• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Sculptorul mexican Jorge Marín expune la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 2 August 2012

Corpul ca peisaj. Astfel şi-a intitulat sculptorul Jorge Marín expoziţia pe care o va prezenta iubitorilor de frumos din Timişoara în perioada 3 august – 7 octombrie 2012. Expoziţia va fi găzduită de Palatul Baroc din Piaţa Unirii şi propune publicului o selecţie de 21 de sculpturi în bronz realizate de reputatul artist mexican pe o perioadă de 5 ani.

Doresc, prin lucrările mele de sculptură, să stabilesc un dialog intim cu spectatorul iar, prin intermediul liniştii şi observaţiei, se pot descoperi emoţiile cuprinse în sculpturi: temeri, năzuinţe, nelinişti, idealuri, agitaţie, pasiuni, impulsuri sau idei; toate acestea proprii oricărui observator (fără a conta vârsta, sexul, cultură sau credinţă). Astfel, unul dintre obiectivele mele de bază referitoare la sculptură este dorinţa de a mă identifica cu toate fiinţele umane şi fiecare individ în parte. Impulsul de a invita spectatorul să se identifice cu propria sa esenţă umană atât de complexă şi universală, atât de ambiguă ca un peisaj, mărturiseşte artistul.

Jorge Marín, născut în 1963, este unul dintre cei mai apreciaţi sculptori şi pictori mexicani contemporani. Mezinul unei familii cu 10 copii, a moştenit pasiunea pentru artă de la tatăl său, un cunoscut arhitect. A început să sculpteze în ceramică, în anii ’80, iar acum materialul său preferat este bronzul. Opera sa se concentrează în special pe figura umană ca metaforă a propriei experienţe. Stilul său integrează barocul dramatic cu o senzualitate puternică. Lucrările sale au fost expuse în Mexic, Statele Unite ale Americii, America Centrală şi Europa.

***

Vernisajul va avea loc vineri, 3 august 2012, la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Timişoara. Vor lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara şi Rodolfo Herrera, de la Ambasada Mexicului în România. Curatorul expoziţiei este artistul plastic Dan Palade.

Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă Timişoara din 3 august până în 7 octombrie a.c., zilnic între orele 10-18 (lunea închis). Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Timişoara, împreună cu Ambasada Mexicului în România.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015