• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

SEARA CELOR ÎNDRĂGOSTIŢI DE TEATRU: Spectacol-lectură în prezența lui Matei Vișniec

Publicat de Pagini de Cultura 14 Februarie 2013 Comments Off

Îndrăgostit de teatru? În seara de joi, 14 februarie 2013, eşti invitat la o întâlnire de excepţie cu autorul Matei Vişniec. Evenimentul este prilejuit de un spectacol-lectură special, Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt în lectura extraordinară a actorilor Magyari Etelka şi Balázs Attila.

Povestea urşilor Panda” este, cu siguranţă, una dintre cele mai lirice piese ale lui Matei Vişniec. Poeticitatea este aici respirată prin replicile personajelor, dar şi prin structura textului şi, mai ales desfăşurarea ei. O poveste de dragoste trăită de El şi Ea până la consecinţele extreme, o poveste care îşi devorează şi îşi preschimbă, la propriu actorii – îi transpune în altă viaţă. Cheile de lectură permit descifrarea poveştii ca vis sau fantezie, declară Daniela Magiaru.

Seara celor îndrăgostiţi de teatru – găzduită de la ora 19.00, de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara – se va încheia cu o discuţie cu publicul, la care vor participa Matei Vişniec, Magyari Etelka şi Balázs Attila. Discuţia va fi moderată de Daniela Magiaru.

Lectura este în limba maghiară. Se asigură traducere la cască în limba română.

Shake Kvartett, într-un concert cu doză forte de romantism

Publicat de Pagini de Cultura 14 Februarie 2013 Comments Off

Shake Kvartett, cel mai spectaculos band de evergreens, susţine la Timişoara un concert cu doză forte de romantism, chiar de Valentine’s Day. Borbély B. Emília, Éder Enikő, Kiss Attila şi Molnos András Csaba, actorii-vedetă care alcătuiesc kvartetul, au pregătit pentru Seara Îndrăgostiţilor, 14 februarie 2013, un shake muzical „asortat” cu meniul poetic şi luxuriant creat de master-chef Asen Asenov la Belvedere Restaurant.

Gust uşor de musical cu gheaţă, şansonete fierbinţi, şlagăre de operetă revigorante, un pic de film cu duete ecstatice. SHAKE este amestecat de preoţii şi preotesele Thaliei cu curaj englezo-româno-maghiar. Agitat bine, se poate consuma şi fără prescripţie medicală!”, dezvăluie artiştii Teatrului Csiky Gergely. Rare, apariţiile lor în această formulă de Shake Kvartett sunt întotdeauna savurate de valul tot mai mare de admiratori.

ALB (white dress code) – premieră în România a Companiei de teatru 28

Publicat de Raul Bastean 13 Februarie 2013 Comments Off

După expoziția teatrală Isadora, prezentată la Muzeul de Artă din Timișoara în luna mai a anului trecut, compania de teatru româno-franceză 28 revine la Timișoara cu o nouă premieră. Spectacolul intitulat ALB (white dress code), ce poartă semnătura regizorală a lui Eugen Jebeleanu, va avea premiera joi, 14 februarie, de la ora 19, la Calpe Gallery Bastion.

Din distribuția spectacolului, ce a fost creat pe un text american contemporan de Elizabeth Egloff, fac parte actorii: Alina Ilea – actriță a Teatrului Național Timișoara, Ștefan Huluba – actor invitat de la București și actorul francez Yann Verburgh. Echipei de producție i s-au alăturat Cristian Ilea care semnează light designul spectacolului, alături de Claudiu Andras care a conceput costumele.

Ce e dragostea şi de ce o facem ? Cum poţi să te iubeşti pe tine însuţi dacă nu iubeşti lumea? Cine eşti tu? Cine? Ce? Cand? Unde? De ce?” Acestea sunt întrebările la care spectacolul ALB înceacă să găseacă un răspuns.

ALB (white dress code) este o întâlnire cu publicul în cadrul unui experiment intim, senzorial și chiar tearapeutic. Este o pledoarie pentru umanitate, pentru comunicare reală, într-o lume a ego-ului exacerbat. Povestea se centrează pe evoluția unui om de la stadiul de muritor până la cel de nemuritor. Dora, Kevin și Bill se confruntă cu sentimente de îndoială, de angoasă, ce vor duce spre împlinire, spre dragoste pură, spre asumare, conștiință și adevar. Acest proces de cunoaştere și autocunoaștere depășește limita realului, lărgindu-și spațiul vital spre noi lumi. Cam așa sună descrierea spectacolului făcută de ce de la Compania 28.

