• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

O lună în stil sârbesc la Timişoara. Încep Zilele Culturii Sârbe

Publicat de Pagini de Cultura 5 Noiembrie 2014

Spectacole de teatru, muzică şi dansuri tradiţionale, expoziţii de fotografie şi cu tematică istorică, vernisaje de pictură, saloane de carte şi serate literare, proiecţii de filme documentare şi de lung metraj: sunt doar câteva dintre evenimentele pregătite cu ocazia Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara.

Aflată anul acesta la cea de-a IX-a ediţie, sărbătoarea va avea loc în perioada 5-30 noiembrie 2014, anuntându-se a fi cel mai de anvergură eveniment cultural al comunităţii sârbe din România. Cu această ocazie, organizatorii amplei manifestări au pregătit publicului nu mai puţin de 20 acţiuni, care se adresează tuturor timişorenilor, indiferent de limba pe care o vorbesc sau etnia căreia îi aparţin. Intrarea este liberă la toate evenimentele!

Prin organizarea Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara, aflate anul acesta la cea de-a IX-a ediţie, Uniunea Sârbilor din România, alături de partenerii implicaţi în proiect, urmăresc pe de-o parte promovarea culturii sârbe în România, iar pe de altă parte conservarea identităţii sârbe, prin valorizarea tradiţiilor, a obiceiurilor şi a tezaurului cultural, folcloric şi etnografic, declară Ognean Crîstici, Preşedintele Uniunii Sărbilor din România.

PROGRAMUL ACŢIUNILOR:

5 noiembrie

ora 19:00, Sala Capitol (Filarmonica Banatul):

• Deschiderea festivă

• Proiecţia filmului Montevideo, vidimo se (regia Dragan Bjelogrlić), cu participarea echipei de distribuţie. Filmul va fi subtitrat în limba română

6 noiembrie

ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:

• Proiecţia filmului documentar U početku beše reč  (La început a fost cuvântul), autor: Boško Savković, narator: Miki Manojlović

• Prezentarea cărţii Evanghelia cneazului Miroslav, tipărită în 1180

7-8 noiembrie

ora 19:00, Complexul expoziţional Bastion, Galeria Theresia:

• Salon de carte, cu participarea editurilor: Matica Srpska (Novi Sad), Arte (Belgrad), Srpska reč (Belgrad), Adresa (Novi Sad), Apostrof (Belgrad), Filip Višnjić (Belgrad), Prometej (Novi Sad), Editura Uniunii Scriitorilor (Belgrad), Muzeul cărţii sârbeşti din Belgrad, precum şi editurile sârbeşti din Viena, Budapesta, Zagreb, Banjaluka, Skoplje, Podgorica, dar şi editurile româneşti: Brumar, Antrophos, Hestia, Poesis (Satu Mare) şi Editura Uniunii Sârbilor din România

• Seară literară cu participarea scriitorilor sârbi şi români

• Vernisajul expoziţiei lucrărilor ”Coloniei de Artă” din cadrul Zilelor Schimbării la Faţă

• Expoziţia de caricaturi Svi moji Srbi / Toţi sârbii mei, semnată de Ştefan Popa Popa’s

10-11 noiembrie

ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:

• Cununa prieteniei româno-sârbe: expoziţia ”Cununia regelui Alexandru şi a prinţesei Maria”, prezentare de carte şi proiecţia filmelor istorice ”Întoarcerea regelui Petar I Karađorđević” şi ”Pe urmele vitejilor strămoşi”

14 noiembrie

ora 19:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:

• Expoziţia ”Pozele Cuvântului nostru”, săptămânalul Uniunii Sârbilor din România

• Masă rotundă pe tema periodicelor sârbeşti din România

19 noiembrie

ora 19:00, Sala Capitol (Filarmonica Banatul):

• Tamburaşii câmpiei bănăţene,  cu participarea Marii Orchestre a Radio Televiziunii Voivodina, solişti: Iasmina Feniaţ şi Pera Todorovici

20 noiembrie

ora 19:00, Sala Multifuncţională a CJT:

• Concert de muzică populară ”Mladost 45”: spectacol de gală în cadrul căruia vor participa membrii orchestrelor Mladost şi cunoscuţi solişti de muzică populară

23 noiembrie

ora 19:00, Opera Română Timişoara:

• Spectacolul  „Salba amintirilor”, cu participarea ansamblului folcloric al Uniunii Sârbilor din România AKUD Mladost, cu ocazia aniversării a 45 ani de activitate

27 noiembrie

ora 18:00, Sala Multifuncţională a CJT:

• Festivalul internaţional de teatru Teatros Fest, cu participarea Teatrului din Trstenik (piesa Nebeske Šajkače, regia: Miloš Milošević, autor: Milosav Buca Mirković) şi a Teatrului Sârb de Stat

28 noiembrie

ora 13:00, Sala festivă a Liceului D. Obradovici:

• Expoziţia ”Mutarea societăţii Matica Srpska la Novi Sad”

ora 17:00, Sala festivă a Palatului Episcopal:

• Tribuna ”Sârbii din Austro-Ungaria (1790-1918)”, acad. Vasilije Krestić, Matica Srpska

• Expoziţia ”Cetatea Aradului – Lagăr  pentru sârbii deportaţi în timpul Primului Război Mondial”, autor: Ljubomir Stepanov

29 noiembrie

ora 18:00, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Sala festivă a Palatului Episcopal:

• ”Vestitorii timpurilor noi: Dositej, Vuk, Mokranjac”: seara muzicii corale (actori: Rada Djuričin, Tanasije Uzunović, Hadji Nenad Maričić)

• ”Fundaţia Dositej”, cuvânt de deschidere:prof. dr Jelić, cu participarea Corului AKUD Lola Belgrad (dirijor: Milovan Pančić) şi Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe Timişoara (dirijor: Joca Bugarski)

***

Evenimentul este organiyat de Uniunea Sârbilor din România, în parteneriat cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş şi cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii din România.

Experiment teatral în PREMIERĂ la Teatrul Maghiar: Forbidden Books

Spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențele culturale importante pentru „mileniali”, în contextul exploziei lumii digitale.

Once Upon a Time in Romania – Filme versus corupţie

Intră în concurs! Îţi poţi înscrie clipul video în competiţia de scurtmetraje până pe 1 decembrie 2017.

Un maestru al realismului fantastic la Muzeul de Artă Timişoara

Curatorii expoziţiei propun publicului Muzeului de Artă Timişoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuş.

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad spune… poveşti

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să descopere poveştile celor 10 zile de Festival la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015