• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Alexandrina îşi aduce Orașul Umbre în Timișoara

Publicat de Iuliana Bobora 25 Noiembrie 2012 Comments Off

Alexandrina îşi va cânta Oraşul Umbre alături de Petre Ionuţescu, într-o formulă specifică artistei: pian, voce şi trompetă. Cei doi vor concerta vineri, 30 noiembrie, de la orele 22:00, în clubul timişorean Jazzissimo Lounge. Biletul la eveniment constă într-un tichet în valoare de 60 de lei, din care 20 de lei reprezintă consumaţia la bar.

Cântăreaţa plănuieşte să lanseze un nou material discografic care îi va purta numele, Alexandrina, ea fiind cea care va produce şi va orchestra piesele. Albumul va fi finalizat în acest an şi va fi lansat în primăvara anului 2013.  Oraşul Umbre este melodia care se bucură de un videoclip şi care promovează noul CD marca Alexandrina.

Ajunsă în România din Republica Moldova, Alexandrina a devenit cunoscută datorită muzicii ei, lansând piesa Fata merge pe jos. Artista a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Alexandrina cântă în rusă, română și franceză.

Gong de premieră la Teatrul Maghiar: Înainte de potop

Publicat de Raul Bastean 25 Noiembrie 2012 Comments Off

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” le-a pregătit iubitorilor de teatru o nouă producție: „Înainte de potop”, spectacol ce va intra pentru prima dată în luminile rampei în seara zilei de joi, 29 noiembrie, de la ora 19, pe scena Sălii Mari a instituţiei teatrale.

Comedia scrisă de Oleg și Vladimir Presnyakov, originari din Siberia - cei mai în vogă dramaturgi ai teatrului rusesc contemporan, un tandem care a intrat deja în lumea teatrală vest europeană ca un nume de marcă - este montată în scenă de către regizorul Szabó Máté. Echipei artistice i s-a alăturat Albert Alpár care a creat decorul spectacolului, în timp ce Cseh Renátó s-a ocupat de costume, iar Cári Tibor semnează muzica spectacolului. Distribuția noii producţii teatrale reunește o bună parte din trupa de actori a TMST și anume: Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Virág György, Magyari Etelka, Kiss Attila, Mátray László, Fall Ilona, Molnos András Csaba, Éder Enikő, Dukász Péter, Nagy Sándor, Vass Richárd, Balázs Attila, Kocsárdi Levente și László Pecka Péter.

Îți cumperi un pachet de chipsuri și afli că a sosit sfârșitul lumii. Sau cel puțin potopul. Dacă ai noroc, câștigi un yacht. Un yacht, care e de fapt o barcă. O plută. Un nimic. În timp ce tu trebuie să iei cu tine tot ceea ce contează. Ce contează? Cine contează? Tu contezi? E mai bine să înceapă sau să nu înceapă ploaia? Mai devreme sau mai târziu vom afla. Pentru orice eventualitate cumpără o gorilă. Cam așa sună descrierea spectacolului făcută de reprezentanții instituției teatrale.

După spectacolul-premieră, următoarele reprezentanții sunt programate pentru zilele de duminică, 16 decembrie, și vineri, 21 decembrie, de la ora 19:00, tot pe scena Sălii Mari a TMST.

Biletele sau pus deja în vânzare la Casieria de bilete a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, deschisă de luni până vineri, între orele 16 și 19.

Concert Urma în Timişoara

Publicat de Iuliana Bobora 24 Noiembrie 2012 Comments Off

As usual unusual, acesta este numele evenimentul sub care trupa Urma va concerta în Timişoara, în acest sfârşit de săptămână. Astfel, sâmbătă seara, de la ora 22:00, în clubul Daos (Splaiul N. Titulescu, nr. 5) formaţia va susţine un concert. Organizatorii promit invitaţi speciali şi surprize fanilor, care vor putea asculta şi piese de pe viitorul material discografic. After party-ul este asigurat de Alex Anka, iar biletul este de 20 de lei.

