• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Celebrul actor Nick Mancuso, de la Hollywood la Timişoara

Publicat de Ana Brunner 25 Octombrie 2012 Comments Off

Fanii din Timişoara ai cunoscutului actor de teatru și film Nick Mancuso au ocazia să-şi întâlnească idolul chiar la ei acasă. Actorul se va afla, în acest sfârşit de săptămână, în oraşul de pe Bega, fiind principala vedetă a două evenimente speciale puse la cale de Teatrul Naţional.

Astfel, vineri, 26 octombrie, de la ora 19, la Studio 5 va avea loc premiera spectacolului Dumnezeu e un mafiot de Nick Mancuso, în prezența autorului, care va susţine sâmbătă, 27 octombrie, şi un masterclass la TNT.

Conceptul și interpretarea spectacolui de la Naționalul timișorean aparțin lui Doru Iosif – actor, muzician, scriitor – căruia i se alătură muzicianul Sebastian Hamburger. Echipa acestui proiect este completată de Dorothea Iordănescu (scenografia); Ștefan Iordănescu semnează light-design-ul, iar conceptul video aparține lui Lucian Matei.

“Dumnezeu e un mafiot” spune povestea unui om al străzii, alcoolic şi rătăcit care, în seara de Ajun, se crede Dumnezeu. Pledoaria pe care o face în încercarea de a-și argumenta convingerea este o radiografie tragică și comică, ludică și dureroasă, armonică și cacofonică a lumii în care trăim, văzută dintr-o perspectivă pe care, de altfel, mulți semeni de-ai noștri, loviți de transformările brutale ale societății contemporane, le descoperă. Povestea se construieşte în flash-uri din diverse vieţi care ar putea sau nu fi reale. Să fie oare vagabondul nostru Dumnezeu? Să fie oare Iov, personajul biblic care a trebuit să-și dovedească tăria credinței într-un mod atât de dramatic? Dincolo de toate aceste întrebări, “Dumnezeu e un mafiot” este o minunată poveste despre compasiune și despre responsabilitate, punctează Codruţa Popov, secretar literar al TNT.

* * *

Actor de teatru și film, celebru pe platourile de filmare hollywoodiene, ca și pe cele ale caselor de filme, televiziunilor și scenelor de teatru canadiene, Nick Mancuso este, de asemenea, binecunoscut în mediile culturale americane și canadiene ca scriitor, profesor, artist plastic și producător. Premiat cu cele mai importante distincții artistice din Canada, laureat al New York Film Festival pentru filmul său The Last Gamble, Nick Mancuso a colaborat de-a lungul timpului cu mari personalității ale literaturii și teatrului, cum ar fi Tennessee Williams, Israel Horowitz sau Michael Ondajtee. Este, de asemenea, autorul a trei volume de poezie, două romane, un manual de arta actorului, o culegere de eseuri filosofice referitoare la Hollywood și noile media și a numeroase scenarii. În 1969, scrie prima piesă, Weeds, urmată de Hotel Praga, The Death of Socrates (text preluat și de televiziunea națională canadiană), Duse, Dumnezeu e un mafiot, Sinatra, an American Faust, Promethaeus. Creațiile sale au fost prezentate nu doar pe contintentul american, ci și în Franța, Suedia, Cehia, Germania, Croația și România.

CATA – Festival de Comicsuri și Animații în Timișoara și Arad

Publicat de Pagini de Cultura 24 Octombrie 2012 Comments Off

Prezentări de comicsuri, vizionări de filme de animaţie, concerte şi party-uri. Asta li se pregăteşte iubitorilor de benzi desenate din vestul ţării, care sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Festivalului de Comicsuri şi Animaţie C.A.T.A. Evenimentul va avea loc în perioada 26-27 octombrie la Arad şi între 1-3 noiembrie la Timișoara.

C.A.T.A. este unicul festival din partea de vest a României care întregește o arie de interes a unei generații care se regăsește în exprimarea grafică. Programul festivalului include workshop-uri de animații și comics-uri, destinate copiilor și iubitorilor acestor genuri. Festivalul va fi îmbogățit cu un eveniment inedit – o scenetă creată după scenariul unei benzi desenate, precizează organizatorii evenimentului.

Asociația culturală Spacetrip, organizatorul acestui festival, își propune ca la fiecare ediție să aducă ceva nou, în 2012 avându-l ca invitat pe Markus Farrajota, organizator al unui festival asemănător pe teritoriul Portugaliei, autor de comics-uri şi managerul unei edituri care vizează această exprimare artistică.

În acest an, partener al acestui festival este şi Centrul Cultural German Timișoara care, mulțumită susținerii Goethe-Institut București, va prezenta publicului o serie de filme de animație germane, premiate la festivaluri naționale și internaționale. Centrul este de asemenea prezent în colțul de lectură al Festivalului cu volume de comicsuri din propria bibliotecă.

