• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Arhitectură experimentală la Potoc

Publicat de Ana Brunner 24 August 2011 Comments Off

Arhitecţi şi studenţi din Africa de Sud, Columbia, Germania, Marea Britanie, Malaezia, Serbia, Ucraina şi România îşi dau întâlnire, în acest sfârşit de vară, la Potoc, pentru a da o nouă faţă şcolii vechi din localitate. Construită în urmă cu 50 de ani şi abandonată vreme îndelungată, clădirea va fi recondiţionată în cadrul unei noi ediţii a Şcolii estivale de arhitectură experimentală PAO, eveniment organizat de asociaţia Atelier experimental Potoc, cu sprijinul Fundaţiei Rubin din Timişoara.

Sub genericul O mie de idei sub un singur acoperiş, workshop-ul PAO din acest an se va desfăşura până pe 4 septembrie chiar în clădirea şcolii vechi din localitate, care oferă locul ideal pentru o mare varietate de proiecte, de la arte plastice şi design până la arhitectură peisageră şi proiecte de arhitectură.

Printr-un protocol încheiat cu primăria comunei Sasca Montană, imobilul va deveni centru cultural, iar la repararea lui se vor folosi exclusiv materiale naturale şi tehnici tradiţionale. Obiectivele principale ale acestui workshop sunt repararea şcolii vechi din Potoc şi punerea bazelor unei instituţii culturale în acest loc. În acest scop, şcoala veche a făcut obiectul unei finanţari din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional precum şi al unui acord de parteneriat pe termen lung între asociaţia PAO şi Primăria Sasca Montană. Familiarizarea cu această clădire a avut loc acum doi ani, când s-a organizat prima ediţie a PAO la Potoc, a precizat arhitectul german Michael Wieczorek, iniţiatorul Programului PAO, lansat în anul 2005.

Inspirată de conceptul pedagogic Bauhaus, tabăra se va bucura de participarea unor staruri ale arhitecturii, între care Robert Garing, Anja Jannack şi Jörg Rainer Noenning din Germania, Kai Uwe Reitmann (Rusia/Germania), Takaaki Teruuchi şi Tetsuo Konazashi din Japonia.

Susana Baca, Ministrul Culturii din Peru, cântă la Festivalul Plai

Publicat de Ana Brunner 22 August 2011 Comments Off

Printre invitații Festivalului Plai din acest an se numără și un ministru. Susana Baca, artista care a contribuit decisiv la renaşterea muzicii tradiţionale afro-peruviane, va cânta în această toamnă la Timișoara, unde își va lansa noul său album, Afrodiaspora, despre care Wall Street Journal spune că “este, probabil, cea mai dulce şi captivantă lecţie de etnomuzicologie pe care o vom auzi vreodată”. Susana Baca va urca pe scena de la Muzeul Satului Bănăţean în seara de sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 22.00, unde va susţine şi un workshop despre cultura şi muzica afro-peruană.

Numită luna trecută Ministrul Culturii al Peru, Baca este recunoscută pentru modul său unic de a promova tradiţiile, muzica şi folclorul, mixând ritmuri africane cu ritmuri din Anzi. Muzica ei este unică: îmbină sensibilitatea, senzualitatea muzicii spaniole cu ritmurile tradiţionale africane, trecute prin filtrul propriei personalităţi muzicale, declară tinerii organizatori ai festivalului. Pentru albumul său Lamento Negro, înregistrat în Cuba, artista a fost premiată cu Grammy.

***

Cel mai mare evenimente „world music” din România, Festivalul Plai se va desfăşura între 16 și 18 septembrie, în Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Biletele au fost puse deja în vânzare şi pot fi achiziţionate on-line de la Eventim.ro sau de la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Preţul biletelor este de 45 lei pentru ziua de vineri, 55 lei pentru ziua de sâmbătă, iar pentru ziua de duminică accesul este liber. Cei care vor să se bucure de toate evenimentele Plai din acest an îşi pot cumpăra un abonament, preţul căruia nu depăşeşte suma de 65 de lei. În acest an, organizatorii festivalului oferă şi 100 de locuri de camping, preţul unui abonament Plai plus campare fiind de 70 de lei.

Bagatele pentru Flaut şi Pian, în repetiţie cu public la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 18 August 2011 Comments Off

O seară relaxantă, cu muzică bună. E propunerea din această seară făcută melomanilor din Timişoara de pianista Roxana Yvonne Coşereanu şi flautistul Vlad Colar, care se pregătesc pentru un concert pe care îl vor susţine în acest sfârşit de săptămână la Buşteni.

Repetiţia cu public a concertului pe care l-au pregătit va avea loc joi, 18 august, de la ora 17, în sala Orpheum a Facultăţii de Muzică din Timişoara, în Piaţa Libertăţii.