Următoarele reprezentații sunt programate pentru zilele de vineri, 15 februarie, și sâmbătă, 16 februarie, tot de la ora 19, de data aceasta însă fiind găzduite de Libraria Cartea de Nisip din Timișoara.

***

Compania de teatru 28 este o infrăţire româno-franceză. La originea ei se află întâlnirea dintre actorul român Eugen Jebeleanu și actorul francez Yann Verburgh. Împreună au consolidat un proiect teatral realizat din confluența dintre două teritorii, două țări europene. Obiectivul principal al Companiei 28 este de a-şi construi un drum între cele două culturi, prin intermediul dramaturgiei, actoriei, regiei, coregrafiei, scenografiei etc.

Actorul și regizorul timișorean Eugen Jebeleanu se află la primul său spectacol în calitate de regizor, la Timișoara, după ce în anul 2012 a creat două spectacole la Teatrul Luni de la Green Hours București – Ficțiuni mici de România după Regis Jauffret și Dontcrybaby (adaptare la Scufița Roșie) – și a participat la Festivalul de la Avignon cu performance-ul non-verbal Canin Félin, toate fiind producții ale Companiei 28.

“Mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă”

Publicat de Claudia Fotin 9 Februarie 2013 Comments Off

Interviu cu mezzosoprana Ramona Zaharia

Czipra din Voievodul Ţiganilor de J. Strauss, Marcellina din Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Martha din Faust de C. Gounod, Prinţesa de Bouillon din Adriana Lecouvreur de F. Cilea, Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady de F. Loewe sau rolul titular din Carmen de G. Bizet: şarmantă şi plină de graţie, Ramona Zaharia reuşeşte să-şi surprindă publicul de fiecare dată când urcă pe scenă.

Mezzosoprană la Opera Română din Timişoara, Ramona Zaharia a absolvit secţia canto din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi (1999 – 2004), urmând un an mai târziu un Master Class în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. În 2005, participă la cursurile de măiestrie vocală susţinute de Ludovic Spiess (Piatra Neamţ) şi Theodore Coressi (Krems, Austria). Pe parcursul carierei sale, s-a bucurat de Premiul Special al Juriului Concursului „Vacanţele Muzicale” (Piatra Neamţ, 2008) şi Premiul al II-lea la Concursul de Interpretarea Liedului „Ionel Perlea” (Slobozia, 2005).

Ramona Zaharia are un portofoliu complex de roluri, cel care îi va rămâne însă permanent în inimă este unul din cele mai îndrăgite personaje de musical, Eliza Doolittle, rolul titular din celebrul musical de Frederick Loewe – My Fair Lady. Cu o muzică vibrantă, cu ritmuri aparte, efervescent şi vesel, celebrul musical lasă în urma sa un mesaj important, dincolo de graţie şi eleganţă, dincolo de cântec şi amuzament, că visele se pot împlini, că pentru a dobândi ceea ce îşi doresc foarte mult oamenii se pot schimba, că în fiecare există acea piatră preţioasă ce merită şlefuită.

* * *

Eliza Doolittle este unul din cele mai îndrăgite roluri de musical. Ce înseamnă pentru tine acest rol şi cum relaţionezi tu cu acest personaj?

Eliza Doolittle este unul dintre cele mai îndrăgite roluri deoarece este un personaj complex şi foarte interesant. Musical-ul urmăreşte traiectoria dezvoltării ei umane de la lăzile de zarzavat din apropierea Covent Garden-ului până la balul unui prinţ, la care este în centrul atenţiei din cauza faptului că a devenit o nobilă prin comportament. Ea însăşi spune: „Diferenţa dintre o florăreasă şi o ducesă nu constă în felul în care se comportă florăreasa, ci în felul în care se comportă ceilalţi oameni cu ea.” Atâta vreme cât se comportă ea frumos şi nobil, dacă oamenii nu ştiu cine e de fapt, ea poate să treacă drept o ducesă. Ajunsă în casa profesorului Higgins, când acesta o întreabă ce-şi doreşte, ea răspunde că vrea să fie vânzătoare într-o florărie adevărată, nu pe „trotal”, dar că nu o primeşte nimeni căci nu vorbeşte „nobel”. În final, Eliza nu numai că a învăţat să vorbească nobil, dar a devenit o nobilă.

