Timişoara se poate mândri cu un nou spaţiu expoziţional în aer liber: Typopassage, prima extensie internaţională a muzeului omonim din Viena. Amplasat pe malul Begăi, mai exact sub podul Mihai Viteazul de lângă terasa D’Arc, micro-muzeul în aer liber este dedicat designului grafic – sau, altfel spus, artei de a modela litere, de a sculpta în alfabet – şi a fost iniţiat de tandemul curatorial Ovidiu Hrin, Synopsis (Timişoara) şi bauer concept & design (Viena).
Ideea de a aduce această franciză culturală la Timişoara mi-a venit încă din 2009, după întâlnirea cu Erwin Bauer, principalul curatot al Typopassage Viena. Scopul proiectului este de a aduce în atenţia generală designul grafic şi grafica tipografică, iar eu sunt convins că România are de dat designeri din acest domeniu al literei. La fel ca la Viena, pasajul tipografic timişorean este un loc de instruire a ochiului, o şcoală a vederii. Lucrările expuse în el sunt conferinţe publice despre forţa secretă a literelor, despre modul în care informaţii seci şi forme fixe se transformă în mesaje inteligibile, despre felul în care decid alţii ce anume devine vizibil pentru noi şi ne îndrumă percepţia, explică designerul timişorean Ovidiu Hrin.
Prima dintre expoziţiile Typopassage Timişoara va fi deschisă până în luna octombrie şi pune faţă în faţă patru designeri autohtoni – timişorenii Sorina Vasilescu şi Vasile Alin Adnan, respeciv Mihaela Popa şi Alexe Popescu, din Bucureşti – cu studioul de design elveţian HI VIsuelle Gestaltung. În plus, iniţiatorii proiectului au luat literalmente cuvânzul “typeface” şi, cu ajutorul grafferului timişorean Flaviu Roua, au realizat pe unul dintre pereţii micro-muzeului o pictură de 32 mp reprezentând portretele a 5 designeri de litere importanţi: Erik Spiekermann, Zuzana Licko, Peter Bilak, Herb Lubalin şi Wim Crouwel.