va găzdui lansarea celei mai noi cărţi a psihosociologului timişorean Alin Gavreliuc – „Româniile din România”.

Cartea ne propune o incursiune ştiinţifică, utilizând mijloacele specifice ştiinţelor sociale, în arealul identitar al Banatului din anii postdecembrişti, însă demersul este mult mai mult decât atât. El trebuie interpretat ca un posibil model utilizabil în înţelegere unor situaţii şi din alte regiuni ale ţării. Dealtfel, autorul precizează în detaliu acest aspect „avertizându-ne” că „deşi aparent analiza coboară doar într-una din Româniile posibile, multe din registrele explorate depăşesc aria strict regională şi pot mărturisi despre locul în care a ajuns România contemporană, sugerând totodată ceea ce se (mai) poate face pentru a ieşi din impasul identitar pe care îl resimţim atât de apăsător”.

Ideea de eterogenitate identitară caracterizează perspectiva din care sunt tratate subiectele acestei cărţi, autorul reuşind să se detaşeze de lectura omogenizatoare de factură etnopsihologică de început de secol XX şi propunându-ne o abordare care „să ne ajute să înţelegem mai bine ce rămâne dincolo de ceea ce pare a fi marea schimbare din noi, în urma radicalelor mutaţii petrecute în lumea social-politică din afara noastră”.

Cartea reprezintă o sugestie către reflecţie, dar şi către acţiune. Astfel, asumându-ne tiparele care ne caracterizează, se impune „să reclădim ceea ce suntem, (re)învăţând să fim cu adevărat împreună, în jurul unui bine comunitar mai larg decât simplul nostru aranjament biografic”.

Volumul „Româniile din România. Individualism autarhic, tipare valorice transgeneraţionale şi autism social”, ieşit recent de sub tiparul Editurii Universităţii de Vest din Timişoara, va fi prezentat de către Adriana Babeţi, Anca Munteanu şi Zoltan Bogahty.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015