• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Revizorul lui Gogol, din nou pe scenă

Publicat de Raul Bastean 20 Octombrie 2011

reCelebra comedie Revizorul de Gogol va fi repusă în scenă vineri, 21 octombrie, de la ora 19, pe scena Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara. Montată de către talentatul regizor moldovean Petru Vutcărău, piesa se evidențiază și prin frumusețea scenografiei semnată de Stela Verebceanu, alături de coregrafia concepută de Mălina Andrei și light design-ul purtând amprenta lui Lucian Moga.

Comedia lui Gogol, are ca punct de plecare o banală încurcătură. Primarul şi toată administraţia unui târguşor rusesc sunt în mare fierbere: aşteaptă sosirea unui revizor trimis „de la stat”. Cum ar trebui să se poarte, ce ar trebui să facă şi, mai mult decât atât, cum să-l recunoască, dacă-şi face apariţia incognito? Doi dintre ei au impresia că-l recunosc în persoana unui june mofturos de la oraş, Hlestakov, instalat de curând la han. În locul notei de plată la care se aşteaptă, Hlestakov va fi luat pe sus, linguşit şi răsfăţat. După primul şoc, deşi nu pricepe ce se întâmplă, îşi va asuma falsa identitate, jucându-se cu acei funcţionari speriaţi, abuzaţi, terorizaţi, care se pretează la orice mizerie doar ca să-i facă pe plac. Falsul revizor îşi poate duce impostura până la capăt pentru că este aproape împins de groaza acelei mici comunităţi faţă de vizita „forurilor superioare” să-şi joace farsa, declară reprezentații TNTm.

Distribuția spectacolului cuprinde o bună parte din actorii Naționalului timișorean, printre care Cătălin Ursu, Ion Rizea, Mirela Puia și mulți alții. Spectacol va fi reluat duminică, 23 octombrie, de la aceeași oră.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015