Intitulat Bagatele pentru Flaut şi Pian, concertul susţinut de cei doi interpreţi va cuprinde lucrări precum Andante et Rondo de W. A. Mozart, Nocturne de Franz Doppler, Drei Romanzen de Robert Schumann, La Polka du Salon, Song without word,  Napolitaine Fantasia şi Andante & Allegro de John Clinton.

Accesul publicului la repetiţie este liber. În 20 august, Vlad Colar şi Roxana Yvonne Coşereanu vor susţine acest concert la Buşteni, pe scena Centrului Cultural Aurel Stroe.

Moving Romania, festival de dans contemporan românesc în Germania

Publicat de Pagini de Cultura 14 August 2011 Comments Off

Societate, sex, sentimente – nimic nu este tabu, ci doar privit cu o ironie ascunsă şi cu mult curaj în cadrul proiectului Moving Romania, primul festival de dans contemporan românesc în Germania. Publicul berlinez este invitat să descopere 8 spectacole româneşti de dans contemporan în perioada 8-15 septembrie 2011, evenimentul fiind organizat de Institutul Cultural Român Titu Maiorescu de la Berlin, în colaborare cu Centrul Internaţional de dans fabrik Potsdam şi Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului.

Când se gândesc la România, străinilor le trec prin minte nume ca Nadia Comăneci, Ilie Năstase sau Dracula. Dar dansul? Dansul în România se află într-o fază de redescoperire. Formatele, limbajul corporal, graniţa dintre actor şi dansator, dar şi dintre dans şi performance se topesc sub umbrela neconvenţionalului. Andreea Novac, Cosmin Manolescu, Sergiu Matis, Vlaicu Golcea, Bogdana Pascal, Mihaela Michailov, Mădălina Dan sunt protagoniştii scenei româneşti de dans contemporan, care îşi lasă amprenta în întreaga Europă.

În program:

WHITE WORDS-BLUE HEARTED de / cu Mihaela Michailov şi Mădălina Dan – Performance;

DUET de / cu Vlaicu Golcea şi Sergiu Matiş – Performance;

PRETEND WE MAKE YOU HAPPY de Andreea Novac, cu Ştefan Lupu, Alin State, Istvan Teglas – Performance;

DANCE A PLAYFUL BODY de Andreea Novac, cu Istvan Ţeglaş – Performance;

SUPERGABRIELA de Cosmin Manolescu, cu Camille Mutel, Litsa Kiousi, Cosmin Manolescu – Performance;

INCREASING ROMANIAN DANCE – Instalaţie video despre dansul contemporan românesc de Bogdana Pascal;

ARE WE READY? – masă rotundă cu coregrafi şi manageri culturali din România şi Germania;

DANCEe & MUSIC JAM SESSION cu Vlaicu Golcea.

Festivalul, născut ca urmare a faptului că dansul contemporan românesc este predominant necunoscut în Germania, își propune să susțină activitatea dansatorilor și coregrafilor români pe plan internațional.

StArt Plein Air, expoziţie de artă plastică la Seghedin

Publicat de Pagini de Cultura 13 August 2011 Comments Off

Creaţiile a şase tineri artişti din România: Alex Baciu, Costin Brăteanu, Florina Gaspar, Andrea Haţegan, Karola Franciska Kasza şi Béla Tar, vor fi expuse până la mijlocul lui septembrie la filiala Seghedin a ICR Budapesta. Sub genericul StArt Plein Air, expoziţia este rodul activităţii artiştilor plastici din Tabăra de creaţie internaţională stArt Plein Air 2011 din Csongrád, care a reunit tineri din România, Ungaria, Turcia şi Serbia.

Tabăra de creaţie a artiştilor plastici din Csongrád a fost înfiinţată în 1974 de către tineri absolvenţi de artă plastică, unul dintre iniţiatori fiind Sándor Aranyi, actualmente şeful Catedrei de Desen şi Arte Vizuale a Universităţii din Seghedin. Tot aici a luat fiinţă în 1990 şi workshopul internaţional de creaţie Plein Air. În cei douăzeci de ani s-au mai organizat şi cinci întâlniri sub genericul “Maeştri şi Discipoli”, fiecare maestru invitându-şi câte un student. Urmând tradiţia, discipolii la rândul lor s-au întâlnit pentru prima dată în 2009 şi şi-au înfiinţat propria lor tabără de creaţie internaţională, sub denumirea de StArt Plein Air.

Plein air înseamnă pictură şi creaţie în aer liber, eternizarea momentelor din natură, scopul taberei de artă fiind acela de a putea crea în mijlocul naturii, unde tinerii artişti pot lucra într-un mediu liniştit şi relaxant.

Muzica de fanfară va răsuna din nou la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 13 August 2011 Comments Off

Duminică, 14 august, Brigada 18 Infanterie “Banat” îi aşteaptă pe timişoreni la un nou concert de muzică militară. Şi de această dată, membrii Muzicii Militare a Garnizoanei Timişoara vor cânta în Parcul Scudier (Central) între orele 19.00 – 20.30. Orchestra abordează mai multe genuri muzicale: muzică clasică, jazz, rock, blues, swing, muzică uşoară, pop sau muzică de film, prin care speră să le încânte inimile iubitorilor de muzică.

