• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Teatrul German de Stat Timişoara în turneu la Tbilisi

Publicat de Raul Bastean 16 Septembrie 2013

Teatrul German de Stat Timişoara participă la cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Tbilisi, Georgia, cu spectacolul “derdiedans” după un concept de Florin Fieroiu. Reprezentaţia se va juca duminică, 22 septembrie, de la ora 20, pe scena Teatrului de Stat Kote Marjanishvili.

În perioada 19 septembrie – 8 octombrie festivalul va prezenta în capitala Georgiei creatori de teatru din mai multe ţări de pe mapamond precum: Canada, Finlanda, Anglia, Rusia, Israel. Din România va mai participa la festival Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu cu spectacolele “Aşteptându-l pe Godot” şi “Călătoriile lui Gulliver”. Festivalul se va încheia cu un showcase naţional de patru zile în cadrul căruia va fi prezentată o selecţie de zece producţii georgiene.

Spectacolul “derdiedans”, ce a avut premiera în noiembrie 2012, s-a născut sub coordonarea artistică a apreciatului coregraf român Florin Fieroiu; decorul şi costumele poartă semnătura Cristinei Milea. Spectacolul reuneşte elemente de teatru şi dans, având în centru cinci femei şi cinci bărbaţi, reacţiile lor la ceea ce se aşteaptă de la ei, năzuinţele şi temerile lor, precum şi relaţiile dintre ei, declară reprezentanţii teatrului timişorean de expresie germană.

Din distribuţia spectacolului fac parte performerii: Ioana Iacob, Daniela Török, Olga Török, Silvia Török, Anne-Marie Waldeck, Franz Kattesch, Konstantin Keidel, Georg Peetz, Horia Săvescu şi Radu Vulpe.

Producţia “derdiedans” a deschis joi, 12 septembrie, noua stagiune a Teatrului German de Stat din oraşul de pe Bega.

Şcoala de vară de leadership cultural, la Universitatea de Vest

Proiectul este iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015