Personajul Eliza Doolittle şi persoana mea la un moment dat se confundă, pentru că şi eu împrumut din ticurile ei – ca să fim aceeaşi persoană pe scenă – şi vieţile noastre se aseamănă într-un fel, cu toate că direcţiile noastre sunt diferite. Eu îmi doream foarte mult să fac muzică, meserie începută ca hobby. Nu am terminat un liceu de artă, ci unul teoretic, în speranţa să urmez Facultatea de Drept sau Filosofie. Apoi mi-am dat seama că viaţa mea nu ar avea sens dacă nu aş urca pe scenă. Amândouă, şi eu, şi Eliza Doolittle, ne-am dorit ceva foarte mult şi amândouă am reuşit.

Ai spus deja că Eliza Doolittle este un rol progresiv, ce urmăreşte o evoluţie. Care sunt dificultăţile pe care le-ai întâmpinat în interpretarea sa?

Dificultatea rolului o constituie realizarea unei treceri line şi a unei creşteri gradate în transformările personajului. Dacă Eliza la început este foarte gălăgioasă şi foarte rapidă în „logoreea ei stricată”, ea devine din ce în ce mai calmă spre sfârşitul rolului şi vorbeşte foarte simplu, la obiect, fiind foarte sigură pe ea.

Care rămâne mesajul principal al musical-ului, dincolo de întreg farmecul şi amuzamentul spectacolului, cum este povestea de dragoste din spatele „lecţiilor”?

„My Fair Lady”, per total, transmite mesajul că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi să şi dobândeşti, căci nu există nimic imposibil, aceasta e doar o barieră pe care noi oamenii ne-o impunem singuri.

Relaţia dintre Eliza şi profesorul Higgins este foarte complexă, la început fiind o relaţie de profesor-elev, tată-fiică, spre sfârşit începând să existe prietenia şi sentimentele de iubire. În final, cei doi ajung să se privească de la egal la egal, Eliza spunându-i profesorului: „Nu mă mai tem de dumneata, de tirania dumitale!”. De abia atunci, când cei doi sunt egali, poate începe să crească sentimentul de iubire.

În final, ce înseamnă să faci muzică, şi mai ales Operă, în secolul XXI? Care este relaţia ta cu publicul?

În secolul nostru, oamenii îşi doresc mai mult, îşi doresc să vadă pe scenă aproape un film, să vadă sinceritate, să fie emoţionaţi. Eu, în meseria mea, cred că cel mai important este să fiu sinceră cu publicul şi am observat că publicul percepe asta, şi astfel îi pot dărui sentimente, emoţii, cu atât mai mult cu cât acum se cere să fii un artist complet, să poţi cânta în orice condiţii, şi dacă alergi şi dacă dansezi pe scenă, să fii un foarte bun actor şi, nu în ultimul rând, să fii sincer în tot ceea ce faci pe scenă.

Sursa foto: www.ort.ro

Voievodul ţiganilor, spectacol special pentru copii şi pensionari

Publicat de Pagini de Cultura 9 Februarie 2013 Comments Off

Opera Naţională Română din Timişoara dedică spectacolul său de duminică, 10 februarie 2013, unor categorii speciale de public: pensionarii şi copiii sunt poftiţi de la ora 15, la curtea „Voievodului ţiganilor”. Special pentru ei, biletele vor avea tariful unic de 10 lei!

Pitoreasca operetă a lui Johann Strauss, regizată de Marina Emandi Tiron, va fi dirijată de Mihaela Silvia Roşca. Johann Strauss a compus în 1885 opereta „Voievodul ţiganilor” (Der Zigeunerbaron), pe un libret scris de Ignatz Schnitzer după un roman al scriitorului maghiar Jokai Mor. Premiera absolută a avut loc la Viena, în 24 octombrie 1885. Într-o metaforică perspectivă, „Voievodul ţiganilor“ revine astfel în cetatea de baştină, căci acţiunea se petrece chiar prin aceste locuri, dar în veacul al XIX-lea.

Sfidând, cu forţe proprii, criza naţională (şi) de voci, Opera Naţională Română din Timişoara izbuteşte să ofere o distribuţie omogenă şi captivantă:  Bogdan Zaharia (Contele Homonay), Mihai Prelipcian (Contele Carnero), Cristian Bălăşescu (Sandor Barinkay), Cristian Rudic (Kalman Zsupan), Nicoleta Colceiar (Arsena), Nina Zaharescu (Mirabella), Remus Alăzăroaie (Ottokar), Ramona Zaharia (Czipra), Lăcrimioara Cristescu (Saffi).

