• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Interviu cu pianistul Horia Mihail

În urbea de pe Bega, aflată încă în căutarea primăverii, a poposit, luni, 25 martie 2013, „Pianul Călător” – avându-l ca protagonist pe unul din cei mai apreciaţi pianişti români, Horia Mihail, care a fascinat publicul timişorean prin interpretarea Sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven, Appassionata, Sonata Lunii şi Patetica. Înainte însă de a urca pe scena Filarmonicii Banatul Timişoara, pianistul Horia Mihail ne-a acordat câteva momente, pentru a vorbi despre cultura din spaţiul românesc şi proiectele sale de viitor.

În anul 2009 aţi realizat împreună cu violonistul Alexandru Tomescu un turneu Stradivarius dedicat strângerii de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România, care, la vremea aceea, încerca să ridice un Centru Social de Reabilitare pentru membrii ei. Ideea acestui turneu a venit în urma unei întâlniri cu preşedintele asociaţiei, domnul Radu Sergiu Ruba, care v-a convins de gravitatea situaţiei în care se afla asociaţia şi de necesitatea urgentă pe care o aveau de a primi un ajutor. Cum s-a realizat acest proiect cultural-social, într-un conext în care fondurile sunt insuficiete pentru cultură în sine, de unde a venit sprijinul care a făcut posibilă îmbinarea planului cultural cu cel social?

După întâlnirea cu Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România mi-am dat seama că un singur concert dedicat acestei cauze nu ar fi suficient, aşa că am decis ca întregul turneu Stradivarius din acel an, 2009, împreună cu violonistul Alexandru Tomescu să fie pentru strângerea de fonduri pentru acest centru nou. Apoi acest bulgăre din fericire a devenit din ce în ce mai mare şi am avut sprijinul Televiziunii Române, sprijinul Radio România, nenumăraţi sponsori pe vremea aceea, am reuşit să facem şi un Teledon, pe TVR Cultural, iar în cele din urmă am reuşit ce ne-am propus şi Asociaţia Nevăzătorilor din România a putut să îşi continue pentru o vreme construcţia pe care o aveau în plan. Este dificil oricum să combini culturalul cu socialul, mai ales în momentul în care nu ai conştiinţa specializată pe domeniul acela, mai ales că în vremea aceea Asociaţia Culturală Accendo era formată din câţiva muzicieni şi doar atât, dar până la urmă am reuşit, cu foarte multă muncă extra muzicală şi bătând la foarte multe uşi, fără niciun fel de jenă şi fără teama că vom fi respinşi, pentru că, până la urmă, ambele cauze erau pozitive.

Din experienţa dumneavoastră, prin concertele, invitaţii şi orchestrele din Bucureşti, este capitala un trunchi cultural care îşi întinde ramurile către celelalte oraşe din ţară? Cum apar, într-un turneu, celelalte centre culturale ale României?

Bucureştiul are avantajul, faţă de celelalte centre culturale mari din România, cum ar fi Timişoara, Cluj, Iaşi, că are Postul Naţional de Televiziune şi Postul Naţional de Radio, dar mai mult decât atât, Postul Naţional de Radio are şi aceste orchestre, coruri şi solişti, care, prin intermediul undelor, pot ajunge să fie ascultaţi în absolut toată ţara. E foarte interesant, totuşi, că România nu s-a dezvoltat, spre bucuria mea, ca o entitate culturală închegată, iar oraşele mari au propria viaţă culturală, şi aici nu mă gândesc neapărat doar la muzică, mă gândesc la toate formele de exprimare artistică, şi fiecare mare oraş are evenimente proprii care devin pentru un moment sau altul cele mai importante evenimente culturale ale României la un moment dat, cum ar fi Festivalul de Film de la Cluj, Festivalul de Teatru de la Sibiu. E foarte adevărat că acţiunile pe care le-am făcut în ultima vreme includ o răspândire a ceea ce se întâmplă la Bucureşti, practic asta am voit la început, în 2006, când am pornit aceste turnee: nu ne-am propus neapărat să mergem doar în oraşele mari, ci mai degrabă să răspândim ceea ce se întâmplă la Bucureşti în oraşele mai mici, de provincie. Şi dacă ar fi să fac acum o analiză a locurilor în care am cântat, există foarte multe locuri în România în care altminteri nu se întâmplă nimic, iar spectatorii de acolo, şi de foarte multe ori, numeroşii spectatori din aceste oraşe mai mici au primit cu foarte mult entuziasm şi bucurie demersul pe care l-am făcut.

