• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

„Prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea”

Publicat de Raul Bastean 20 Decembrie 2011 Comments Off

Interviu cu regizorul Ion-Ardeal Ieremia

După succesul spectacolului Aeroport de Ștefan Caraman, montat pe scena Sălii Studio 5 a Naționalului timișorean, regizorul Ion-Ardeal Ieremia aduce pe aceeași scenă continuarea poveștii printru-un spectacol pe un text al aceluiași autor. Sala de așteptare-Aeroport 2 va intra în luminile rampei în premieră absolută marți, 20 decembrie, de la ora 19. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii: Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Mălina Petre și Bogdan Spiridon.

Ion-Ardeal Ieremia e dependent, ca regizor, de poveste. În spectacolele sale pune în prim plan personajele și evoluția poveștilor acestora, fiind mereu preocupat de inedit în spectacolul de teatru. O demonstrează spectacolele Fete de mătase artificială, Aeroport sau Orașul nostru, câteva dintre titlurile spectacolelor monate de Ion-Ardeal Ieremia la TNTm.

Sala de așteptare-Aeroport 2 prezintă continuitatea unei povești de dragoste a unor oameni, începută cu un an înainte. Ce-și mai pot spune? Cât mai e iubire şi cât frustrare? Să fie vorba de a doua şansă sau de trista oglindă a unei iubiri ratate? aceste întrebări constituie punctul de plecare pe care regizorul Ion-Ardeal Ieremia a construit spectacolul.

Este „Sala de așteptare – Aeroport 2” continuarea poveștii din „Aeroport”?

Da, este continuarea poveştii din Aeroport 1. Acțiunea în Aeroport 2 se petrece exact în același loc, un an mai târziu și cu aceleași personaje, plus altele.

A existat o colaborare cu dramaturgul Ștefan Caraman în vederea acestui text vis-a-vis de cel anterior?

Aeroport 2 era deja scrisă încă de când repetam la Aeroport 1, deci nu am nici o contribuție sau influență asupra autorului. Povestea continuă deci exact cum și-a imaginat-o dumnealui. Modificările în dramaturgie care apar în spectacol sunt opțiunea mea – care decurge din necesitățile ivite în timpul repetițiilor.

De ce ați ales să montați un al doilea spectacol ca și finalitate sau completare a unui anterior?

Fiindcă Aeroport 1 are succes… încă umple sala, la doi ani de la premieră și pentru că, prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea. De ce să pierdem atâția spectatori și să nu le oferim o continuare – surpriza?

Ați mai montat până acum genul acesta de spectacole care „se completează”?

Am doar experiența serialului de televiziune… cred că acea experiență îmi oferă multe lucruri folositoare, dar nasul meu spune că în teatru lucrurile vor sta relativ diferit. S-ar putea să nu mai fie atât de importantă continuitatea poveștii, ci credibilitatea ei.

Ce a însemnat pentru dvs. ca regizor această experiență?

Am lucrat foarte repede, ținând cont de uzanțe. Faptul că am reușit să-l termin în 17 zile mă umple de respect față de actori și echipa tehnică și îi felicit.

Adu lumină de Crăciun unor copii orfani, alături de Kiwanis!

Publicat de Pagini de Cultura 19 Decembrie 2011 Comments Off

Se spune adesea că Sărbătorile Crăciunului aduc lumină în suflete şi în case. Asociaţia Kiwanis face ca acest… miracol să se întâmple, concret, pentru o casă care adăposteşte copii orfani. Marţi, 20 decembrie, la Clubul de copii Titirez din Timişoara (Intrarea Carului, nr. 4) va avea loc un concert de colinde menit a aduce Casei de copii Otniel de la Moşniţa nu doar lumina sărbătorilor, ci şi cea… electrică. În ianuarie 2012, orfelinatul îşi va pierde sursa provizorie de energie electrică, iar costurile branşării la reţeau ENEL sunt de cca 3000 de lei, bani pe care, cu toate eforturile în acest sens, Casa Otniel nu îi are. Timişorenii cu inima mare sunt invitaţi să se bucure de concert, dar şi să îi ajute pe copii donând orice sumă pentru această cauză.

***

Asociaţia Kiwanis s-a născut în 1915, în Statele Unite ale Americii, fiind alcătuită din voluntari, responsabili și de bună credință, care doresc să construiască împreună o comunitate umană mai bună. Regula ei de aur este Poartă-te cu alții așa cum ai vrea să se poarte alții cu tine, iar deviza sa e Să servim copiii lumii. Astăzi, „familia Kiwanis” numără peste 600 000 de membri în peste 100 de ţări. În Europa, Kiwanis are în jur de 35.000 de membrii care s-au angajat să realizeze acţiuni culturale şi sociale pentru copii. Misiunea Kiwanis este de a sprijini copiii, care sunt viitorul omenirii. În Europa, Kiwanis strânge şi distribuie aproape 10 milioane de euro şi peste un milion de ore de voluntariat în folosul copiilor, precizează Adriana Geru, membră a filialei locale a Clubului. În România există 15 cluburi de acest fel. Kiwanis Timişoara s-a înfiinţat în 2011 şi are în prezent 20 de membri.