Timişoara în Carnaval. Expoziţie de grafică semnată Boris Peianov

Publicat de Iuliana Bobora 8 Februarie 2013 Comments Off

Timişoara găzduieşte, în acest sfârşit de săptămână, o expoziţie de grafică semnată de tânărul artist Boris Peianov. Intitulată Carnaval”, expoziţia se va deschide publicului sâmbătă, 9 februarie, începând cu ora 15:00, la Mokum Café din centrul vechi al oraşului (str. Eugeniu de Savoya/Augustin Pacha). Nou-înfiinţată, Asociaţia Piaţa Unirii este cea care organizează acest eveniment.

Expoziţia face parte din seria de evenimente organizate pe parcursul lunii februarie de Asociaţia Piaţa Unirii, având ca temă “Piaţa Unirii în Carnaval”. Calendarul evenimentelor din această lună cuprinde activităţi culturale variate, precum expoziţii de pictură, proiecţii de filme, defilări în costume de epocă sau concerte, dar şi un Bal Mascat cu tema “Seară Veneţiană” şi un Carnaval cu dansuri baroce.

Boris Peianov a colaborat cu cei de la Mokum la unele din expoziţii, creând afişele, însă de această dată i s-a propus să facă şi el 5 lucrări în conformitate cu tema. “Făcând afişul pentru luna asta – care are ca temă carnavalul – ne-a venit ideea, mie şi lui Thomas Strumberger de la Mokum, care a fost încântat de afiş, să fac o serie de cinci lucrări pe aceeaşi temă, în ceea ce zice el că e deja stilul meu… adică, vor fi cinci lucrări în stilul meu classic de a îmbina imagini şi text într-o idee sinceră, raw şi fără menajări. Un statement mare despre carnaval, ca să zic aşa”, declară Boris.

Aşadar, evenimentele vor fi numeroase, timişorenii având de unde să aleagă. Întregul calendar al lunii februarie îl puteţi consulta AICI.

Concert aniversar: 30 de ani de TRIO CONTRASTE

Publicat de Ana Brunner 4 Februarie 2013 Comments Off

O adevărată sărbătoare muzicală li se pregăteşte melomanilor din Timişoara. Trio Contraste, o marcă reprezentativă a Filarmonicii Banatul, cea mai valoroasă şi mai tenace dintre formaţiile ce şi-au ales ca misiune promovarea muzicii contemporane – cu precădere a muzicii româneşti, împlineşte 30 de ani! Concertul aniversar va fi găzduit vineri, 8 februarie, de la ora 19.00, în Sala Capitol a Filarmonicii timişorene.


Alături de Orchestra Filarmonicii Banatul, condusă de la pupitrul dirijoral de maestrul Tiberiu Oprea, şi de invitaţii lor – DJ K-lu şi Ansamblul Percutissimo: Ferencz Szekeres, Dorin Pop, Szabo Csongor-Zsolt, Alex Florescu şi Daniel Iorga – Trio Contraste: Ion Bogdan Ştefănescu (flaut „Muramatsu”), Doru Roman (percuţie) şi Sorin Petrescu (pian) va oferi publicului o frenezie muzicală.

Pornind de la Chopin şi continuând cu o piesă de factură neo-clasică, concertul va cuprinde lucrări de rock şi jazz simfonic, compoziţii de inspiraţie indiană şi sud-americană. Aşa cum ne-au obişnuit, şi de data aceasta vor avea în program o primă audiţie absolută, vor pune în valoare lucrări dedicate ansamblului de către doi tineri şi talentaţi compozitori timişoreni, vor aduce orchestraţii noi şi surprinzătoare, ne promit organizatorii evenimentului.

În programul concertului aniversar au fost incluse lucrări de Fr. Chopin – Marea poloneză pentru pian şi orchestră op. 22, Miklos Maros – Concert pentru flaut şi orchestră (primă audiţie absolută), Ernst-Lothar von Knorr – Suita “Ernst H.“ pentru percuţie şi orchestră, Gabriel Almasi – Fragments from a Purple Vinyl pentru Trio Contraste şi orchestra (cu participarea extraordinară a DJ K-lu), Gabriel Mălăncioiu – Hasya pentru Trio Contraste şi orchestră, Claude Bolling – Sentimentale şi Veloce pentru TrioContraste şi orchestră, Mike Mower – Bossa Merengova pentru Trio Contraste şi orchestră (cu participarea Ansamblului de percuţie Percutissimo).

