• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Un alt fel de colind, la Cafe Text

Publicat de Pagini de Cultura 9 Decembrie 2013

Copiii din cadrul Fundaţiei “Siguranţă Pentru Copii în România” din comuna Checea, Judeţul Timiş, vin şi în acest an în faţa publicului cu o expoziţie. Intitulată “Un alt fl de colind”, expoziţia va fi vernisată marţi, 10 decembrie 2013, de la ora 14.00, la Cafe Text (Bastion Theresia, corp A). Evenimentul, aflat la cea de-a V-a ediţie, reuneşte pe şevalete lucrări ale tinerilor din cadrul fundaţiei, realizate în diferite tehnici: grafice, picturale şi mixte.

Lucrările sunt rodul practicii de voluntariat în domeniul artelor plastice şi decorative coordonate de către Borontea Veronica-Jeanina, prep. univ. drd. al Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, şi de Mihaela Timea Don, masterand Grafică Publicitară, din cadrul aceleiaşi facultăţi. Şi anul acesta, copiii din cadrul fundaţiei s-au putut bucura de prezenţa actriţei Ana-Maria Pandele, Preşedinte al Asociaţiei Culturale Pentagon, care le-a împărtăşit din experienţa sa.

Fundaţia, administrată de Bugarschi Daniel, a fost înfiinţată în anul 1999 şi îi are ca membri fondatori pe Herbold Mariane şi Herbold Lutz, care vor fi prezenţi, şi în acest an, la eveniment.

În deschiderea vernisajului, vor dansa cursanţii Clubului de Dans Sportiv “Magnum Team”: Alexandra Szuromi şi Patrik Imbrescu; Ioana Bianca Meseşan şi Mircea-Ionut Pandele. Programul muzical este oferit de Societatea Internatională de Studii Muzicale, partener al Bibliotecii Judeţene Timiş. Publicul va avea, astfel, bucuria, de a asculta lucrări de Paul Creston – Rustic Dance, interpretat de Vlad Oros, pian; Ch. Gounod – Ave Maria, interpretat de Roxana Bădilă, soprano; V. Bellini – Angiol di pace, duet, în interpretarea Roxanei Bădilă şi a Eugeniei Gyuris; C. Franck – Panis angelicus, duet, în interpretarea lui Abigail Stănceanu şi a Ligiei Tiponut, la pian: prof Anda Carmen Drăgan. Instruirea muzicală a fost asigurată de prof. Diana Gabriela Mat.

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015