• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Proza de debut a Hertei Müller, „Ţinuturile joase”, reprezintă cea mai nouă producţie a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) în finalul stagiunii 2011/2012. Montarea va vedea prima dată luminile rampei în avanpremieră sâmbătă, 28 iulie 2012, la ora 19.30, în sala Teatrului German, urmând ca premiera să aibă loc în data de 29 septembrie.

Versiunea scenică a fost scrisă de Niky Wolcz, Valerie Seufert şi Ulla Wolcz. Montarea producţiei aparţine lui Niky Wolcz, iar echipa de producţie îi reuneşte pe scenografii  Helmut Stürmer (decor) şi Fehérvári Zsolt (costume), precum şi pe regizorul de film Bogdan George Apetri. Acesta semnează regia secvenţelor care au fost turnate special pentru acest spectacol – la Niţchidorf, satul de origine al autoarei, în alte comune germane din Banat, precum şi la Timişoara – şi care urmăresc să reconstruiască prin mijloace cinematografice atmosfera de la data desfăşurării acţiunii.

„Ţinuturile joase” este un volum de povestiri al scriitoarei Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, în care aceasta evocă amintirile din copilăria petrecută într-un sat şvăbesc din Banat. Ani mai târziu, autoarea îşi pierde locul de muncă de la o fabrică din Timişoara, din cauză că refuzase să colaboreze cu Securitatea. Din pricina vehemenţei sale împotriva regimului comunist, a fost supusă multor presiuni. În 1987 emigrează în Germania. Experienţele copilăriei dintr-o comunitate şvăbească din Banat şi cele ale tinereţii petrecute în România comunistă constituie şi astăzi unele dintre motivele centrale ale creaţiei literare a Hertei Müller. Teatrul German de Stat Timişoara prezintă prima adaptare scenică a operei a cărei acţiune se desfăşoară în România, precizează reprezentanţii TGST.

În spectacolul timişorean, rolul principal este interpretat de actriţa Eszter Tompa, din Berlin, căreia i se alătură o mare parte din trupa Teatrului German de Stat Timişoara, distribuţia reunindu-i pe Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck, Daniela Török, Tatiana Sessler, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Boris Gaza, Alex Halka, Aljoscha Cobeţ, Silvia Török, Niko Becker, Isolde Cobeţ, Olga Török, Dana Borteanu, precum şi studenţi ai Secţiei de Actorie în limba germană din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Îşi dă concursul orchestra Teatrului German de Stat Timişoara.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Municipiului Timişoara şi al Institutului pentru Relaţii Externe din Stuttgart.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara.

Cinema în aer liber şi comedii franţuzeşti la Grădina de vară Capitol

Comediile franțuzești vor anima din nou, timp de trei seri, locaţia bine cunoscută din Timişoara: Grădina de vară Capitol.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015