Preţurile biletelor de intrare sunt cele obişnuite pentru concertele Filarmonicii din Timişoara: 20 lei, 30 lei la loja centrală şi 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Interviu cu dr. Corina Ungureanu-Kiss, pianistă, compozitoare, muzicolog şi manager artistic

Braşoveancă formată la Bucureşti, Corina Ungureanu-Kiss s-a stabilit în Germania din 1997, unde este profesoară de pian şi teorie la Facultatea din Düsseldorf. Ca pianistă a concertat atât în Europa (Austria, Germania, Luxemburg, Italia, Spania), cât şi în America (Chicago, Saint Louis, Virginia).

Este deţinătoare a mai multor premii dintre care amintesc: Premiul 1 şi 2 la faza naţională a Concursului “Cântarea României” (1986-1988), Premiul 2 la Concursul de pian “Hariclea Darclée” Piteşti (1989), Premiul 2 la Concursul muzicologic în cadul Universităţii “Transivania” Braşov (1991), Premiul 2 la Concursul Internaţional de Compoziţie Siegburg-Germania (2008) şi Diplome de onoare ca profesor de pian la Concursul Internaţional de Studii St. Georgen-Germania (2009 şi 2010).

* * *

Loredana Baltazar: Cum se face şi ce te-a determinat să fii atât de multilaterală în domeniul muzicii?

Corina Ungureanu-Kiss: În anii ’80, ca elevă la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, am avut şansa de a colabora permanent cu Orchestra de Cameră a Televiziunii Române (pe atunci singura din ţară) şi să fiu în renumitul cor “Preludiu” condus de Voicu Enăchescu. Pe lângă aceste activităţi am fost atrasă de pedagogia pianistică încă de la 14 ani, începând deja de la 15 ani să predau ore particulare; dorinţa mea permanentă a fost de a descoperi labirintul stilurilor pianistice, dar şi multitudinea de personalităţi, extrem de variate, ale copiilor. Apoi, am cochetat cu moda vestimentară la Casa de Mode din Bucureşti şi cu actoria, jucând în filmul “A doua variantă” care s-a dat şi pe postul Televiziunii Române, dar a fost prezentat şi la Concursul de film din Ungaria (1984). Deci, cum vezi, sunt “antrenată” de la 17 ani să rezist într-un astfel de ritm. Toate aceste activităţi, să le spunem colaterale şcolii, studiul meu de zi cu zi la pian şi recitalurile mele din Bucureşti (Casa Armatei, Sala Polivalentă, Casa Schiller, Sala Dalles, Ateneul Român, etc.), m-au ajutat şi au contribuit major la dezvoltarea mea ca ARTISTĂ-MUZICIANĂ.

Sunt într-adevăr multe preocupări pentru o adolescentă de liceu. Cum s-a dezvoltat mai apoi dorinţa ta, ca după absolvirea facultăţii unde pianul era instrumentul coordonator al vieţii tale, să recurgi la un doctorat în muzicologie?

Tot ceea ce am făcut are legătură cu cariera mea de muzician. Pentru mine un artist, fie el cântăreţ, instrumentist, dirijor sau balerin, nu este acela care stă 8-9 ore în sala de studiu să tocească un anumit pasaj dificil, deoarece niciodată nu o să-l cânte cu uşurinţă şi lejeritate. Nu îi rămâne în “instinct” sau “în sânge” să-i spun aşa, pentru că lipseşte orizontul multilateral şi anume multe alte sfere cu care-l poate asocia. De exemplu ritmul dintr-un pasaj dificil nu o să-l poţi cânta şi transmite niciodată dacă nu-l ai în corp, iar lejeritatea acestor ritmuri le obţii numai dacă le-ai studiat corporal, deci într-o sală de dans! (unde eu am fost timp de 6 ani ca “discipol”, dar şi ca pianistă la Teatrul de balet “Oleg Danovski”). Apoi, melodiile pieselor se învaţă numai după armonii; şi atunci cum să poţi înţelege şi asculta aceste armonii concomitent, dacă nu ai cântat niciodată într-un cor? Asociind toate acestea am fost atrasă la început de teoria muzicii, mai apoi de istoria muzicii şi estetica muzicală.

