Pagini de Cultura

Interviu cu actorul și regizorul Cosmin Pleșa

Printre cele patru premiere teatrale ale acestei luni, de la Teatrul Național din Timișoara, se numără și spectacolul “Manole”, o adaptarea după piesa “Meșterul Manole” de Lucian Blaga; spectacol a cărui regie poartă semnătura lui Cosmin Pleșa. Absolvent al Facultății de Muzică din Timișoara, specializarea Actorie, Cosmin Pleșa devine, câțiva ani mai târziu, și absolvent al Facultății de Litere, Filosofie și Istorie specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală.

Actor și teolog, Cosmin Pleșa reușește să îmbine cele două profesii așa cum știe el mai bine. Din anul 2002 până în prezent, acesta împărtășește tainele actoriei și studenților săi, fiind preparator universitar la Catedra de Actorie din cadrul Facultății de Muzică a UVT. În perioda 1996-2000, Cosmin Pleșa este actor la Teatrul Național Timișoara, având astfel de colaborări și cu Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, precum și cu Opera Română. Semnează regia multor spectacole de teatru, evenimente sau proiecte culturale precum: “Ispita lui Iuda”, “Primiți colinda?”, “Veniți la Sânziene”, “Avarul”, “Ai grijă de tine!” și multe altele.

Teologia și actoria: două profesii total diferite, dar pe care dvs. știți să le combinați într-un mod frumos, surprinzător. Cât de mult se întrepătrund acestea?

TEO LOGOS ar fi știința sau cunoștința Lui Dumnezeu! (știința despre Dumnezeu) Logos ar fi cuvânt! Teatrul ar fi arta cuvântului, deci prin deducție simplă matematică, toate sunt ale Lui Dumnezeu… Sau, mă rog, ar trebui să fie… (zâmbește). Noi am fost învățați să le despărțim. Inițial orice profesie ar trebui să fie împlinită sau împletită pe forma vie a teologiei, adică Credința! „A fi teolog”, spunea Înaltul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, nu înseamnă neapărat să fii absolvent de teologie sau preot ca definire profesională, ci să devii o formă vie sau activă de credință, de rugăciune…

Pentru Andrei Tarkovsky, „filmul devenise rugăciunea lui”, pentru Sfinții Părinți Isihaști, rugăciunea neîncetată devenise un scop de viață, cât pentru mine, doar viața mi-a mai rămas ca o rugăciune. Practic, comunicarea în sine este o rugăciune. Atunci când ceri, când dai, când primești, toate sunt în rugăciune… Prin spectacolul de teatru sau prin film, ne putem întoarce mult mai ușor la acest sens primar al vieții…

Am văzut un spectacol de teatru pe un text modern şi expresionist în care aţi adus multe elemente inedite, unele chiar de natură tradiţionalistă. Care a fost concepţia dvs. regizorală în privinţa acestui spectacol?

Se poate spune că textul lui Lucian Blaga din „Meşterul Manole” este modern şi expresionist… Se poate spune că este şi absurd… Dar eu cred că rămâne un text dramatic clasic şi chiar cu unele accente de arhaic. Surprinde surprinzător de bine forma tradiţională, veche, atemporală de mitic românesc. Vorbeşte de o zonă anume folclorică, dar nu le pune forţat deoparte pe celelalte… dimpotrivă! În concept, sau în idee, durerea, bucuria, iubirea, deznădejdea, sunt universal valabile. Poate diferă forma de expresie, dar conţinutul este acelaşi. În acest sens, concepţia mea regizorală a avut la bază o idee centrală sau supra-temă, şi anume jertfa! Susţinută de alte trei idei de bază sau idei principale: ideea de spirit sau artă, ideea de credinţă sau nebunie în credinţă, adică duh şi ideea de raţiune! Jertfa este Mira, spiritul, adică arta, este Manole, credinţa este Găman şi raţiunea este Bogomil!

Un triunghi conflictual între cei trei cu un punct exterior, dar comun în devenirea lor, adică Mira, prin jertfă. Peste toate acestea, am „născut” un personaj care apare „prin” textul lui Blaga şi anume Timpul… iată concepţia…

În teatrul lui Blaga personajele sunt simboluri ale forţelor stihiale ale vieţii, iar personajul dvs. este contradictoriu acestor forţe. Astfel, v-a fost mai aproape de suflet rolul personajului Manole?

Ca preot, am primit „darul” de a stăpâni duhurile…(zâmbeşte) Ca actor, Manole, a devenit drag sufletului meu, treptat şi în timp… Lucrez la acest proiect de aproximativ patru ani. În text, Blaga pomeneşte de şapte ani şi de peste şaptezeci de prăbuşiri. În viaţa noastră de zi cu zi, în viteza specifică tehnicii din zilele noastre, iată chiar „interviul” dumneavoastră se derulează atipic, şi noi, ca oameni, avem o anumită conduită… un anumit firesc… Dar prin Manole, am reuşit nu doar să mă întorc în timp, am reuşit să mă opresc un strop de timp! Spunem azi cu toţii că nu mai avem timp… Manole are vreme… Şi prin finalizarea lucrării, prin oferirea jertfei, el practic nu mai are nimic de pierdut şi devine Timp…

Credeţi că mai există vreo legătură între biserica ortodoxă şi spaţiul cultural românesc? De fapt, care a fost scopul acestui spectacol?

Cred că nu se poate să vorbim de un spaţiu cultural românesc în afara Bisericii…

Poate noi nu mai credem în acest spaţiu, dar el există, coexistă, fiinţează. Scopul acestui spectacol? Cu binecuvântarea Î.P.S. Nicolae Corneanu, am încercat să arătăm celor care vor să vadă, că între Biserică şi viaţa noastră, de cotidian sau culturală, socială sau de familie, nu există nici o diferenţă, decât dacă noi vrem să le despărţim.

În ce măsură vă simţiţi atras de textele care au la bază o temă de natură religioasă?

Mă simt atras de orice text în care există un conflict dramatic şi nu doar religios prin excelenţă.

Aţi colaborat cu nume mari ale scenei româneşti, precum naistul Gheorghe Zamfir sau actorul Dorel Vişan, dar şi cu studenţii dvs. sau solişti ai operei. O paletă largă de artişti şi o distribuţie interesantă. Am avut de-a face cu un spectacol de sincretism?

Teatrul şi filmul în mod special sunt sincretice! Cred că pentru studenţii de la teatru a fost o provocare şi un mod exemplar de a se integra la un nivel maxim de performanţă.

Pentru artiştii Operei, cât şi invitaţii noştri de excepţie, a fost un plăcut prilej de a sluji împreună artistic arta cuvântului şi cântului. Maestrul Dorel Vişan, acceptând propunerea noastră artistică, a devenit pentru noi toţi, un model  de pasiune, de măiestrie, de dăruire, de talent. Maestrul Gheorghe Zamfir a împlinit această formulă de teatru, muzică, dans.

Când vom putea revedea acest spectacol?

Cine ştie? Când va trebui… (zâmbeşte)