• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Casa Studenţilor din Timişoara aniversează 55 de ani de activitate

Publicat de Pagini de Cultura 15 Iunie 2012

În 2012, Casa de Cultură a Studenţilor împlineşte 55 de ani de activitate continuă. Momentul aniversar va fi marcat în perioada 15-23 iunie, de două weekend-uri consecutive pline de spectacole, concerte, expoziţii, ba chiar şi Miss Universitas, la care sunt aşteptaţi toţi cei care s-au bucurat vreodată de ceea ce oferă Casa Studenţilor, fie ca spectatori, fie ca foşti membri.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Celelalte Cuvinte, celebra trupă care debuta chiar la Casa Studenţilor Timişoara, în urmă cu mai bine de 30 de ani. Intrarea este liberă.

Înfiinţată în 1957, instituţia a evoluat rapid, fiind un mediu propice pentru ideile inovatoare ale studenţilor, ele marcând cultura timişoreană din anii ’60-’70. Mulţi îşi aduc aminte cu nostalgie şi bucurie momentele cine-clubului de la Casa Studenţilor, ale discotecii din anii ’70-’80, ale cenaclului literar în care se citeau texte şi poezii ale dizidenţilor optzecişti, ale concertelor rock ale unor formaţii care au scris istorie: Phoenix, Celelalte Cuvinte, etc.

De-a lungul timpului, a fost o casă bună pentru folclor (Doina Timişului – 1959, Mladost-1969), dansuri moderne (din 1971, Reflexul lui Marcel Botscheller), artă fotografică (1958) şi literatură (Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Robert Şerban, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru şi mulţi alţii numărându-se printre cei care şi-au perfecţionat drumul în literatură la cenaclul „Pavel Dan”). Teatrul a fost reprezentat mult timp de spectacolele de comedie al „Thaliei” (mai târziu, numindu-se OZN), după Revoluţie fiind atrasă şi mai experimentala şi avangardista trupă a regretatului regizor Lelu Bihoi, „Thespis”. Formaţiile de rock (evident, muzica tinerilor) şi-au găsit tot timpul o găzduire prietenoasă, formaţii ca Implant pentru refuz, Blazzaj, Amala, Sonatic, Phaser, Popa Şapkă, Crossroads sau Celelalte Cuvinte atrăgând noi şi noi spectatori ai evenimentelor studenţeşti. Iar Revoluţia din 1989 a adus pentru Casa Studenţilor o serie de noi provocări, rolul primordial al CCS rămânând astăzi cel de pol cultural la nivelul Timişoarei.

PROGRAM:

Vineri, 15 iunie

DIVERTISMENT

Ora 19.00:

Ansamblul de dans modern Reflex

Formaţia de dans modern Matrix

Miss Universitas

Grupul de umor O.Z.N.

Expoziţie de fotografie

Sâmbătă, 16 iunie

TEATRU

Ora 10.00, 12.00, 14.00:

Ateliere de teatru deschise publicului

Ora 20.00:

Teatrul Studenţesc Thespis cu piesa „Aşteptându-l pe spectator” de Matei Vişniec

CENACLUL LITERAR PAVEL DAN

Ora 18.00:

Lectură publică a autorilor

Lansarea antologiei Pavel Dan 55

FOLCLOR

Ora 19.00:

Ansamblul folcloric Doina Timişului

Ansamblul folcloric sârbesc Mladost

Invitat special Petrică Moise

Joi, 21 iunie

MUZICĂ

Ora 20.00:

Implant pentru refuz

Opus

Faceplant

Nomega

Vineri, 22 iunie

MUZICĂ

Ora 20.00:

Celelalte Cuvinte

Sonatic

Soulshard

Sâmbătă, 23 iunie

MUZICĂ

Ora 20.00:

Burning Table

Phaser

Mere

Misguided

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015