• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Compromis muzical la Studentfest

Publicat de Iuliana Bobora 24 Aprilie 2011

Organizatorii StudentFest din acest an dau strigarea în întreg campusul universitar şi cheamă toţi tinerii să ia parte la festivalul care a ajuns la 20 de ani de existenţă. Tema aleasă pentru acest an este compromisul. Festivalul este structurat pe 9 secţiuni: literatură, teatru, fotografie, muzică, publicitate, arhitectură, arte plastice, film şi party, şi va avea loc în perioada 2-8 mai.

Programul segmentului muzical a fost făcut public, astfel că, pe durata a trei zile, vom avea parte de concerte, începând din 5 mai şi până în 7 mai, în Daos Club fiind prezente următoarele trupe şi artişti:

Joi – 5 mai, prima seara dedicată muzicii debutează cu Kaos, 187 ft. Jox, 1Lion şi Beat Bang! (live act), trupe timişorene, însă vor fi şi artişti din Bucureşti Raku ft. Limun.

Vineri – 6 mai, vor urca pe scenă Slide, din Reşiţa, Real Lies şi Eejit Midget – ambele din Ungaria, Zuta Minuta din Serbia, iar seara se va încheia ritmurile pieselor unei trupe din Timişoara, Implant Pentru Refuz.

Sâmbătă – 7 mai, ultima seară aduce trupe precum No Brainz, FacePlant şi StoneFixion, formaţii din capitala Banatului, Low Cost, din Drobeta-Turnu Severin şi din Ardeal, mai precis, Cluj – va fi prezent grupul Guerillas.

Toate concertele vor avea loc în Daos Club, accesul fiind gratuit, iar după concerte, distracţia se mută în Setup Venue.

Dar StudenFest nu înseamnă doar muzică. Happening-uri, teatru, ateliere de lucru, expoziţii şi multe alte evenimente artistice şi culturale vor împânzi întreaga Timişoară până duminică, 8 mai, în acest an, centrul de interes pentru fiecare dintre cele nouă secţiuni ale festivalului fiind tema Compromisului. Întregul program al festivalului studenţesc îl aveţi AICI.

Filmul „Superhombre”, din ianuarie în cinematografe

Documentarul îl urmăreşte pe alpinistul Horia Colibăşanu în cele trei ipostaze ale sale, pe care încearcă le ţină în echilibru.

Quoting Beethoven: Concurs de creație muzicală – OPEN CALL

Până pe 15 iunie 2020, melomanii sunt provocați să reinterpreteze opera „starului“ absolut al muzicii clasice, L. V. Beethoven.

Pădure Urbană de brazi „altfel”, la Timișoara

În deschiderea Pădurii Urbane, organizatorii oferă un spectacol cu Gașca Zurli, la care participarea publicului este liberă.

„Copilul-problemă”, copilul-minune al cinematografiei europene, la Timișoara

“Systemsprenger / Copilul-problemă”, cel mai de succes film german al anului, va ajunge și în cinematografele din România.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015