Care este relaţia cu noua generaţie tânără, elevi şi studenţi? Pe de o parte ne confruntăm cu decăderea învăţământului, cu o delăsare vis-a-vis de cultură, şi atunci cum reuşim să impulsionăm noua generaţie către perfecţionare, iar pe de altă parte, cei care se perfecţionează au o mare tendinţă de a pleca din ţară, cum îi ţinem „acasă”, cum îi convingem să investească în spaţiul cultural românesc?

Dar de ce să-i ţinem acasă? Nu trebuie să-i ţină nimeni acasă, asta este o decizie personală, cine vrea să stea sau cine vrea să plece. Şi ar fi, cred, nedrept, să ţii studentul, elevul, copilul aproape de casă când acea casă nu e neapărat poate cea mai bună casă pentru individul respectiv. Spuneaţi foarte bine, delăsare, ăsta cred că este cuvântul, eu ţin minte foarte bine ce se întâmpla înainte de 1990 la concertele Filarmonicii din Braşov în principal, pentru că acolo locuiam, ambele concerte care aveau loc lunea, şi matineul şi concertul de seară, adunau 700-800 de spectatori, iar de la Şcoala de Muzică, pe vremea aceea nu exista nici măcar liceu, erau foarte mulţi tineri care mergeau la concert. Eu mergeam săptămânal, cu colegi de la Şcoala de Muzică şi mai târziu cu diverşi elevi de la alte şcoli. Acum nu mai vine nimeni, chiar dacă există Liceu de Muzică, chiar dacă există Facultate de Muzică – lipsa de interes este totală, dar totuşi n-aş vrea să generalizez, pentru că sunt oraşe în care nu se întâmplă aşa, Iaşi, de exemplu, în Iaşi e plin de tineri, de elevi şi studenţi de la liceu şi conservator, e altceva. Şi aici în Timişoara am văzut destul de mulţi tineri, dar mult mai puţini ca la Iaşi, în Bucureşti depinde cine cântă, în Cluj iarăşi, interesul e mult mai scăzut decât în alte părţi. Cred că o condiţie necesară, dar nu suficientă este ca şi profesorii, îndrumătorii, să fie interesaţi şi se pare că nici aceştia nu mai au, în marea lor majoritate, interesul de a afla o altă părere, pentru că practic nu e nimic altceva, niciun solist nu vine aici să dea lecţii de cum se cântă sau cum se face un lucru sau altul. Pur şi simplu vii să afli o altă părere, poţi să fii de acord sau nu, dar în momentul în care nu te mai interesează e destul de grav, mai bine te apuci de altceva.

Cum aţi motiva alegerea repertoriului pentru acest turneu, sonatele de Ludwig van Beethoven?

Deşi par şlagăre, este o muzică absolut fantastică, o muzică ce îmi dă posibilitatea de a putea povesti aceste sonate de fiecare dată un pic altfel. Trebuie să recunosc că în ultimele luni, ce le-am dedicat în mare măsură studierii acestor sonate, nu am studiat în sine, ci practic am căutat; am căutat modalitatea optimă pentru mine în acest moment de a desluşi simbolistica muzicii lui Beethoven. E foarte interesant, pentru că se pot găsi atâtea feluri, dar important este ca atunci când eşti pe scenă să fii convins de veridicitatea acelui moment şi de inevitabilitatea sunetului care urmează, în legătură cu ceea ce a fost şi ceea ce va fi, altminteri nu mai e nimic.

