• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Două zile de film francez la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 26 Octombrie 2011

Iubiţi cinematografia franceză? Visaţi atunci când auziţi vorbindu-se despre Nouvelle Vague? Nume precum Marion Cotillard, André Dussollier, Vincent Cassel, Juliette Binoche vă sunt cunoscute? Avem o veste bună. În octombrie, la Timişoara, revine Festivalul filmului francez!

Organizat de Institutul francez din Timişoara, evenimentul se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Cinema Timiş. Fiţi convinşi că am ales câteva dintre cele mai bune filme recente ale unora dintre cei mai buni realizatori!, îi asigură reprezentanţii IFT pe cinefilii din oraşul de pe Bega.

Astfel, ediţia 2011 a Festivalului Filmului Francez va fi deschisă sâmbătă, 29 ocotmbrie, la ora 16.00, de comedia De Vrais Mensonges, de Pierre Salvadori (2010), cu Audrey Tautou, Nathalie Baye şi Sami Bouajila. În aceeaşi zi mai sunt programate şi filmele 8 fois debout, în regia lui Xabi Molia (2010), cu Julie Gayet, Denis Podalydès şi Constance Dollé (ora 18.00), precum şi Le bien-aimes, de Christophe Honoré (2011), cu Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve şi Ludivine Sagnier (ora 20).

Duminică, 30 octombrie, festivalul continuă cu proiecţia altor trei filme franceze. De la ora 16.00, va rula filmul de animaţie Le chat du rabbin, de Joann Sfar şi Antoine Delesvaux (2011), cu François Morel, Maurice Bénichou şi Hafsia Herzi. La ora 18.00 urmează să înceapă Quartier Lointain, de Sam Garbarski (2010), cu Pascal Greggory, Jonathan Zaccaï şi Alexandra Maria Lara, iar ultima proiecţie a serii va aduce în faţa publicului timişorean, de la ora 20.00, filmul biografic La Conquete, de Xavier Durringer (2011), cu Denis Podalydès, Florence Pernel şi Bernard Le Coq.

Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Biletele, la preţul de 6 lei, s-au pus în vânzare la casieria Cinematografului Timiş.

Teatrul Maghiar se pregăteşte pentru o nouă premieră: „Dansând în noapte”

A patra premieră din stagiunea 2017/2018, va fi un musical bazat pe filmul renumitului regizor Lars von Trier, „Dansând în noapte”.

MyFrenchFilmFestival 2018 – o lună gratuită de film francez online

Film francez oriunde v-aţi afla! Mai exact, MyFrenchFilmFestival – primul festival de film francez online.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

EXPOZIŢIE-EVENIMENT: Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei

Până pe 25 februarie 2018, vizitatorii vor putea admira artefacte unice, alese din descoperirile făcute la Troia şi Micene.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015