Primăria Municipiului Timişoara, împreună cu Brigada 18 Infanterie “Banat”, Garnizoana Timişoara, a reluat tradiţia concertelor de muzică militară, în aer liber, lunar în Parcul Central lângă Monumentul Ostaşului Român. Sesiunea de concerte se desfăşoară în perioada mai-octombrie 2011.

În caz de vreme nefavorabilă, concertul va fi reprogramat.

Weekend cu muzică şi film în Piaţa Unirii

Publicat de Pagini de Cultura 12 August 2011 Comments Off

Concerte la nai, jazz, proiecţii de film şi ateliere de creaţie pentru copii: un weekend plin de evenimente se anunţă în Piaţa Unirii, unde continuă programul “Timişoara – Mica Vienă”.

Programul cultural propus de municipalitatea de pe Bega pentru acest sfârşit de săptămână începe în seara de sâmbătă, 13 august, de la ora 20.30, când pe scena în aer liber din Piaţa Unirii va urca Mădălin Luca. Naistul timişorean abordează cu îndrăzneală diferite genuri muzicale – muzică tradiţională românească, muzică clasică, jazz, world music, propunând un univers sonor propriu. Mădălin Luca experimentează permanent posibilităţile nedescoperite ale naiului. Pentru a construi lumea sa muzicală, acesta foloseşte atât naiul acustic şi procesat electronic, cât şi mijloace de expresie ale muzicii electronice, experimentale, diverse efecte sonore, vioară, drâmbă.

Recitalul susţinut de Mădălin Luca va fi urmat, de la ora 21.30, de proiecţia unui film din noua serie Legendele Banatului – “istoria care nu se învaţă la şcoală”, un proiect al Radio Timişoara, susţinut de Primăria Municipiului Timişoara, care vorbeşte despre alte legende uitate ale stăpânirii turceşti şi, după cucerirea austriacă, despre sacrificiul generaţiei care a construit noua Timişoară în secolul 18, transformând fosta cetate turcească într-un oraş civilizat al Imperiului.

Tot sâmbătă, 13 august, între orele 11.00 – 13.00, în Piaţa Unirii va avea loc un atelier de păpuşi susţinut de artistul păpuşar Diana Boboc.

Manifestările vor continua duminică, 14 august, de la ora 20.15, cu un concert susţinut de formaţia Moody Stuff, una dintre trupele cu cea mai valoroasă componenţă în jazz-ul din România: Vera Belei (voce), Cristian Belei (chitară), Johnny Bota (bas), Sascha Bota (vioară), Lucian Nagy (saxofon), Octavian Claudiu Scurtu (baterie) şi Ovidiu Andris (percuţie). Trupa cântă în această formulă încă din anul 1997.

Diva desculţă, Cesaria Evora, cântă în octombrie la Timişoara

Publicat de Nicoleta Bodiu 10 August 2011 Comments Off

Cine nu a auzit de Cesaria Evora sau nu i-a savurat hituri precum Besame Mucho, Sentimento sau Cabo Verde? Una dintre cele mai mari voci ale muzicii lumii va readuce, la toamnă, poveştile din Insulele Capului Verde în România. La începutul lunii octombrie, „diva descultă” va cânta pentru prima dată şi la Timişoara.

Supranumită „diva desculţă” – pentru că apare pe scenă în picioarele goale –, Cesaria Evora este recunoscută drept regina „mornei”, un amestec de fado portughez şi blues. De altfel, muzica Cesariei Evora aduce la suprafaţă durerea poporului său, vocea sa nostalgică purtând amprenta parfumului uluitor al Insulelor Capului Verde, multă vreme un pilon al comerţului cu sclavi şi al sărăciei. Deşi s-a dedicat muzicii încă din tinereţe, cântăreaţa şi-a început cariera internaţională la 47 de ani. Notorietatea sa a depăşit graniţele ţării în 1988, odată cu înregistrarea la Paris a primului său album, La Diva Aux Pieds Nus (Diva Desculţă). De atunci a scos 11 albume, vândute în peste 5 milioane de copii, a câştigat numeroase premii, printre care şi un Grammy pentru albumul Voz d’Amor (2004).

Concertul de la Timişoara va avea loc luni, 3 octombrie, de la ora 20.00, în Sala Olimpia. Biletele au fost deja puse în vânzare online pe www.eventim.ro şi în reţeaua magazinelor Cărtureşti, Humanitas, Orange şi Germanos, la preţurile de 100 lei, 140 lei, 170 lei, 220 lei. Cei care îşi doresc nu doar să o asculte live pe Cesaria Evora, ci să se bucure şi de o cină alături de „diva desculţă” vor trebui să scoată din buzunare nu mai puţin de 600 lei.

Concertul Cesariei Evora la Timişoara este un eveniment promovat de PLAI.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015