Ziua Limbii Române, sărbătorită anual în Basarabia pe 31 august, va fi marcată în acest an pe ambele maluri ale Prutului. Trupe şi artişti consacraţi din Bucureşti vor concerta, pro bono, miercuri, începând cu ora 18.00, în Parcul Colţea din Piaţa Universităţii. Printre invitaţi se numără Grigore Leşe, IRIS, Maria Răducanu, Alexandrina Hristov, El Negro, Trei Parale, Subcarpaţi, Nimeni Altu’, Morometzii, Butch&Keri, Bitză și Norzeatic. În deschiderea evenimentului, academicianul Eugen Simion va susține un discurs privind limba română.
Concertul se desfăşoară simultan cu cel organizat anual de Primăria Chişinăului. Ambele evenimente vor fi transmise în direct de siteul www.privesc.eu, iar imaginile de la București vor fi proiectate la Chișinău și invers.
Totodată, sub acelaşi generic, se vor derula caravane ale cărţilor care vor fi oferite bibliotecilor şcolare şi liceale din localităţi ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojusna (raionul Strășeni), Măgdăcești (raionul Criuleni), Ciorești (raionul Nisporeni) şi Gotești (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 sute de titluri din colecţia Biblioteca pentru Toţi, oferite gratuit de Jurnalul Naţional.
Începând cu 31 august 1989, dată la care a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia se sărbătoreşte anual Ziua Limbii Române, ca sărbătoare naţională, printr-o serie de evenimente culturale (concerte, expoziţii de fotografii, conferinţe etc.). La Bucureşti, în 2006 şi 2007, cu acelaşi prilej, a fost organizat „Concertul Limbii Române”.
În acest an, evenimentele menite a marca Ziua Limbii Române sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Platforma civică Acţiunea 2012.