În urma desfășurării primei ediții a festivalului C.A.T.A, Asociația Culturală Spacetrip a confirmat prezența la Berlin, în anul 2013, oraș care va găzdui o expoziție internațională cu lucrări de benzi desenate.

Plai prezintă: World Music Films on Tour

Publicat de Pagini de Cultura 23 Octombrie 2012 Comments Off

În 2011 au proiectat pentru prima oară documentare muzicale în cadrul Festivalului PLAI şi pentru că le-au plăcut foarte mult, şi-au propus să le arate unui public cât mai numeros. Vorbim despre voluntarii PLAI, care încep în acest an un nou proiect, mic, dar îndrăzneţ: “PLAI prezintă: World Music Films on Tour”.

Cu această ocazie, în serile de 25, 26 şi 27 octombrie, vor fi aduse în faţa publicului din Timişoara 9 documentare ce explorează diversitatea planetei, făcând o incursiune în fascinanta lume a tradiţiilor muzicale. Astfel, ineditele proiecţii ne vor transpune în spaţii din diverse colţuri ale planetei: Brazilia, Mali, Turcia, Maroc, Siria, Pakistan, Caraibe, India, Portugalia şi altele, aducând în atenţia publicului obiceiuri, ceremonii, dansuri şi instrumente muzicale specifice acestor popoare.

Documentarele vor fi proiectate, de la ora 19:00, în Piaţa Libertăţii, pe un ecran gonflabil de 9.5 m şi se vor face auzite cu ajutorul unui sistem suspendat de 20000W, pentru a transmite cât mai fidel emoţia fiecărui sunet. Intrarea este liberă.

Seara de joi, 25 octombrie, va fi deschisă la ora 19:00 de filmul “A Different Way – Tango with Rodolfo Mederos” [56min]. Cântând în diferite combinaţii, solo sau acompaniat de orchestră, Mederos – un bandoneonist şi compozitor cu o vastă operă muzicală, cunoscut în lumea tangoului argentinian – conduce ascultătorul într-o călătorie muzicală prin Buenos Aires-ul vibrant şi plin de înţelepciune.

Seara va continua cu proiecţia documentarelor “Amadou & Mariam – Dimanche à Bamako” [52min] – ce oferă o călătorie în Mali alături de Amadou & Mariam, un duo muzical important al scenei de world music, ce este cunoscut ca şi “cuplul orb din Mali”, alături de legendarul artist şi producător Manu Chao (de la ora 20:10) şi “Sufi Soul – The Mystic Music of Islam” [50min] – un documentar ce urmăreşte sufismul şi muzica sa în diferite colţuri ale lumii Islamice: Siria, Turcia, Pakistan şi Maroc (de la ora 21:20).

Seara de vineri, 26 octombrie, începe la ora 19:00, cu “Creole Cousins – A portrait of Lindigo in Brazil” [52min] – un film ce prezintă intersectarea identităţii negrilor din La Reunion cu cultura Africană înrădăcinată în Brazilia. Urmează “Calypso at Dirty Jim’s” [60min] – ce cuprinde imagini cu ultimii mai mari calypsonieni, transmiţând povestea sclavilor, a libertăţii, războaielor lumii, independenţei şi emigrării, fără a lăsa uitată dragostea (de la 20:10) şi “Voice Over the Bridge” [56min] – film ce urmăreşte viaţa a două artiste, Khing Zin Shwe şi Shwe Shwe Khaing, într-un documentar al Myanmarului încă neexplorat (la ora 21:20).

Seara de sâmbătă, 27 octombrie, va fi una cu adevărat specială, cu trei documentare de excepţie. “Sevdah: The Bridge that Survived” [60min] – povestea unui grup de muzicieni remarcabili care s-au adunat, în plin război, formând Mostar Sevdah Reunion Band pentru a crea muzică ce transcede lupta din jurul lor – va deschide seria de proiecţii (ora 19:00). Vor urma documentarele “Mariza and the Story of Fado” [58min] – ce prezintă interviuri şi imagini din concertele Marizei, noua revelaţie a fado-ului portughez, precum şi imagini de arhivă ale legendarei Amalia Rodrigues, dar şi ale altor fadişti (ora 20:10) şi “Laya Project” [68min] – o călătorie vizuală în muzica populară, înregistrată şi filmată în diferite locuri din Sri Lanka, Tailanda, Indonezia, Maldive şi Myanmar.

World Music Films on Tour este un proiect al IMZ (International Music + Media Center), fondat în 1961 sub egida UNESCO în colaboare cu WOMEX (World Music Expo) şi prezentat în România de PLAI.

