• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Ce păcat că nu ştiu portugheza, căci în varianta în care aş înţelege “limba cea dulce” plăcută de Cervantes, aş avea ocazia de a-mi reprezenta în original cum vorbeşte o şopârlă, povestind cum se practică meseria de genealog. Sâmbăta asta citesc o carte scrisă de Jose Eduardo Aqualusa, “Vânzătorul de trecuturi”.

Din avantajul nedisimulatei admiraţii pe care Jose Eduardo Aqualusa o poartă pentru realismul magic, pentru scriitorii de limbă spaniolă ai secolului douăzeci, din povestirea visurilor şi din comentariile şopârlei Eulalio (vocea naratoare a acestei cărţi), a ieşit o comoară de ficţiune, potrivită pentru cititorii de limbă portugheză sud-americani şi africani, cât şi pentru cei ai traducerilor din cele douăzeci şi cinci de limbi din toată lumea.

Când nu ai auzit mai nimic de Jose Eduardo Aqualusa şi începi această carte, seria surprizelor, enigmelor şi uimirilor îţi dă peste cap aşteptările. Aşa mi s-a întâmplat mie, iar printre cele ce m-au surprins în această carte se află şi:

- stolurile de îngerii, surprinşi de narator (adică de şopârla Eulalio, cea care într-o viaţă anterioară fusese om) şi amintiţi chiar în prima pagină a cărţii: “Îmi place să vad flăcările înalte, norii în galop şi deasupra lor îngerii, cete întregi, scuturându-şi scânteile din păr şi agitându-şi aripile mari, în flăcări.”;

- cele şase visuri ale şopârlei Eulalio şi observaţia din Visul 4.: “[nu e] Nimic din ce pare adevărat care să nu poată părea fals.”;

- cum se scrie chiar şi trecutul, operaţie ce poate afecta unele lucruri ce păreau în ordine în viaţa unui om, şi cum asta este o meserie de-a dreptul onorabilă pentru Alex Ventura: “Îl căuta, explică el, o clasă întreagă, noua burghezie. Erau oameni de afaceri, ministri, moşieri, generali, oameni, în sfârşit, cu un viitor asigurat. Acestor oameni le lipseşte un trecut bun, strămoşi iluştri, blazoane. El le vinde un trecut nou nouţ. Le trasează arborele genealogic. Le dă fotografiile bunicilor şi străbunicilor, cavaleri de rasă, doamne de pe timpuri.”;

- cum vine nemurirea odată cu evitarea pericolului primei morţi, când somnul şi o carte i-a salvat viaţa, o viaţă anterioară umană a visătoarei Eulalio: “Într- o bună zi, pe când îmbrăcam forma mea umană anterioară, hotărâsem să mă sinucid. Doream să mor definitiv. Trăgeam speranţa că viaţa eternă. paradisul şi infernul, Dumnezeu şi Diavolul, reîncarnarea, toate chestiile astea, nu erau decât nişte superstiţii ţesute îndelung, secole de-a rândul, de imensa teroare a oamenilor. Mi-am cumpărat un revolver dintr-un magazin de arme, care se afla la câţiva paşi de casa mea, dar în care nu mai intrasem niciodată înainte şi al cărui proprietar nu mă cunoştea. Apoi, am cumpărat o carte poliţistă şi o sticlă de lichior de ghimbir. M-am dus la un hotel de pe plajă, am băut ghimbirul în sârbă, cu îghiţituri  mari (toată viaţa alcoolul mi-a repugnat), după care m-am întins în pat şi am început să citesc o carte.

(…) Am stins lumina, am dus revolverul la tâmplă şi am adormit.”;

- cum se poate scrie o carte cu capitole atât de scurte uneori, de parcă în ziua când s-au scris a fost interzisă depăsirea de către acelaşi scriitor a unei limite maxime de  trei-patru mii de semne (cum sunt, de exemplu, cele şase capitole cuprinzând cele şase visuri);

- cum alegerea între viaţă şi cărţi poate fi înţeleaptă (mai ales dacă alegerea este a acestei cărţi, cu visuri şi realităţi neobişnuite:): “Realitatea este dureroasă şi imperfectă, îmi spunea ea, asta e natura ei şi de aceea o deosebim de visuri. Când ni se pare că ceva este foarte frumos, ne gândim că nu poate fi decât un vis şi de aceea ne ciupim ca să ne asigurăm că nu visăm – dacă ne doare înseamnă că nu visăm. Realitatea ne răneşte, chiar şi atunci când, pentru câteva clipe, ni se pare că este un vis. În cărţi găsim tot ceea ce există, de multe ori în culori mai autentice şi fără durerea reală caracteristică pentru tot ce există în realitate. Între viaţă şi cărţi, fiule, alege cărţile”.

Şi alegem în fiecare zi din viaţă, uneori o carte, uneori un fado!

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt 2017, vine în România

“Ordinea de zi”, cea mai dezbătută carte francofonă a anului, va fi lansată oficial la București, Timișoara și Iași.

Migraţia, în dezbatere la Timişoara. UVT găzduieşte Conferinţa RoMig

Conferinţa RoMig se va desfăşura în acest an la Timişoara, în perioada 11-12 septembrie, fiind găzduită de UVT.

“Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul regizat de Paul Negoescu va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Cântecele aerului, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate

Luna iulie reuneşte din nou la Teatrul Naţional oameni preocupaţi de recuperarea prin muzică a trecutului.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015