Două noi producţii, în repetiţii la Teatrul German

Publicat de Ana Brunner 19 Decembrie 2011 Comments Off

Luna decembrie este una plină pentru actorii Teatrului German ed Stat din Timişoara, care au început repetiţiile pentru două noi producţii. Simona Vintilă va pune în scenă basmul popular Hänsel şi Gretel după Fraţii Grimm, iar Radu-Alexandru Nica pregăteşte Marele război de Neil LaBute.

Îndrăgitul basm Hänsel şi Gretel după Fraţii Grimm va prinde viaţă pe scena Teatrului German graţie actorilor Boris Gaza, Ramona Olasz, Franz Kattesch, Isolde Cobeţ, Tatiana Sessler, Dana Borteanu, Anne-Marie Waldeck şi Aljoscha Cobeţ. Echipei de proiect i s-au alăturat şi Liana Iancu, căreia îi aparţine coregrafia spectacolului, Ilie Stepan care va compune muzica de scenă şi Ioana Popescu, autoarea decorului şi a costumelor. Dramaturgia spectacolului va fi semnată de Valerie Seufert.

Cea de-a doua premieră pregătită publicului timişorean – spectacolul cu piesa Marele război de Neil LaBute, în regia lui Radu-Alexandru Nica – va fi pusă în scenă de actorii Olga Török, Alex Halka, Silvia Török, Geortg Peetz, Enikő Blénessy, Daniela Török şi Horia Săvescu, cărora li se alătură scenografa Velica Panduru, compozitorul Vlaicu Golcea, secretarul literar Valerie Seufert şi coregraful Florin Fieroiu.

Ambele producţii vor avea premiera în luna februarie 2012.

Recital Vama la Filarmonica Banatul din Timişoara

Publicat de Ana Brunner 19 Decembrie 2011 Comments Off

Fanii din Timişoara ai formaţiei Vama au ocazia să-şi reîntâlnească idolii chiar la ei acasă. Marţi, 20 decembrie, de la ora 19.00, Tudor Chirilă (voce), Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (clape), Lucian Cioarga (tobă) şi Dan Opriş (bass) le dau întâlnire timişorenilor la Filarmonica Banatul, unde vor susţine un concert de zile mari. Evenimentul face parte din campania de promovare a celui mai nou single Vama – Copilul care aleargă către mare, cântec pentru care a fost filmat un clip al cărui protagonist este cunoscutul actor Victor Rebengiuc, aflat la prima apariţie într-un videoclip muzical. Cântecul a fost înregistrat într-un studio din Budapesta, fiind mixat în Canada, iar scenariul şi regia videoclipului îi aparţin lui Tudor Chirilă.

Pentru concertul din Timişoara Vama a pregătit un playlist compus atât din cântece Vama Veche şi de pe albumul Vama, cât şi din compoziţii de pe viitorul disc al formaţiei. Biletele, cu preţul cuprins între 30 şi 70 de lei, pot fi cumpărate de la casa de bilete a Filarmonicii Banatul sau online, de pe www.eventim.ro.

Teatrul Național prezintă spectacolul-premieră „În aer”

Publicat de Raul Bastean 18 Decembrie 2011 Comments Off

După montarea spectacolului O viață în teatru dedicat actorului timișorean Vladimir Jurăscu, tânărul regizor m.chris.nedeea montează un nou spectacol la Timişoara. Este vorba despre piesa În aer, cu care Alexandra Pâzgu a fost declarată câștigătoarea ediției 2011 a Concursului Naţional de Dramaturgie, în cadrul Festivalului European al Spectacolului.

Născută la Sibiu, în 1985, Alexandra Pâzgu este absolventă a masteratului de Scriere Dramatică la Universitatea de Artă Teatrală din Tîrgu Mureş şi asistent universitar la catedra de Artă Teatrală a Facultăţii de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Piesa ei prezintă povestea unei fete – a Fetei născute în 1985 – un irezistibil puzzle alcătuit din cioburi, bucăţele, fragmente de amintiri, senzaţii şi mici întâmplări care-şi găsesc sens, retroactiv. Ludic şi grav, copilul îşi explică viaţa prin comparaţii, şi trăieşte revoluţia ca pe un joc bizar, dar tânărul adult îşi conştientizează istoria personală ca efect complex al istoriei „mari”, într-un carusel pe cât de naiv, pe atât de profund, de vesel şi tragic, infantil şi matur, după cum declară reprezentanții instituției teatrale.

Considerentele celor de la Naționalul timișorean sunt că piesa Alexandrei Pâzgu are toate datele pentru a fi interpretată ca „statement” al unei generaţii și acest lucru va lua naștere datorită actorilor: Ana Munteanu, Alina Chelba, Mălina Manovici, Iuliana Crăescu, Sabina Bijan, Ana Maria Cojocaru ( recent laureată a Premiului Pro Cultura Timisiensis 2011) şi Alexandru Halka.