Să înţeleg din asta că la tine toţi studenţii sau elevii trebuie să făcă şi dans sau balet?

DA! La mine toţi ştiu să danseze, dar nu asta e important, ci că toţi au fost într-o sală de dans cursanţi cel puţin la trei cursuri, adică un an şi jumătate, putând să vorbim despre ritmuri cu cea mai mare uşurinţă, şi nu li se pare niciodată deplasat dacă îi pun să schiţeze şi să-l repede de 50 de ori cu picioarele în sala de pian sau teorie.

Crezi că un muzician are nevoie chiar de atâtea ramuri: dans, balet, pictură, cor, instrument, istoria muzicii?

Există câteva meserii care sunt cele mai grele din lume, una dintre acestea este cea de muzician. O să-mi pui întrebarea: de ce? Pentru că meseria aceasta nu cere numai 4-5 ani de studiu ca să ştii exact despre ce e vorba, ci cere zeci de ani. Se învaţă, se studiază şi se aprofundează toată viaţa (50-60-70 de ani) cu aceeaşi rigurozitate, seriozitate, perseverenţă, dorinţă. Acestea toate nu sfârşesc odată cu absolvirea facultăţii sau a unui doctorat. Este exact ca zborul cu avionul, dacă s-a oprit motorul cazi şi mori. De aceea, foarte puţini tineri se decid astăzi pentru o astfel de meserie şi foarte puţini sunt foarte buni, pentru că au nevoie nu numai de o rezistenţă pe o durată lungă, ci şi de un bagaj extrem de mare de cunoştinţe.

Concurenţa în ţările vestice este mare?

Universul nostru, al muzicienilor, este practic nelimitat, extinzându-se pe toate continentele. Vezi, dar, la ce nivel se află concurenţa? De aceea, fără o pregătire asiduă şi un antrenament profund de mic copil, nu poţi rămâne în această sferă, în acest ethos al muzicii.

Deci să înţeleg că atât pregătirea ta sistematică, cât şi dezvoltarea muzicală în şase-şapte ramuri te-a ajutat mult?

Pentru mine, faptul că sunt angrenată activ în mai multe ramuri este normal, este firesc şi, de fapt, este un “muss” (cum spune neamţul) adică un “trebuie”. Cum să ştii să-l interpretezi pe Beethoven dacă nu ştii nimic despre el? Dacă nu ştii ce paletă ritmică a folosit în toată creaţia lui? Dacă nu ştii care a fost piesa cea mai simplă, cu ritmul cel mai simplu, sau dacă nu ştii că în Simfonia a IX-a a folosit într-un scurt pasaj o inflexiune jazzistică, sau că a fost primul compozitor clasic care a utilizat corul în vestita “Odă a bucuriei”? Cum să ştii să-l cânţi pe Hans-Werner Henze sau pe Benjamin Britten dacă nu le-ai ascutat toate lucrările, sau nu ai citit nimic despre viziunea lor asupra vieţii?

Înţeleg din spusele tale că muzica înseamnă o traducere emotivă foarte minuţioasă?

Exact! Muzica trebuie transmisă cu emoţie publicului. De aceea, ca să poţi transmite minuţios fiecare “cuvânt” tradus în sunete trebuie să exersezi, să exersezi, să citeşti, să citeşti, să-ţi dezvolţi mereu şi mereu orizontul multilateral şi asta o viaţă întreagă. Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe.

Ce înseamnă pianul pentru tine?

Pianul e parte din mine. E ca şi cum aş fi gravidă de mult timp şi simt cum creşte copilul, iar eu trebuie să-i ofer totul şi să am grijă să nu stric cu gesturile mele, cu tehnica mea, cu mentalitatea mea, momentul naşterii.

Eşti deja de peste 15 ani stabilită în Germania, a fost o alegere bună?

Nu mereu le stă oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!

Îţi mulţumim pentru acest interviu cu happy end, Corina, îţi dorim un an plin de realizări din toate punctele de vedere şi te mai aşteptăm să ne povesteşti despre activitatea ta recentă din toate domeniile, cu aceeaşi deschidere şi pasiune ca şi acum!

Desigur că o voi face. Mulţumesc şi eu, la rândul meu!

Loredana BALTAZAR – Bucureşti

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015