• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

IGOR ISAC – În umbra destinului, expoziţie la Muzeul de Artă

Publicat de Pagini de Cultura 12 Iunie 2013

Pictorul, regizorul şi scriitorul moldovean Igor Isac, stabilit de mai bine de zece ani la Oraviţa, le pregăteşte iubitorilor de artă o nouă expoziţie de pictură. Intitulată IGOR ISAC – În umbra destinului, expoziţia va fi vernisată astăzi, 12 iunie 2013, la ora 17, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Timişoara. Vor lua cuvântul Cornel Ungureanu, Gabriel Kelemen, Călin Chincea şi Ilie Chelariu.

Destinul, cu a cărei umbră voluptoasă, se pare, ne identificăm, se desprinde, desigur, din trecutul nostru (nu prea îndepărtat) sumbru şi derizoriu. Faţa luminoasă a destinului e departe de noi… Astfel, lumina palidă din jurul nostru (o lumină puternică ne-ar fi adâncit în beznă, prin orbire) ne oferă prilejul, oarecum favorabil, de a descoperi, totuşi, în noi chipuri inedite şi încă vii. Acestea ne ajută să ne ducem cu demnitate, până la capăt, crucea destinului, la care suntem condamnaţi, scrie artistul.

Expoziţia conţine 50 de lucrări de pictură şi va fi deschisă publicului la Muzeul de Artă Timişoara (sălile Visconti) până în data de 26 iunie 2013, putând fi vizitată zilnic între orele 10-18, luni închis.

***

Igor Isac s-a născut în 1957 în satul Olişcani din Republica Moldova. A absolvit Liceul de Arte Plastice din Chişinău (1976) şi Universitatea de Arte din Talinn, Estonia (1990). În decursul carierei sale artistice a făcut regie de film, a scris, a pictat, a restaurat biserici. Din anul 1999 este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar din 2005 – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova.

În 1995 a devenit cetăţean român, iar în anul 2000 s-a stabilit în Ciclova Montană, cartier al Oraviţei.

Sursa foto: http://igorisac.wordpress.com

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015