• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Călătorie în timp la Târgul de antichităţi, în Piaţa Unirii

Publicat de Pagini de Cultura 26 August 2011

Aveţi drum prin Piaţa Unirii din Timişoara? În weekend, aici vă aşteaptă o nouă ediţie a deja tradiţionalului târg lunar de antichităţi. Întâlnirea din această lună a colecţionarilor de antichităţi cu publicul bănăţean, cea de-a 16-a la număr, va avea loc între zilele de 26 şi 28 august, timp în care iubitorii decoraţiunilor vintage vor putea achiziţiona sau doar admira piese de mobilier, tablouri, argintărie, orologii, articole din porţelan şi bronz, precum şi ceasuri de mână sau bijuterii, multe dintre ele unicate.

Totodată, pe lângă obiectele atinse de patina vremii, în Piaţa Unirii vor fi expuse şi numeroase alte obiecte lucrate manual, în cadrul târgului fiind invitaţi să participe şi de această dată şi creatorii de handmade din vestul ţării.

De-a lungul primelor 15 ediţii organizate pâna în prezent, la târgul de antichităţi au participat peste 500 de expozanţi din România (Timişoara, Arad, Reşiţa, Brăila, Oradea, Braşov, Bucureşti, Satu Mare, Iaşi, Cluj etc.), precum şi din străinătate (Italia, Belgia, Ungaria, Suedia, Irlanda).

Spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun alături de Ansamblul Profesionist Banatul

Nume importante ale muzicii populare vor aduce spiritul curat al Crăciunului de altădată prin cântece și dansuri, la Casa Studenților.

Din Banat în toată țara, spectacol dedicat Centenarului

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, din inima Ardealului, este invitatul special al evenimentului.

Patru generaţii Mattis-Teutsch, în expoziţie la Muzeul de Artă

Expoziţia aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii aparţinând familiei artistului Mattis-Teutsch.

FilmparaDE: o nouă serie de filme germane rulează la Timişoara

Cinefilii din Timişoara sunt invitaţi la o nouă serie de proiecţii de filme germane, intitulată „FilmparaDE”.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015