Spectacolul va intra în premieră în luminile rampei în seara zilei de miercuri, 21 decembrie, de la ora 19, pe scena Sălii 2 a TNTm. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc joi, 22 decembrie, respectiv marţi, 17 ianuarie.

Despre regizorul m.chris.nedeea se poate preciza faptul că este un personaj polivalent în teatrul românesc. Regizor „convertit” la teatru de la statutul de politehnist, via proză şi poezie, m.chris.nedeea este iniţiatorul unuia dintre cele mai curajoase festivaluri româneşti de teatru – Festivalul Internaţional de Teatru Experimental MAN.In.FEST. Este, în egală măsură,un regizor prolific, care a montat peste 35 de spectacole la teatre din Cluj, Oradea, Tîrgu Mureş, Sfîntu Gheorghe, Chişinău, Brăila etc.

Fantezii pe simezele Secţiei de Artă a Bibliotecii Judeţene Timiş

Publicat de Pagini de Cultura 18 Decembrie 2011 Comments Off

Secţia de Arte “Deliu Petroiu”, din cadrul Bibliotecii Judeţene Timiş, îşi invită publicul la ultimul eveniment din acest an. Luni, 19 decembrie 2011, de la ora 15.00, la sediul său din Timişoara (str. Intrarea Doinei nr. 19, cu acces dinspre piaţa Mărăşti) va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură pe sticlă intitulată sugestiv Fantezii.

Evenimentul, aflat la cea de-a II-a ediţie, reuneşte lucrările copiilor de la Cercului de pictură “Lăstarii” al Şcolii cu clasele I-VIII Niţchidorf, realizate sub coordonarea pictorului Puiu Marinescu şi a profesoarei Nicoleta Dumitraşcu.

În deschiderea vernisajului, cei prezenţi se vor putea bucura de un recital de chitară susţinut de prof. drd. Adrian Mardan, secondat de copiii din corul “Simbol”, al Parohiei Ortodoxe Române Niţchidorf, dirijat de preot Dumitraşcu Romeo.

Amintiri despre ţărani, cu scriitorul Ion Marin Almăjan

Publicat de Pagini de Cultura 17 Decembrie 2011 Comments Off

Cenaclul „Pavel Bellu” îi invită pe iubitorii de lectură din Timişoara la o dezbatere asupra cărţii de poeme Amintiri despre ţărani (editura Hestia / David Press Print, 2011) de Ion Marin Almăjan. Evenimentul va avea loc luni, 19 decembrie 2011, de la ora 17, la Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, cu participarea scriitorilor Cornel Ungureanu, Lucian Alexiu, Adrian Dinu Rachieru, Nina Ceranu, Pavel Dehelean, Ioan David, Mihail Dragomirescu, Marcel Turcu, Maria Nitu, Vladimir Jurăscu, Ioan Petras, Ion Jurca Rovina, Constanţa Marcu, Rodica Pop şi Horia Ţâru. Dezbaterea va fi moderată de Rodica Opreanu.

Totodată, cu aceeaşi ocazie, cei prezenţi vor avea posibilitatea să urmărească şi un film despre Ion Marin Almăjan, realizat de fotoreporterul Ilie Sârbu.

Ateliere de creaţie pentru copii în cadrul Săptămânii cadourilor

Publicat de Nicoleta Bodiu 16 Decembrie 2011 Comments Off

Decoraţiuni pentru împodobirea bradului, cutiuţe, flori sau felicitări haioase numai bune de dăruit celor dragi de Sărbători. Sunt doar câteva dintre obiectele pe care juniorii oraşului de pe Bega vor învăţa să le confecţioneze singuri în cadrul Săptămânii cadourilor. Pus la cale de voluntarii Asociaţiei Culturale “Noua Acropolă”, evenimentul se va desfăşura în perioada 16-20 decembrie 2011, la Atelierul de Urbanism al Primăriei Timişoara de pe strada Alba Iulia, nr. 2.

Inspiraţi de spiritul deosebit al sărbătorilor de iarnă, am pregătit pentru copii multe surprize şi ateliere în care aceştia pot învăţa cum să dăruiască celor apropiaţi cadouri realizate de ei înşişi, spun organizatorii evenimentului, care le-au pregătit copiilor mai multe ateliere de creaţie, dar şi un spectacol de teatru de păpuşi.

Zilnic, în cadrul Săptămânii cadourilor, cei mici sunt invitaţi să-şi exprime creativitatea participând la atelierele de Origami şi felicitări, unde alături de voluntari vor învăţa să realizeze obiecte decorative pentru împodobirea bradului, cutiuţe, inimioare, flori, animale, dar şi felicitări cu teme specifice sărbătorilor de iarnă. În plus, pentru sfârşitul săptămânii, copiilor le este pregătit un program special: sâmbătă, 17 decembrie, între orele 13.00 şi 18.00, va avea loc un atelier de pictură pe basorelief, iar duminică, la ora 11.30, spectacolul cu păpuşi Frumoasa din pădurea adormită.

În timpul săptămânii, programul evenimentului se va desfăşura între orele 17.00 şi 20.00, iar în weekend, între 10.00 şi 20.00.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015