• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Interviu cu dr. Corina Ungureanu-Kiss, pianistă, compozitoare, muzicolog şi manager artistic

Braşoveancă formată la Bucureşti, Corina Ungureanu-Kiss s-a stabilit în Germania din 1997, unde este profesoară de pian şi teorie la Facultatea din Düsseldorf. Ca pianistă a concertat atât în Europa (Austria, Germania, Luxemburg, Italia, Spania), cât şi în America (Chicago, Saint Louis, Virginia).

Este deţinătoare a mai multor premii dintre care amintesc: Premiul 1 şi 2 la faza naţională a Concursului “Cântarea României” (1986-1988), Premiul 2 la Concursul de pian “Hariclea Darclée” Piteşti (1989), Premiul 2 la Concursul muzicologic în cadul Universităţii “Transivania” Braşov (1991), Premiul 2 la Concursul Internaţional de Compoziţie Siegburg-Germania (2008) şi Diplome de onoare ca profesor de pian la Concursul Internaţional de Studii St. Georgen-Germania (2009 şi 2010).

* * *

Loredana Baltazar: Cum se face şi ce te-a determinat să fii atât de multilaterală în domeniul muzicii?

Corina Ungureanu-Kiss: În anii ’80, ca elevă la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, am avut şansa de a colabora permanent cu Orchestra de Cameră a Televiziunii Române (pe atunci singura din ţară) şi să fiu în renumitul cor “Preludiu” condus de Voicu Enăchescu. Pe lângă aceste activităţi am fost atrasă de pedagogia pianistică încă de la 14 ani, începând deja de la 15 ani să predau ore particulare; dorinţa mea permanentă a fost de a descoperi labirintul stilurilor pianistice, dar şi multitudinea de personalităţi, extrem de variate, ale copiilor. Apoi, am cochetat cu moda vestimentară la Casa de Mode din Bucureşti şi cu actoria, jucând în filmul “A doua variantă” care s-a dat şi pe postul Televiziunii Române, dar a fost prezentat şi la Concursul de film din Ungaria (1984). Deci, cum vezi, sunt “antrenată” de la 17 ani să rezist într-un astfel de ritm. Toate aceste activităţi, să le spunem colaterale şcolii, studiul meu de zi cu zi la pian şi recitalurile mele din Bucureşti (Casa Armatei, Sala Polivalentă, Casa Schiller, Sala Dalles, Ateneul Român, etc.), m-au ajutat şi au contribuit major la dezvoltarea mea ca ARTISTĂ-MUZICIANĂ.

Sunt într-adevăr multe preocupări pentru o adolescentă de liceu. Cum s-a dezvoltat mai apoi dorinţa ta, ca după absolvirea facultăţii unde pianul era instrumentul coordonator al vieţii tale, să recurgi la un doctorat în muzicologie?

Tot ceea ce am făcut are legătură cu cariera mea de muzician. Pentru mine un artist, fie el cântăreţ, instrumentist, dirijor sau balerin, nu este acela care stă 8-9 ore în sala de studiu să tocească un anumit pasaj dificil, deoarece niciodată nu o să-l cânte cu uşurinţă şi lejeritate. Nu îi rămâne în “instinct” sau “în sânge” să-i spun aşa, pentru că lipseşte orizontul multilateral şi anume multe alte sfere cu care-l poate asocia. De exemplu ritmul dintr-un pasaj dificil nu o să-l poţi cânta şi transmite niciodată dacă nu-l ai în corp, iar lejeritatea acestor ritmuri le obţii numai dacă le-ai studiat corporal, deci într-o sală de dans! (unde eu am fost timp de 6 ani ca “discipol”, dar şi ca pianistă la Teatrul de balet “Oleg Danovski”). Apoi, melodiile pieselor se învaţă numai după armonii; şi atunci cum să poţi înţelege şi asculta aceste armonii concomitent, dacă nu ai cântat niciodată într-un cor? Asociind toate acestea am fost atrasă la început de teoria muzicii, mai apoi de istoria muzicii şi estetica muzicală.

Să înţeleg din asta că la tine toţi studenţii sau elevii trebuie să făcă şi dans sau balet?

DA! La mine toţi ştiu să danseze, dar nu asta e important, ci că toţi au fost într-o sală de dans cursanţi cel puţin la trei cursuri, adică un an şi jumătate, putând să vorbim despre ritmuri cu cea mai mare uşurinţă, şi nu li se pare niciodată deplasat dacă îi pun să schiţeze şi să-l repede de 50 de ori cu picioarele în sala de pian sau teorie.