Urma s-a înfiinţat în anul 2003, în Cluj, atunci când Dan Byron s-a întâlnit cu Mani Gutău şi reprezintă una din puţinele trupe pentru care muzica e mai presus de orice. Trupa s-a făcut remarcată printr-o manieră aparte de interpretare: rock acustic îmbinat cu elemente jazz. Urma se aseamănă, conform spuselor membrilor săi, cu un „roman de călătorie”, datorită celor peste 300 de apariţii live în concerte şi festivaluri, inclusiv în ţări precum: Elveţia, Germania, Franţa sau Ungaria. În prezent formaţia este compusă din Mani Gutău (voce şi chitară), Catrinel Bejenariu (words), Sorin Erhan (bas), Dominic Csergo (tobe), Jimmy Cserkesz (chitară) Luie Anghel Palomino (sax, flaut) şi Ati Panaitescu (percuţie).

Sursa foto: https://www.facebook.com/daosclub

Lemon Bucket Orkestra, în concert caritabil la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 23 Noiembrie 2012 Comments Off

După celebrele apariţii pe CNN, NYTIMES, FOX NEWS, CBC NEWS, canadieinii de la Lemon Bucket Orkestra revin pentru a doua oară în Timişoara, în sprijinirea Asociaţiei pentru Integrarea Persoanelor cu Deficienţe (www.aipd.eu).

Aflaţi pentru a doua oară în România, de data aceasta într-un turneu european de 4 săptămâni (România, Ungaria, Macedonia, Serbia, Austria şi Germania), Lemon Bucket Orkestra concertează pentru susţinerea toboşarului Andrei Strătilă în acţiunile pe care asociaţia lui le implementează.

Astfel, vineri, în 23 noiembrie, trupa va susţine un workshop de muzică la Liceul Teoretic pentru Deficienţi de Vedere – Iris din Timişoara şi un concert, începând cu orele 20:30, în clubul Lifepub din Timişoara (blv, Republicii nr-11).

* * *

Singura “Balkan-Klezmer-Gypsy-Party-Punk-Super –Band” din Toronto, aşa cum se descriu artiştii, Lemon Bucket Orkestra s-a născut la masa unui restaurant vietnamez de pe strada Yonge dintr-o discuţie între un acordeonist breton cu un scripcar ucrainian. În doar câteva luni, cvartetul iniţial a crescut într-un band sănătos de nu mai puţin de 14 artişti, câştigându-şi reputaţia ca una dintre cele mai explozive şi petrecăreţe grupuri canadiene.

Cu o componenţă cosmopolită, aducând membrii din multe colţuri ale lumii (Uncraina, Franţa, Mexic, India, Olanda, Portugalia, etc), LBO au un repertoriu la fel de pestriţ, în muzica lor amestecându-se acorduri din peste 10 ţări est-europene.

Au susţinut concerte în locuri variate ale lumii: festivaluri, nunţi, private party-uri, onomastici, kefuri de pensionare, croaziere, workshop-uri de dans, parade, mereu într-o componenţă diferită (2-14 muzicieni), amplificaţi pe scenă, acustic pe tejghelele barurilor sau cu un megafon pe străzi.

Show-ul lor este la fel de puternic atât pe scenă, într-un studio radio sau tv cât şi într-o ambasadă sau grădiniţă. Recent au fost preluaţi de cele mai importante canale media din lume, printre care CNN, NYTIMES.COM, FOX NEWS, CBC NEWS NETWORK, după ce au cîntat ad-hoc în avionul care-i aducea spre România pentru turneul Balkan Station. Filmuleţul postat pe internet a avut în 3 zile peste 250.000 vizualizări.

Giselle, “balet alb” în cadrul Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical

Publicat de Pagini de Cultura 23 Noiembrie 2012 Comments Off

Balerinii Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, star-uri ale Operei Naţionale din Bucureşti, vor fi protagoniştii unui eveniment aparte în cadrul celei de-a treia ediţii naţionale a Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical. Ei vor dansa duminică, 25 noiembrie 2012, de la ora 19, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, într-un spectacol excepţional în care orchestra va fi condusă de maestrul Peter Oschanitzky (Croaţia): baletul “Giselle”, al compozitorului Adolphe Charles Adam.

