• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Descoperă Muzeul de Artă!

Publicat de Ana Brunner 30 Mai 2013

Personaje din tablouri sau doamne şi domni îmbrăcaţi în haine de epoca vor fi ghizi ai Muzeului de Artă din Timişoara în aceste zile. Ajuns la a IV-a ediţie, proiectul educativ-cultural Descoperă Muzeul de Artă, pus la cale de Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timişoara, prin Clubul IMPACT Shakespeare, se va desfăşura în perioada 30-31 mai. În aceste două zile, elevii sunt invitaţi să descopere comorile “ascunse” în Palatul Baroc din Piaţa Unirii.

Proiectul îşi propune promovarea artei plastice şi arhitecturale, ca zestre zonală. Beneficiarii direcţi sunt elevi din unităţile de învăţământ timişene, dar activităţile sunt deschise atât cadrelor didactice, cât şi părinţilor, precizează organizatorii evenimentului.

Între orele 11.00 – 13.30, grupurilor de copii le vor fi prezentate regulile de conduită în muzeu, dar şi istoria culturală a Muzeului de Artă şi a impozantei clădiri care îl găzduieşte. În plus, îndrumaţi de doi “ghizi”, membri ai Clubului IMPACT Shakespeare, elevii timişoreni vor avea ocazia să viziteze expoziţia Corneliu Baba şi Galeria de Artă Europeană. Doritorii vor putea să-şi exprime bucuria descoperirii artei şi a muzeului lăsându-şi impresiile pe o foaie în stil artistic, literar sau plastic, cele mai deosebite lucrări urmând a fi premiate.

Pe lângă experienţa câştigată, fiecare participant va pleca acasă cu un semn de carte sau un autocolant cu însemnele Muzeului, însoţite de invitaţia de a continua şi în altă zi minunata călătorie prin lumea artei!

Teatrul Maghiar se pregăteşte pentru o nouă premieră: „Dansând în noapte”

A patra premieră din stagiunea 2017/2018, va fi un musical bazat pe filmul renumitului regizor Lars von Trier, „Dansând în noapte”.

MyFrenchFilmFestival 2018 – o lună gratuită de film francez online

Film francez oriunde v-aţi afla! Mai exact, MyFrenchFilmFestival – primul festival de film francez online.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

EXPOZIŢIE-EVENIMENT: Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei

Până pe 25 februarie 2018, vizitatorii vor putea admira artefacte unice, alese din descoperirile făcute la Troia şi Micene.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015