Cristian Rudic este, înainte de toate, un artist complet și complex. Absolvent al Facultății de Muzică din Timișoara, Cristian Rudic obține roluri importante ca bariton liric la ORT încă din facultate, după care își îmbogățește treptat repertoriul cu participări numeroase în concerte simfonice sau de muzică sacră. Colaborează și cu alte instituții importante la nivel internațional precum: Orchestra Europa Simphony (Austria), Teatrul Perez Galdos, Las Palmas (Spania), Filarmonica din Koln, Opera Nomori (Tokio) și altele. Din palmaresul acestuia privind spectacolele de la Opera timișoreană, în număr foarte mare, se numără: Germont din „Traviata” de G. Verdi, Don Giovanni din „Don Giovanni” de W.A. Mozart, Escamillo din „Carmen” de G. Bizet și multe altele. După o mulțime de spectacole de operă și operetă în care Cristian Rudic a interpretat cu mult șarm și profesionalism diverse roluri importante, acesta debutează în lumea teatrală timișoreană cu rolul Regizorului din cel mai recent spectacol al Teatrului Naţional Timişoara, „Orașul nostru” de Thornton Wilder în regia lui Ion Ardeal Ieremia. În acest spectacol baritonul timișorean interpretează rolul principal.
Ce a însemnat pentru dvs. un rol atât de important într-un spectacol de teatru?
O sarcină ca toate celelalte – răspundere grea, istovitoare, cu îndoielile de rigoare și cu răsplata generoasă ce a urmat. Doamne ajută!
Să aruncăm o privire în viitor. În ce măsură experiența aceasta vă determină să acceptați și alte roluri în teatru?
Va hotărî, ca întotdeauna până la urmă, Măria Sa – publicul… Har Domnului. În viitor nu aruncă nimeni priviri, doar speranțe și dorințe eventual…
Cum ați reușit să vă împărțiți timpul între numeroasele spectacole ale Operei timișorene în care sunteți distribuit și acest spectacol?
E până la urmă o problemă de organizare, jumătate din viață e organizare, nu? Am avut parte de înțelegere din partea Operei și a Naționalului… n-au fost probleme… Artiștii care circulă sunt întotdeauna în criză de timp dar, de cele mai multe ori, ajutați.
Cât de ușor sau de greu v-a fost să interpretați personajul Regizorul pe care îl jucați în „Orașul nostru” comparativ cu un rol într-un spectacol de operă/operetă?
Nimic nu e ușor pe scenă. Comparația nu-și are locul. Sigur că, din mers, a trebuit să mă adaptez unor obiceiuri nu foarte străine și nu foarte diferite de cele ale teatrului liric… asta nu a fost greu. Mai ales că am fost susținut de comportamentul sincer, cald și respectuos al teamului. Nu întotdeauna e așa când plonjezi într-un colectiv nou, acesta e un bonus.
Care au fost diferențele pe care le-ați simțit în privința creării unui spectacol de teatru comparativ cu unul de operă?
Cântăreții secolului XXI nu mai sunt atât de îndepărtaţi de actorie, cum nici actorii secolului XXI nu mai sunt atât de îndepărtaţi de arta cântului. Asta nu înseamnă că trebuie să amestecăm peşte cu carne… Ceea ce vreau să subliniez este că îmi repugnă împărţirea în sertăraşe şi, astfel, disocierea artelor. Vorbim de actul sacru al spectacolului. Richard Wagner visa la spectacolul total în care toate artele îşi dau mâna pentru a servi procesul purificator al Katharsisului… şi nihil sub sole novum (nimic nou sub soare), în teatrul antic rostirea era incantată, se dansa, se foloseau costume, măşti, exista un Orchestron, un dirijor de cor, chiar machiaj… Poate am făcut un pas înspre dezideratul wagnerian, îmi place să cred asta.
Replica dvs. preferată din acest spectacol?
Nu am o frază preferată, de fiecare dată se revelează alte înţelesuri, îmi place foarte mult pasajul care descrie importanţa teatrului, e o pledoarie pentru artist… discretă şi directă… tipic Wilder.
PDF 