Născută la Timişoara, balerina Bianca Fota a absolvit Colegiul Naţional Ion Vidu, fiind distinsă cu Premiul I la trei Olimpiade Naţionale de Balet consecutive. Din 2003 dansează scena Operei Naţionale din Bucureşti. Graţia ei desăvârşită, maniera de dans expresivă şi senzuală exuberanţa, melancolia, dramatismul pe care le induc în spectacole apariţiile ei fac din balet o experienţă deosebită pentru toţi cei dornici de emoţii intense.

Gigel Ungureanu este, din anul 2006, prim-solist al Operei Naţionale din Bucureşti, după ce a deţinut acelaşi statut, încă din anul 1995, la Teatrul de Balet “Oleg Danovski” din Constanţa. Repertoriul său cuprinde cele mai importante roluri din arealul clasic al baletului, însă Gigel Ungureanu a dansat roluri solistice şi în spectacole de balet contemporan, “Mozzartissimo”; “Requiem”; “Anotimpurile” de A. Vivaldi; “Furtuna” dupa piesa omonima a lui Shakespeare.

Descendent al unei ilustre familii de artişti din Timişoara, dirijorul şi compozitorul Peter Oschanitzky s-a aflat la conducerea muzicală a spectacolelor Operei din Timişoara între anii 1975 şi 1983, revenind pe scena lirică a urbei, în dublă ipostază de dirijor şi director artistic, între anii 1991 şi 1993. Itinerariul său artistic cuprinde întreg mapamondul, la pupitrul celor mai importante orchestre, iar cariera sa pedagogică este indisolubil legată de două oraşe: Timişoara şi Osjiek (Croaţia). Este Cetăţean de onoare al Timişoarei, laureat al Premiului Pantheon în Italia, la Pescara, şi Doctor în muzică al Universităţii Belford din SUA.

Actuala producţie a Operei timişorene cu baletul “Giselle” este realizată de coregrafa Carmen Cojocaru (după coregrafia clasică a lui Marius Petipa), iar scenografia este creaţia Krisztinei Nagy. Reunind armonios muzica, dansul şi pantomima, “Giselle” aparţine stilului supranumit “baletul alb” şi a avut premiera mondială în 1841, la Academia Regală de Muzică din Paris.

Kumm aniversează 15 ani. Clujenii vor cânta şi la Timişoara

Publicat de Iuliana Bobora 22 Noiembrie 2012 Comments Off

La aniversarea a 15 ani de existenţă pe piaţa muzicală românească, trupa Kumm a pregătit un turneu naţional. Formaţia clujeană ajunge şi în Timişoara, vineri, 23 noiembrie, în clubul Daos (Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5). Kumm are şi pentru timişoreni invitaţi speciali. Dacă la concertul aniversar din Bucureşti au cântat alături de Artan (Partizan) şi byron, în Timişoara vor veni cei de la The Amsterdams. Concertul va începe la ora 21.00, iar valoarea unui bilet va fi de 20 de lei.

Cătălin Mocan (voce), Eugen Oigăn Nuţescu (chitară, voce, muzicuţă), Kovacs Andras (clape), Mihai Iordache (saxofon), Uţu Pascu (bas) şi John Ciurea (tobe) sunt actualii membri ai formaţiei. De-a lungul vremii, componenţa s-a modificat, însă muzica a rămas factorul ce i-a determinat să continue. Până în prezent au lansat cinci albume: Moonsweat March (2000), Confuzz (2002), Angels and Clowns (2005), Different Parties (2006) şi Far From Telescopes (2009) şi patru EP-uri: Yellow Fever, Butterflies, Hear Myself şi Find a way to please you.

Sursa foto: http://www.facebook.com/KUMMband

Cinemateca Francofonă prezintă: Rapt

Publicat de Iuliana Bobora 21 Noiembrie 2012 Comments Off

A doua ediţie din acest an a cinematecii francofone aduce cinefililor filmul Rapt. Drama, lansată în anul 2009, va fi proiectată miercuri, 21 noiembrie, începând cu orele 19:30, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Evenimentul este organizat de Institutul Francez în colaborare cu Lectoratul Francez şi asociaţia Hexagone.