Crezi că un muzician are nevoie chiar de atâtea ramuri: dans, balet, pictură, cor, instrument, istoria muzicii?

Există câteva meserii care sunt cele mai grele din lume, una dintre acestea este cea de muzician. O să-mi pui întrebarea: de ce? Pentru că meseria aceasta nu cere numai 4-5 ani de studiu ca să ştii exact despre ce e vorba, ci cere zeci de ani. Se învaţă, se studiază şi se aprofundează toată viaţa (50-60-70 de ani) cu aceeaşi rigurozitate, seriozitate, perseverenţă, dorinţă. Acestea toate nu sfârşesc odată cu absolvirea facultăţii sau a unui doctorat. Este exact ca zborul cu avionul, dacă s-a oprit motorul cazi şi mori. De aceea, foarte puţini tineri se decid astăzi pentru o astfel de meserie şi foarte puţini sunt foarte buni, pentru că au nevoie nu numai de o rezistenţă pe o durată lungă, ci şi de un bagaj extrem de mare de cunoştinţe.

Concurenţa în ţările vestice este mare?

Universul nostru, al muzicienilor, este practic nelimitat, extinzându-se pe toate continentele. Vezi, dar, la ce nivel se află concurenţa? De aceea, fără o pregătire asiduă şi un antrenament profund de mic copil, nu poţi rămâne în această sferă, în acest ethos al muzicii.

Deci să înţeleg că atât pregătirea ta sistematică, cât şi dezvoltarea muzicală în şase-şapte ramuri te-a ajutat mult?

Pentru mine, faptul că sunt angrenată activ în mai multe ramuri este normal, este firesc şi, de fapt, este un “muss” (cum spune neamţul) adică un “trebuie”. Cum să ştii să-l interpretezi pe Beethoven dacă nu ştii nimic despre el? Dacă nu ştii ce paletă ritmică a folosit în toată creaţia lui? Dacă nu ştii care a fost piesa cea mai simplă, cu ritmul cel mai simplu, sau dacă nu ştii că în Simfonia a IX-a a folosit într-un scurt pasaj o inflexiune jazzistică, sau că a fost primul compozitor clasic care a utilizat corul în vestita “Odă a bucuriei”? Cum să ştii să-l cânţi pe Hans-Werner Henze sau pe Benjamin Britten dacă nu le-ai ascutat toate lucrările, sau nu ai citit nimic despre viziunea lor asupra vieţii?

Înţeleg din spusele tale că muzica înseamnă o traducere emotivă foarte minuţioasă?

Exact! Muzica trebuie transmisă cu emoţie publicului. De aceea, ca să poţi transmite minuţios fiecare “cuvânt” tradus în sunete trebuie să exersezi, să exersezi, să citeşti, să citeşti, să-ţi dezvolţi mereu şi mereu orizontul multilateral şi asta o viaţă întreagă. Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe.

Ce înseamnă pianul pentru tine?

Pianul e parte din mine. E ca şi cum aş fi gravidă de mult timp şi simt cum creşte copilul, iar eu trebuie să-i ofer totul şi să am grijă să nu stric cu gesturile mele, cu tehnica mea, cu mentalitatea mea, momentul naşterii.

Eşti deja de peste 15 ani stabilită în Germania, a fost o alegere bună?

Nu mereu le stă oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!

Îţi mulţumim pentru acest interviu cu happy end, Corina, îţi dorim un an plin de realizări din toate punctele de vedere şi te mai aşteptăm să ne povesteşti despre activitatea ta recentă din toate domeniile, cu aceeaşi deschidere şi pasiune ca şi acum!

Desigur că o voi face. Mulţumesc şi eu, la rândul meu!

Loredana BALTAZAR – Bucureşti

2 Comentarii la “Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe”

  1. lelia says:

    Foarte frumos interviul şi deosebit. Intr-adevăr cu “deschidere şi pasiune”. Pacat ca nu a fost mai lung. Pentru cinci minute am uitat de tot pentru ca am fost prinsă de lucrurile foarte interesante spuse in acest interviu.

  2. gusty says:

    “Nu mereu le stă oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!” Deosebit de frumos! Cat de multe se pot deduce si intelege citind printre randuri.
    BRAVO Corina! Poate o fi destinul,cum de altfel nu sta omului in putere unde sa se nasca si din ce parintiInca o data felicitari.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015