• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

“NEDEEA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI”, la o nouă ediţie

Publicat de Pagini de Cultura 2 August 2014

Centrul de Cultură şi Artă Timiş, în colaborare cu Primăria comunei Tomeşti, organizează ediţia a XXXIX-a a manifestării tradiţionale „NEDEEA ROMÂNILOR”. Manifestare este finanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi se va derula duminică, 3 august 2014, la Valea lui Liman, în jud Timiş, începând cu ora 11.00.

La spectacol vor participa Ansamblul Profesionist Banatul, alături de care vor face să răsune Valea lui Liman solişti de fală ai Banatului, precum Liliana Liachici, Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Dana Gruescu, Dumitru Stoicănescu, Bogdan Toma, Maria Coman, Daniel Scorobete, Felicia Stoian, Georgiana Necşa, Iasmina Iova, Marius Bodea, Roxana Chiriţă. Mai participă Formaţia „Dubaşii” din Tomeşti şi invitaţi speciali din Serbia şi Ungaria.

Conducerea muzicală a spectacolului îi aparţine lui Sebastian Roşca, iar de coregrafie s-au ocupat maeştrii Brânduşa şi Nicolae Stănescu. Prezintă Felicia Stoian

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015