Rapt povesteşte calvarul lui Stanislas Graff, director general, care este răpit pentru suma de 50 de milioane de euro. În timpul captivităţii sale, apropiaţii săi vor descoperi o altă latură a acestui om al puterii. Rapt arată cruzimea şi slăbiciunea oamenilor şi ne determină să reflectăm la privirea celorlalţi”, descriu filmul organizatorii proiecţiei, în speranţa de a le stârni curiozitatea spectatorilor. Producţia poartă semnătura regizorală a lui Lucas Belvaux şi îi are în distribuţie pe actorii Yvan Attal, Anne Consigny, André Marcon, Françoise Fabian şi Alex Descas.

Filmul va avea subtitrare în limba engleză, iar intrarea este liberă (în limita locurilor disponibile).

Acasă de Crăciun la regele valsului, Andre Rieu

Publicat de Pagini de Cultura 20 Noiembrie 2012 Comments Off

În prag de iarnă, celebrul violonist André Rieu, supranumit şi regele valsului, îi invită pe melomani la el acasă, pentru un concert festiv de Crăciun. Home for Christmas (Acasă de Crăciun) – concert filmat preponderent la reşedinţa artistului, un castel medieval romantic, aflat în oraşul său natal, Maastricht, Olanda – va fi transmis prin satelit în seara de sâmbătă, 24 noiembrie.

Alături de Johann Strauss Orchestra, de solişti şi membrii corului, André va interpreta 26 de piese clasice de iarnă, în ambientul fermecător al grădinii sale ninsă de nea, cât şi în incinta bisericii Sf. Petru, aflată peste drum de reşedinţa maestrului. “Acasă de Crăciun” include interpretări exclusive ale The Royal Choir Society Mastreechter Staar (Societatea Corului Regal “Stelele din Maastricht”), The Sjamaes Children’s Choir (Corul de copii “Sjamaes”), cât ale şi micuţei Rosa, o balerină în vârstă de 10 anişori. Nu vor lipsi nici sopranele Mirusia Louwerse, Kimi Skota şi Carla Maffioletti, cât şi consacratul trio de tenori “The Platin Tenors”.

Crăciunul nu mă va găsi nicicând departe de familia mea, spune André Rieu, mai ales acum, când mă pot bucura de feţele strălucitoare ale nepoţilor mei şi de entuziasmul lor, când vor vedea Pomul de Crăciun, cu cadourile aşteptând dedesubt. De-a lungul întregului an călătoresc de jur împrejurul lumii, pentru a aduce muzică şi bucurie fanilor mei, dar de Crăciun sunt mereu acasă.

Timişorenii au ocazia să i se alăture maestrului în seara de sâmbătă, 24 noiembrie 2012, ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran (BCUT), dar şi a doua zi, duminică, 25 noiembrie, de la aceeaşi oră, la Sala de concerte a Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu Timişoara.

În exclusivitate pentru publicul din cinema-uri, André Rieu va lua parte Live la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, o conversaţie prin satelit cu fanii săi, discuţie ce precede difuzarea concertului “Home for Christmas”. Evenimentul va fi găzduit de Charlotte Hawkins şi va oferi fanilor o şansă fără precedent de a interacţiona cu “Regele Valsului”, declară Sorin Arădean, manager D’STARS, promotorul evenimentului la Timişoara. Spectatorii sunt aşteptaţi să-i adreseze întrebări lui André Rieu pe e-mail (andrerieu@cinemalive.com), cele mai interesante urmând a primi răspuns în seara de 24 noiembrie. Întrebarea trebuie pusă, în limba engleză, cu max. 10 zile înainte de concert, iar expeditorul trebuie să menţioneze numele şi prenumele său, cât şi locaţia unde vizionează spectacolul.

Biletele pentru ambele difuzări s-au pus în vânzare la casieria Cinema Timiş, la preţul de 55 lei (24 noiembrie) şi 40 lei (25 noiembrie), putând fi cumpărate zilnic în intervalul 16:00 – 20:00.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015