Ce pregătiţi pe viitor, care sunt următoarele proiecte şi turnee pe care le veţi realiza?

Sunt cele patru turnee pe care le-am realizat şi anul trecut, primul care va urma este „Flautul de Aur” alături de Ion Bogdan Ştefănescu, solist-concertist invitat al Filarmonicii „Banatul” Timişoara, apoi este în pregătire prima ediţie a unui festival în care sunt implicat în mod organizatoric, care se va desfăşura la Dumbrăveni în judeţul Sibiu, şi este un festival dedicat comunităţii armeneşti din România, Dumbrăveniul fiind la un moment dat un centru important al armenilor din aceste meleaguri, din păcate în acest oraş nu mai sunt decât 8 armeni, dar spiritul rămâne. Vor fi 8 sau 9 muzicieni, inclusiv timişoreni, dar şi bucureşteni, braşoveni, clujeni şi ne vom întâlni la Dumbrăveni şi vom cânta patru zile, cu condiţia ca finanţarea să existe. Apoi revine Duelul Viorilor, poate cel mai de succes experiment pe care l-am realizat împreună cu Radio România Cultural. Şi nu în ultimul rând, spre sfârşitul anului, înainte de venirea iernii, voi relua împreună cu Gabriel Croitoru nebunia pe care am făcut-o anul trecut, şi anume un turneu rural, concerte în sate. Dacă anul trecut am vrut doar să vedem ce se întâmplă, rezultatele au fost mult peste aşteptări, am avut şi 300 de oameni la un concert într-un sat din judeţul Botoşani, şi nu orăşeni veniţi la concert, ci localnici din satele şi comunele din apropierea locului în care am cântat, veniţi să ne asculte. Şi reluăm acest mic turneu în octombrie – ducem Vioara lui Enescu în sate. Ideea mea a venit în urmă cu mai mulţi ani, când cântam în Germania în sate şi orăşele, unde veneau 10-20 de oameni. Şi aveam de mult ideea asta, dar nu am îndrăznit să o rostesc, până când i-am povestit asta doamnei Oltea Şerban-Pârâu, director al Radio România Cultural şi al Corurilor şi Orchestrelor Radio şi dânsa mi-a spus să o pun pe hârtie, ceea ce am şi făcut, şi dacă ne aşteptam la 10-15 oameni, au fost mult mai mulţi, iar singura lor nemulţumire a fost că a fost mult prea scurt, în loc să cântăm un concert de o oră şi jumătate, am cântat doar 45 de minute spre o oră şi toată lumea ne-a întrebat „De ce aşa puţin?”.

***

Pianistul Horia Mihail a debutat la vârsta de 10 ani, în oraşul său natal – Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn. De atunci, a concertat de peste 200 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio.

Absolvent al Colegiului de Matematică şi Fizică “Andrei Şaguna” din Braşov şi după 14 ani de studii, în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat şi cursurile Universităţii din Illinois. Aici a studiat cu Ian Hobson, obţinând după o perioadă de trei ani – în 1995 – diplomele de absolvire şi de masterat. În anul 1999, a primit şi “Artist Diploma” de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.

Horia Mihail a obţinut premiul întâi la toate concursurile de pian la care a participat, beneficiind de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship şi de burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat. În anul 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.

Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, pe 4 continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen. A putut fi ascultat pe diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria şi Statele Unite, şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România.

După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii “Romanian Piano Trio“, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma. Din anul 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi turnee în ţară sau străinătate.

În 2013, printre alte iniţiative solo şi camerale, Horia Mihail are în plan ediţiile cu numărul trei ale turneelor Pianul călător – cu un program exclusiv Beethoven, Flautul de aur, Duelul viorilor precum şi cea de-a doua ediţie a periplului muzical rural alături de violonistul Gabriel Croitoru sub genericul Vioara lui Enescu la sate.

Sursa foto: www.pianulcalator.ro

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015