• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Operă ţărănească la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 31 Ianuarie 2013 Comments Off

Gong de premieră la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara. Luni, 4 februarie, la ora 19:00, publicul timişorean este aşteptat cu una dintre cele mai bune piese maghiare din ultimii ani: Operă ţărănească de Pintér Béla – autor important al noii generaţii maghiare.

Povestea de baladă, prelucrată sub forma unei opere, împrumută atmosfera tragediilor antice. La baza ei stau cântece maghiare populare ardeleneşti, muzică baroc şi rock, rezultând într-un amalgam bizar, dar totuşi omogen, iar toate acestea interpretate cu muzică live. Esenţa piesei „Opera țărănească” a lui Pintér Béla este foarte veche. Povestea arhaică, de sondare a sorţii, împrumută atmosfera tragediilor greci. O acțiune din trecut ne decide soarta. O zi, povestea unei nunți, care îl înfățișează pe individ într-o manieră comico-patetică. Deopotrivă frumos, urât, înălțător, umilitor, comic şi tragic”, spune regizorul Szikszai Rémusz, unul dintre fondatorii teatrului Bárka din Budapesta.

Montarea de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara beneficiază de mai multe atuuri: textul puternic este în acord deplin cu muzica live compusă de Darvas Benedek, tânăr compozitor, cu competenţe atât în muzica pop, cât şi în cea clasică. Coregrafia spectacolului este semnată de Katona Gábor, binecunoscut publicului timişorean datorită producţiilor Furnitur, Efecte secundare şi Prometeu. Artistul plastic Varga-Járó Ilona semnează decorul producţiei, iar Kiss Julcsi – aflată la a doua colaborare cu trupa maghiară din Timişoara – este autoarea scenografiei.

Spectacolul îi reuneşte pe actorii: Tokai Andrea, Balázs Attila, Szikszai Rémusz, Lőrincz Rita, Tasnádi-Sáhy Noémi, Éder Enikő, Kocsárdi Levente, Aszalos Géza, Molnos András Csaba, Mátyás Zsolt Imre şi orchestra, compusă din: Valentina Kohonicz, Dragalina Cristian Csaba, Sonia Ionescu, Desdemona Fehér, Számtartó Zsolt, Cendan Gavril.

Următoarea reprezentaţie se va juca sâmbătă, 9 februarie 2013, ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului.

“Undeva prin Maramureş”, cu fotograful Andrei Bucisan

Publicat de Pagini de Cultura 30 Ianuarie 2013 Comments Off

O panoramă a vieţii oamenilor din Maramureş, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, dar şi a naturii cu care sunt înzestrate aceste meleaguri. Asta le propune fotograful Andrei Bucisan iubitorilor de frumos din Timişoara, care sunt invitaţi să hoinărească cu el timp de o lună, de dimineaţa până seara, prin locuri încărcate de frumuseţe şi aer curat.

Fotograful aduce o parte din farmecul Maramureşului la Timişoara, prin intermediul lucrărilor sale reunite sub genericul “Undeva prin Maramureş”. Expoziţia este găzduită de ceainăria librăriei Cărtureşti din Iulius Mall.

Exponatele reuşesc nu numai să aducă în faţa noastră o lume autentică, ferită de goana după spectaculos şi material, în diverse secvenţe temporale, ci au şi puterea de a ne aduce aproape libertatea – aceea de a alerga cu imaginaţia prin ţinuturile plaiului cu flori, mândru nu doar de sărbători. Avem, aşadar, parte de o porţie de linişte dublă – una venită din partea locului care găzduieşte lucrările, la o cană de ceai, iar cealaltă, din contemplarea fotografiilor, printate pe canvas, spun organizatorii evenimentului.

Expoziţia “Undeva prin Maramureş” va rămâne pe simezele ceainăriei Cărtureşti din Iulius Mall între 1 februarie şi 1 martie 2013.

Lectură plastică la Cărtureşti Mercy, cu Suzana Fântânariu

Publicat de Pagini de Cultura 29 Ianuarie 2013 Comments Off

Timp de o lună, ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy, este locul în care proiectul expoziţional cu 19 cărţi-obiect „Umbra cărţii – bibliotecă utopică” al artistei Suzana Fântânariu Baia, dă viaţă pereţilor albi, într-o armonie desăvârşită cu cei pasionaţi de citit.

