O seară regal de neratat le propun Fundaţia Triade şi Cărtureşti iubitorilor de frumos din Timişoara, care sunt aşteptaţi miercuri, 23 martie, de la ora 18, în ceainăria librăriei de pe str. Mercy 7, la un dublu eveniment cultural: vernisajul expoziţiei de pictură „Temelii”, a artiştilor Leon Vreme şi Romul Nuţiu, precum şi prezentarea albumului „Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane” – studiu introductiv: Coriolan Babeţi, volum apărut recent la Editura Fundaţiei Interart Triade.
Albumul, a cărui concepţie, documentare şi selecţie a materialului aparţine Sorinei Jecza-Ianovici, aduce laolaltă generaţia de aur a artei plastice timişorene, care a marcat a doua jumătate a secolului XX, artişti ce nu s-au bucurat încă îndeajuns de studii sistematice asupra creaţiei lor şi care pot constitui modele de manifestare artistică. Este un album de prezentare al artei din Timişoara, inexistent până în acest moment, evidenţiind direcţiile majore de cercetare formală din arta plastică timişoreană contemporană. Volumul îi prezintă pe pictorii Diodor Dure, Simion Lucaciu, Constantin Flondor, Gabriel Popa, Leon Vreme, Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Molnar Zoltan şi Ştefan Bertalan; sculptorii Victor Gaga şi Petru Jecza; graficienii Lidia Ciolac, Xenia Eraclide Vreme şi Eugenia Dumitraşcu, precum şi pe artiştul decorator Magda Ziman.
Dublul eveniment de la ceainăria librăriei Cărtureşti îi va avea drept invitaţi pe Sorina Jecza-Ianovici, Ciprian Radovan, János Szekernyés, Leon Vreme şi Romul Nuţiu.