“Eu şi tu – suntem tabu”: Caravana Filmului German pentru Tineret

Publicat de Ana Brunner 22 Octombrie 2012 Comments Off

“Eu şi tu – suntem tabu”. Sub acest generic, în perioada 23 – 25 octombrie 2012, în oraşul de pe Bega se va desfăşura Caravana Filmului German pentru Tineret, eveniment dedicat liceenilor din Timişoara.

Filmele alese confruntă adolescenţii cu probleme cotidiene, gravitând în jurul unor teme cum ar fi prietenia, descoperirea sexualităţii, asumarea unor decizii importante şi repercusiunile acestora – aspecte plăcute şi mai puţin plăcute ale vieţii unui adolescent. Spectatorii adolescenţi sunt puşi astfel faţă în faţă cu aceste situaţii, având posibilitatea de a se identifica cu anumite comportamente, situaţii, probleme cunoscute lor, precizează reprezentanţii Centrului Cultural German Timişoara, organizatorul evenimentului.

Marţi, 23 octombrie, Caravana Filmului German pentru Tineret va poposi la liceele Nikolaus Lenau, William Shakespeare şi Colegiul Bănăţean, următoarele opriri urmând a se face la Liceul Pedagogic Carmen Sylva şi Liceul Grigore Moisil (24 octombrie) şi Liceul J. L. Calderon (25 octombrie).

Filmele germane dedicate liceenilor, subtitrate în limba română, vor fi urmate de discuţii deschise pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a pune întrebări şi a discuta despre subiectele abordate.

În cele trei zile pot fi vizionate următoarele filme germane pentru tineret:

Herz im Kopf, Regia: Michael Gutmann, 2001

Fickende Fische, Regia: Almut Getto, 2002

Crazy, Regia: Hans-Christian Schmid, 2000

Was am Ende zählt, Regia: Julia von Heinz, 2008

Proiectul are loc cu sprijinul Primăriei Municipului Timişoara, al Consiliului Local Timişoara, Institutului Goethe şi al Ministerului Federal al Afacerilor Externe.

Zilele Bibliotecii Judeţene Timiş la o nouă ediţie

Publicat de Ana Brunner 22 Octombrie 2012 Comments Off

Degustări struguri culeşi de scriitori, lecturi în avanpremieră, un hotspot american şi o expoziţie de artă care subliniază din nou Café Text-ul pe hartă. Astfel a ales să-şi celebreze Biblioteca Judeţeană Timiş cei 108 ani de existenţă. Între 22 şi 26 octombrie, BJT îi invită pe iubitorii de lectură să îi fie alături la Zilele Bibliotecii.

Evenimentul de deschidere, va avea loc luni, 22 octombrie, ora 18.00 la Café Text (Bastionul Theresia, corp A), unde se va desfăşura o nouă ediţie a Fototecii BJT cu tema “Scriitori la cules de vie”, proiect realizat cu sprijinul Cramelor Recaş.

Zilele Bibliotecii Judeţene Timiş continuă marţi, 23 octombrie, de la ora 18.00, la Librăria Cartea de Nisip, cu Cenaclul Text, ediţia a III-a, cu tema “Timişoara-n poezie/Poezia-n Timişoara”.

Miercuri,·24 octombrie, de la ora 16.00, în Sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, la “masa rotundă” la care se desfăşoară şedintele de consiliu, vor avea loc Lecturi aprinse.

Cele din urmă zile ale evenimentului îşi vor depăna minutele la Bastionul Theresia. Joi,·25 octombrie, de la ora 13.00, la Café Text, American Corner va celebra într-un mod original şi creativ cultura americană: American Hotspot, lansare linie de tricouri cu citate despre America – “American Textscapes”, iar vineri, 26 octombrie, de la ora 17.00, Marina Bejan îşi va vernisa expoziţia de pictură “Norii”, lucrări care s-au bucurat de menţiunea specială a juriului la Bienala Internaţională de Artă Contemporană de la Florenţa, din decembrie 2011. Expoziţia poate fi vizitată în perioda 26 octombrie – 8 noiembrie, între orele 12-17 la Café Text, Bastion Theresia, corp A.

Madeleine Pascu e principesa de gheaţă la Opera din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 21 Octombrie 2012 Comments Off

Duminică, 21 octombrie 2012, de la ora 19, publicul timişorean are întâlnire cu principesa cu inimă de gheaţă: Turandot, opera exotică şi plină de mister întunecat a lui Giacomo Puccini, o va avea în rolul titular pe soprana Madeleine Pascu, solistă a Operei Naţionale din Bucureşti.

Absolventă a Conservatorului bucureştean sub îndrumarea maeştrilor Sanda Şandru, Hero Lupescu şi Aida Abagief, artista şi-a perfecţionat studiile muzicale la Siena (Italia) cu Renato Bruson, la Opera din Bucureşti cu Leontina Văduva şi la Lübeck cu Berd Weikl.