Exponatele, aşezate muzeistic, sub formă de tablou, ne invită la o decodificare a mesajului artistic, ne determină să pornim într-o călătorie între ceea ce vedem şi ceea ce e dincolo de ceea ce vedem – ce fericiri, ce îngrijorări, ce pasiuni, ce poveşti ascund aceste lucrări. Ne aflăm în faţa unei experienţe deosebite, o reformulare artistică a spaţiului de pe Mercy, care reuneşte timp de câteva săptămâni alte titluri decât cele din librărie -  dintre acestea amintim: „Carte abandonată”, „Jurnal utopic”, „Carte celestă”, „Sângele altora”,  „Carte rănită” .

Expoziţia va rămâne pe simezele ceainăriei de pe Mercy în perioada 26 ianuarie – 22 februarie.

* * *

Grafician de renume internaţional, Suzana Fântânariu s-a născut în 15 septembrie 1947, la Baia, Suceava. Între 1970 şi 1975 urmează cursurile Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, iar în 1985 îşi continuă studiile în Italia, unde a obţinut o Bursă de studii la Roma. Actualmente profesor universitar doctor la Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Suzana Fântânariu este posesoarea a numeroase premii şi distincţii, printre care amintim Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (1999); Premiul I al Bienalei Internaţionale de Artă contemporană a ţărilor francofone Paris, Franţa (1992); Premiul II la Bienala de gravură Maastrich, Olanda (1993); Medalia de argint la Expoziţia Internaţională de gravură, Beijing, China (1998); Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de “Cavaler” pentru realizări artistice şi promovarea culturii (2000); sau Premiul de excelenţă al Bienalei internaţionale de gravură Beijing, China (2003).

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Grupului International de Gravura “SMTG”, Cracovia, Polonia.

Artişti din Coreea de Sud, în concert la Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 28 Ianuarie 2013 Comments Off

Asociaţia Culturală România-Korea revine în atenţia melomanilor din urbea de pe Bega cu două evenimente ce vor aduce împreună, în faţa publicului, artişti din cele două ţări. Cele două concerte vor avea loc la începutul acestei săptămâni, fiind organizate în colaborare cu Facultatea de Muzică şi Filarmonica Banatul din Timişoara.

Marţi, 29 ianuarie, cu începere de la ora 18.00, la Sala Orpheum a Facultăţii de Muzică (Piaţa Libertăţii) se va desfăşura un recital cameral susţinut de pianiştii Mungok Sung, Mijeong Seo şi Hyewon Cho, alături de sopranele So Yung Yu şi Casiana Nanu, şi Quartetul “Opus Mundi”: Călin Nanu – vioară, Eugen Morăriţa – vioară, Cynthia Păuna Popa – violă şi Anca Lăzărescu – violoncel. Din program fac parte lucrări de F. Schubert, A. Dvorak, G. Gershwin, C. Czerny, E Park, A Piazolla şi A. L. Weber. Intrarea este liberă.

Miercuri, 30 ianuarie, ora 19.00, la Sala Capitol, publicul timişorean va putea audia un concert simfonic al orchestrei Filarmonicii Banatul, avându-i ca dirijori pe Hyunkil Shin şi Yoejin Kim. Solişti vor fi pianiştii Hyewon Lee, Juhee Kim şi Eunji Oh, respectiv soprana SoYung Yu şi tenorul Daniel Zah (Filarmonica Banatul). Atât cei doi dirijori, cât şi soliştii concertului de miercuri seara sunt artişti din Coreea de Sud.

Concertul va debuta cu o primă audiţie absolută, o piesă pentru orchestră de coarde cu numele The Heart of Ice, de Eunhye Park. În programul serii au fost incluse şi lucrări de W. A. Mozart, F. Mendelssohn, E. Grieg, Sungji Hong şi L. van Beethoven. Biletele au fost puse în vânzare la casieria Sălii Capitol, la preţurile de 20 lei, 30 lei la loje şi 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Cronicarul tuturor războaielor, în expoziţie la Muzeul de Artă

Publicat de Ana Brunner 28 Ianuarie 2013 Comments Off

Peste 80 de gravuri realizate de pictorul spaniol Francisco de Goya vor face deliciul publicului într-o expoziţie ce se anunţă a fi evenimentul anului la Muzeul de Artă din Timişoara. În perioada 2 februarie – 31 martie 2013, Palatul Baroc din Piaţa Unirii va găzdui expoziţia de gravură şi fotografie de război Goya – Cronicarul tuturor războaielor. Dezastrele şi fotografia de război.

