• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Pictorul Sorin Scurtulescu, fost bursier “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma, aduce, pentru două săptămâni, Roma la Timişoara. În perioada 2-14 aprilie 2013, Palatul Baroc din Piaţa Unirii va găzdui expoziţia “ROMA, corp urban”. Lucrările prezentate în cadrul expoziţiei sunt realizate în tehnica clasică a uleiului pe pânză şi fac parte dintr-o serie recentă de picturi realizate în plein air.

Seria cuprinde corpul urban, concentrarea scenografică creată de lumina stradală în diverse puncte de interes, precizează organizatorii evenimentului. Oraşul Etern este surprins de tânărul pictor timişorean cu liniştea, staticul architectural, dinamismul urban şi dramatismul ruinelor.

Vernisajul va avea loc marţi, 2 aprilie, la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Timişoara. Vor lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara, şi Robert Şerban, curatorul expoziţiei.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 14 aprilie şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10-18 (lunea închis).

***

Sorin Scurtulescu s-a născut la Timişoara, în 1979. Printre cele mai importante expoziţii personale se numără: “ROMA Corp Urban“ la Noua Galerie a IRCCU Veneția,(2012); “Il corpo urbano notturno”, Accademia di Romania, Roma (2011); “Pour les connaisseurs”, Centrul Cultural Francez din Timişoara (2010); “Ecorşeu”, Galeria Calina, Timişoara (2009); “Plein Air”, Palatul Mogoşoaia, Bucureşti (2007); Galeria Melnikow, Heidelberg, D (2007); “24 Portrait Project”, Centrul Cultural German din Timişoara (2006); “BLOC” Galeria 28, Timişoara (2005); “New paintings 2003-2004”, Lord Wandsworth College, Marea Britanie (2004); “New Paintings and Drawings 2001-2002”, University of Sunderland, Marea Britanie (2002). O parte din lucrările sale se află în colecţii publice şi private.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015