• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Proiecţii 3D pe clădirea Muzeului de Artă din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 30 Iulie 2011

Show inedit de Ziua Timişoarei. Faţada clădirii Palatului Baroc din Piaţa Unirii se va transforma într-un “ecran” pentru proiecţia unor uluitoare animaţii 3D. Spectacolul, care va dura circa 10 minute, reprezintă o premieră pentru România, astfel de proiecţii fiind găzduite până acum la Dubai, Shanghai, Paris sau Budapesta.

Show-ul este adus în oraşul de pe Bega de firma BordosArtWork din Budapesta, care a realizat şi spectacolul ocazionat de încheierea preşedinţiei Ungariei la Uniunea Europeană, în data de 26 iunie 2011.

La Timişoara, ineditul spectacol va avea loc sâmbătă, 30 iulie, de la ora 23.30, reprezentând prima colaborare concretă între Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş în vederea promovării candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015