Realizate în perioada 1810-1820, cele 82 de gravuri prezentate în cadrul expoziţiei fac parte din seria Dezastrele războiului şi ilustrează scene din timpul Războiului de independenţă spaniol. Gravurile sunt gupate pe şapte teme majore – frontul, victimele, execuţiile, exodul şi jafurile, foametea, femeile în război şi perioada de după război, aceasta din urmă temă constituindu-se o critică la adresa regimului absolutist instaurat de Ferdinand al VII-lea.

Gravurile din seria Dezastrelor, pe lângă incontestabila valoare artistică şi tehnică, au o calitate de cronică fotografică, chiar titlurile unor planşe – Am văzut, Aşa s-a întâmplat – sugerând rolul de mărturie al lucrărilor. De altfel, tehnicile folosite de pictorul spaniol anticipează caracteristicile fotografiei de presă: evitarea compoziţiilor complexe, surprinderea spontanului, prezenţa unor zone „moarte” menită să concentreze atenţia pe informaţia principală din imagine, precizează organizatorii evenimentului.

Juan Bordes, curatorul expoziţiei, a alăturat gravurilor o serie de fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936-1939), realizate de fotoreporteri celebri precum Robert Capa, David Seymour, Gerda Tallo sau Augustí Centelles. Discursul fotografilor se află astfel în dialog cu denunţul lui Goya, arătând ororile războiului indiferent de perioada în care se consumă.

Vernisajul va avea loc vineri, 1 februarie, la ora 18, în sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Intrarea se face doar pe bază de invitaţie, iar accesul publicului se va face, pe bază de bilet, începând cu data de 2 februarie a.c.

Vor lua cuvântul Excelenţa Sa, Dl. Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Spaniei în România, Dl. Juan Carlos Vidal, directorul Institutului Cervantes din Bucureşti, Dl. José Miguel Viñals, directorul general al grupului Via Rumania şi Dl. Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Timişoara, împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti, Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando – Calcografia Naţională din Spania şi Grupul Via Rumania, sub înaltul patronaj al Ambasadei Spaniei în România.

Cel mai nou titlu semnat de Adrian Bodnaru, la Cartea de Nisip

Publicat de Pagini de Cultura 28 Ianuarie 2013 Comments Off

Seara de joi, 31 ianuarie, le este rezervată iubitorilor de poezie la Cartea de Nisip. Cunoscuta librărie din centrul Timişoarei va găzdui lansarea celui mai recent titlu semnat de Adrian Bodnaru. Volumul, apărut la editura Diacritic, se intitulează Dictando şi cuprinde 71 de poeme scrise în perioada 2009-2011. Despre carte şi autor vor vorbi, începând cu ora 18, scriitorii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea.

* * *

Poetul şi editorul Adrian Bodnaru (născut în 4 octombrie 1969) a debutat cu a bodnaru şi alte verbe, Editura Marineasa (1994). Au urmat: noi şi purtate, Editura Marineasa (1996); toate drepturile rezervate, inclusiv Suedia şi Norvegia, cu şapte desene de Dan Ursachi, Editura Brumar (2000), Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara; versuri şi alte forme fixe, cu o exergă de Şerban Foarţă & unsprezece semne de Dan Ursachi, Editura Brumar (2002); ziua de apoimâine, cu un grid de Mircea Mihăieş & şapte laviuri de Loredana Tîrzioru, Editura Brumar (2004), Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, O legătură de chei, Editura Cartea Românească (2010), Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, Poliversuri, Editura Diacritic (2012). A tradus, împreună cu Ilinca Ilian, volumul Altazor de Vicente Huidobro, Editurile Brumar şi Diacritic (2012).

A primit Premiul pentru Excelenţă Redacţională al Asociaţiei Editorilor din România (2003) şi Premiul AER pentru cea mai interesantă colecţie (2000, 2003). A fost distins cu Premiul Pro Cultura al Consiliului Judeţean Timiş (2006). E prezent cu poezie în numeroase reviste de cultură, iar din 2003 deţine în revista Orizont o rubrică permanentă în versuri.

