• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Călătorie în India cu Iuliana Nălăţan

Publicat de Pagini de Cultura 11 Iunie 2013

Miercuri, 12 iunie, ora 19:00, la Cărtureşti Mercy, străbatem 18.000 de km de călătorii interioare împreună cu Iuliana Nălăţan. În această călătorie, autoarea cărţii „India Darshan” va fi însoţită de Iunia Paşca şi Bogdan Munteanu.

În decursul a două călătorii de şapte luni în total am parcurs India din nord până în cel mai sudic punct. Mai mult de două luni am stat în ashram. În restul călătoriei am admirat natura fiecărui loc, am trecut în viteză prin oraşe gigant, m-am pierdut în sate rupte de civilizaţie, am vizitat palate şi temple. Am văzut India atemporală şi India istorică. Am cunoscut oameni de toate vârstele şi am fost primită cu drag în casele lor. Am dormit pe jos şi în hotel de 5 stele. În final, am străbătut peste 18.000 de km cu autobuzul şi trenul, vizitând locuri din paisprezece state. Cartea prezintă, pe de o parte, descoperirea unei culturi noi, pe de altă parte, călătoria mea interioară, mărturiseşte Iuliana Nălăţan.

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015