Partitura enigmaticului Calaf va fi interpretată de tenorul Kamen Chanev din Bulgaria, un artist care a cucerit deja publicul timişorean, cu rolul Radames din opera Aida. Chanev a studiat canto la Conservatorul din Sofia, iar mai apoi la Academia de Muzică din Roma. A obţinut Premiul I la Concursul Internaţional „Jussi Björling” din Suedia şi a fost invitat pe marile scene ale lumii: Staatsoper Viena, Deutsche Oper şi Bayerische Theater München, Opera din Hamburg, Operele din Atlanta şi Philadelphia şi la Opera din Seul.

Octavian Vlaicu, Narcisa Brumar, Dan Patacă, Mircea Dan Petcu, Florin Pop (Cluj-Napoca), Cosmin Borlovan, Camil Mara, Darius Agrima şi Alexandru Olariu întregesc distribuţia spectacolului care va fi dirijat de David Crescenzi (Italia).

Producţia timişoreană cu opera lui Puccini este regizată de Carmen Dobrescu, iar decorul şi costumele sunt creaţia regretatului scenograf Grigore Gorduz.

Peer Gynt revine la Timișoara

Publicat de Pagini de Cultura 21 Octombrie 2012 Comments Off

Publicul timișorean are ocazia să revadă spectacolul “Peer Gynt”, o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara și a Companiei Forte din Budapesta, în viziunea regizorală a lui Horváth Csaba. Cele două reprezentaţii sunt programate pentru zilele de 21 și 22 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar.

Montarea reunește actori ai celor două trupe şi are la bază textul dramaturgului norvegian Henrik Ibsen – poemul dramatic “Peer Gynt”, devenit astăzi un clasic al genului. Conceptul vizual al spectacolului e realizat de colaboratorii permanenți ai lui Horváth Csaba: Milorad Krstic, pictor și artist multimedia recunoscut internațional, și scenografa Benedek Mari, laureată a Premiului “Jászai Mari”.

Textul lui Henrik Ibsen, dansul și muzica se contopesc, oferind o experiență teatrală neobișnuită, prin armonia dintre imaginile expresive și jocul actoricesc. Spectacolul a fost prezentat, săptămâna trecută, în cadrul Festivalului de Artă Contemporană Cafe Budapesta, la Teatrul Thalia, și a fost urmărit de peste 1000 de spectatori.

Prețul biletelor este de 16 lei şi pot fi rezervate la la numărul de telefon 0356-450606 sau prin e-mail: ticket@tm-t.ro. Vă reamintim că biletele pentru spectacolele Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara pot fi achiziționate și online, accesând site-urile www.biletmaster.ro și www.tm-t.ro.

Premieră pentru băieţi (şi fetiţe) la Teatrul Merlin: “Aladin”

Publicat de Pagini de Cultura 20 Octombrie 2012 Comments Off

Jocul, descoperirea inspiratoare, magia atmosferei orientale, seducția puterii lămpii fermecate sunt numai câteva dintre atuurile care fac din Aladin și lampa fermecată, una dintre poveștile celebre ale Șeherezadei, un incitant pretext pentru un nou proiect artistic. Așa stau lucrurile la Teatrul “Merlin”, unde Aladin este titlul celui mai proaspăt spectacol pentru băieței și, ca să nu fim nedrepți, și pentru fetițe.

Care este geneza spectacolului? Ne povestește Eva Labadi Megyes, managerul teatrului: Tobi are 6 ani și e în clasa întâi. A fost la un spectacol de-al nostru, anul trecut. El nu știe, dar l-am auzit vorbind cu mama lui, după spectacol: “Mama, a spus el pe un ton puțin revoltat, acesta e un spectacol pentru fetițe.” De atunci, eu nu l-am mai văzut pe Tobi și pe mama lui la Teatrul de păpuși. M-am gândit… am căutat… și-am găsit: Aladin. Un spectacol vesel, viu, un spectacol despre prietenie și sacrificiu, care să se adreseze băiețeilor și fetițelor deopotrivă.”

Spectacolul, vesel, antrenant, încălzit de pofta de joacă a actorilor, dar mai ales cu un mesaj profund, transmis direct, despre dorință și renunțare, se adresează copiilor începând de la 3 ani.

Păpușile sunt create de Eva Lihor Laza, decorurile îi aparțin Marinei Nicolici, iar muzica lui Tibor Cari. Conceptul artistic și regia sunt semnate de Eva Labadi Megyes. Din distribuție fac parte actorii Maria Gornic, Maria Kristofoletti, Diana Boboc, Angelica Pamfilie, Mariana Ivașcu, Luana Uncruțiu, Adrian Balint, Laura Miculescu, Melinda Feher şi Ovidiu Coroiu.

Premiera spectacolului va avea loc în data de 21 octombrie, la ora 11, la sediul teatrului. Al doilea spectacol se va juca în aceeași zi, la ora 17.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015