Ioana Iacob, “Foarte în plus” la Galeria Calina

Publicat de Ana Brunner 26 Ianuarie 2013 Comments Off

O pictură misterioasă ca o nuvelă romantică, ce vorbeşte despre memorie, despre copilărie, despre timpul călătoriilor, despre adevărata identitate. Ioana Iacob îşi prezintă la Timişoara cele mai recente lucrări. Sub genericul “Foarte în plus”, expoziţia sa de pictură va fi vernisată luni, 28 ianuarie 2013, între orele 18-20, la Galeria Calina, spaţiu independent dedicat artei contemporane.

Este adesea dificil să vorbeşti despre ce se întâmplă în pictura Ioanei Iacob. Întrebarea este dacă Ioana Iacob se joacă ori face un casting precis cu obiectele ei. Pictura este plină de referinţe, problema este să o găseşti pe cea adevarată. (…) Pare mereu atrasă de o altă lume şi are mereu o distanţă nesofisticată. Combină tradiţia romantică şi cultura de consum cu o agendă care rămâne clară. Ioana Iacob este absorbită de sine, dar vigilentă, personală, dar aspră, cu o rezervă de dorinţe, de proiecţii, de vise, de strălucire. Imaginea derivă din fotografie şi apare oarecum tradiţională. Sensul tradiţiei vine însă din reflecţiile despre arta modernă. Ioana Iacob combină frumosul urmărit formal, fanteziile media, realitatea autentică cu comentariile ei personale de multe ori caustice. În termenii formei şi al conţinutului rupe multe tabu-uri, dar echilibrează, uneori dur, flirtul ei cu un anume “zeitgeist”, spune Liviana Dan, curatorul expoziţiei.

Expoziţia de pictură semnată Ioana Iacob va rămâne deschisă la Galeria Calina (str. Mărăşeşti 1-3, Timişoara) între 28 ianuarie şi 20 februarie 2013, putând fi vizitată de luni până vineri, între 10 şi 18, iar sâmbăta între 11 şi 15.

***

Ioana Iacob a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj în anul 2009. În acelaşi an face o practică de specialitate la Colecţia Peggy Guggenheim din Veneţia. A avut expoziţii peronale la Galeria Anaid Art, Bucureşti (2012), Mie Lefever, Gent (2011), Laika Art Space, Cluj (2010) şi expoziţii de grup la Art Market Budapesta (2012), Galeria Bulgakov, Cluj (2009) şi Galeria Plan b, Cluj (2008). A participat la atelierele “Construire une exposition” de la Muzeul Luvru, Paris (2010) şi la “Ananas et bisons blancs” de la Reşedinţa de vară a baronului Brukenthal, Avrig (2009).

“Camil. Un oarecare” la Librăria Cartea de Nisip

Publicat de Pagini de Cultura 25 Ianuarie 2013 Comments Off

Numele lui este Camil. Militaru Camil (numele lui din catalog…) Este un oarecare, dar îţi propune un joc “de-a v-aţi ascunselea” cu regulile de la “Adevăr sau Provocare”. Interactiv şi experimental.

Librăria Cartea de Nisip îşi aşteaptă publicul la o întâlnire intimă, mai mult decât un spectacol, cu un om gata să se deschidă în faţa celor care vor să-l asculte. Este vorba despre spectacolul de teatru Camil. Un oarecare de Razvan Ropotan, cu Ştefan Huluba. Evenimentul va avea loc marţi, 29 ianuarie 2013, ora 19.

Camil. Un oarecare a obţinut Premiul Juriului pentru Cea Mai Bună Interpretare a unei Monodrame de tip Confesional la Festivalul ExistenS din Tukums Letonia.

Camil le vorbeşte direct oamenilor, îi priveşte în ochi. Nimic mai mult – un tânăr şi povestea lui spusă cu şarm, seducând publicul atât cu partea meschină, cât şi cu partea minunată, dimensiuni ce fac parte din caracterul lui complex. Aşa că fii precaut. Camil are mai mult de o singură culoare. (…) O experienţă unică, intimă, personală. Este un transfer de emoţie ca într-o atingere. Iar tu faci parte din spectacol. Aşa că lasă-te purtat de poveste. Deja îi aparţii. Sau ea îţi aparţine ţie? Astfel sună descrierea spectacolului.

Rezervările se fac în limita a 20 de locuri disponibile doar prin email: carteadenisip@grupullibrarium.ro pâna în ziua spectacolului. Intrarea este de 25 lei de persoană.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015