• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

O nouă expoziţie permanentă la Muzeul de Artă Timişoara

Publicat de Ana Brunner 23 Iulie 2013

Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza sunt doar câţiva dintre marii artişti ale căror opere vor putea fi admirate de iubitorii de artă din oraşul de pe Bega. Muzeul de Artă Timişoara deschide astăzi, 23 iulie 2013, de la ora 18:00, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Expoziţia permanentă de Artă Românească Modernă din colecţia muzeului.

Expoziţia constituie un proiect al secţiei de specialitate din cadrul Muzeului de Artă Timişoara şi este îngrijită de muzeograful Ramona Orban. Aceasta cuprinde în jur de 150 de lucrări de pictură şi sculptură create în perioada 1850 – 1970 de cei mai importanţi artişti români moderni şi încearcă să puncteze, prin expunerea cronologică, evoluţia artei româneşti moderne şi transformările de ordin stilistic şi tematic apărute în acest interval de timp.

Avem privilegiul de a prezenta în această expoziţie lucrări ale unor personalităţi care au contribuit la definirea artei naţionale şi la integrarea ei în circuitul european: Constantin Lecca, Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Ştefan Dimitrescu, Oscar Han, Iosif Iser, Elena Popea, Miliţa Pătraşcu, A.J. Steriadi, H.M. Maxy, Hans Mattis-Teutsch, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu şi alţii. Sunt expuse portrete, peisaje, scene de gen şi naturi statice, de la neoclasicism până în pragul artei contemporane, teme pe care publicul va avea bucuria de a le descoperi în cele opt săli de expunere, declară reprezentanţii Muzeului de Artă Timişoara.

Expoziţia face parte dintr-un proiect muzeografic menit să prezinte publicului timişorean, şi nu numai, lucrări importante ale artei româneşti şi locale şi se alătură celorlalte galerii deja existente: pictură europeană, artă decorativă, artă contemporană din Banat şi colecţia Corneliu Baba. Proiectul va fi continuat în viitor cu deschiderea expoziţiilor permanente de artă veche şi de artă bănăţeană din secolul al XIX-lea şi din perioada interbelică.

„Timișoara. Capăt de linie” de Peca Ștefan – prima premieră a stagiunii 2018-2019, la TNTm

Spectacolul „Timișoara. Capăt de linie” cercetează istoria de ieri, de azi (și de mâine) a Timișoarei și o repovestește cu umor.

Spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun alături de Ansamblul Profesionist Banatul

Nume importante ale muzicii populare vor aduce spiritul curat al Crăciunului de altădată prin cântece și dansuri, la Casa Studenților.

Din Banat în toată țara, spectacol dedicat Centenarului

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, din inima Ardealului, este invitatul special al evenimentului.

Patru generaţii Mattis-Teutsch, în expoziţie la Muzeul de Artă

Expoziţia aduce în faţa publicului picturi, sculpturi, animaţii 3D şi instalaţii aparţinând familiei artistului Mattis-Teutsch.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015